Monday 1 January 2018

Activitatile pastorale, social filantropice si cultural-educative pentru anul 2018


Miercuri, 19 decembrie 2019, Corul de copii al clasei a III-D de la Scoala Gimnaziala nr. 195, dedicat apropiatei Sarbatori a Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos
 
Miercuri 19 decembrie 2018, un grup de copii ai clasei a treia D de la Scoala Gimnaziala nr 195 condusi de o inimoasa doamna invatatoare, directorul artistic si de sufletul acestei actiuni spirituale, a incantat asistenta prezenta in incinta Bisericii Acoperamantul Maicii Domnului. La inceput a rostit o alocutiune scurta parintele paroh Mihai Stavara, dupa care pe durata unei ore, interpretii au cantat colinde si cantece. Parintele paroh i-a laudat, spunand ca l-a impresionat: calitatea interpretativa, memoria copiilor, daruirea acestora. Cinste copiilor si inimoasei doamne invatatoare, care avea laptop si statie de redare amplificare, cat si doamnei directoare a Unitatii Gimnaziale. Copiii Parohiei Acoperamantul Maicii Domnului intampina cu multa cuviosie apropiata Sarbatoare a Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Cuvintele nu isi au rostul. Parintele paroh Mihai a sugerat ca acest talentat cor de copii sa se inscrie la concursurile de la nivelul Capitalei, daca se vor organiza! Sa existe o concurenta crestineasca, nu una profesionist exclusivista! Iata si un album cu fotografii. Mentionez ca parintele paroh a participat tot la Scoala Gimnaziala nr. 195, la 1 Decembrie 2018, la un reusit program de colinde si cantece patriotice, sustinut de elevi ai claselor primare ale acestei Unitati Gimnaziale. Programul a cuprins si jocuri populare, copiii fiind imbracati in frumoase costume populare.

Duminica, 2018 decembrie 16, Corala Sfantului Apostol Andrei a preotilor si teologilor din Bucuresti, pentru a saptea oara la Biserica Acoperământul Maicii Domnului

Cu incepere de la orele 18, Corala Sfantul Apostol Andrei a preotilor si teologilor din Bucuresti a sustinut un concert de muzica psaltica si colinde. A dirijat domnul conf. dr. Valentin Gruescu. Parintele arhidiacon Razvan-Constantin Stefan a prezentat pe scurt istoria acestui renumit Ansamblu Coral si a anuntat de fiecare data ce se va interpreta. Numeroasa asistenta a rasplatit cu aplauze binemeritate calitatea interpretarii membrilor Coralei. Iata albumul cu fotografii. La finalul concertului, membrii Coralei au urat asistentei ca Sarbatoarea Nasterii Domnului sa fie una cu sanatate sufleteasca si trupeasca.
Parintele paroh a multumit sponsorilor si de asemeni si enoriasilor prezenti pentru participare. Aceasta a fost a saptea venire a Coralei la Parohia Acoperamantul Maicii Domnului, Titan, celelalte avand urmatoarele date: 17 decembrie 2017, 7 mai 2017, 18 decembrie 2016, 13 decembrie 2015, 17 decembrie 2014, 9 decembrie 2012. Si parintele paroh a multumit membrilor Coralei pentru ca au venit la Biserica si a urat tuturor sanatate si binemeritata liniste sufleteasca in acest an centenar. Parohia noastra a oferit in cursul lunii noiembrie, ajutoare copiilor sarmani din satul Valea Plopului, jud. Prahova, unde isi desfasoara activitatea parohul Nicolae Tanase. Acesta a infiintat Asociatia Pro Vita: Pentru Viata din anul 1994.

28 noiembrie 2018, Vizita unui grup de preoti si mireni din jud. Galati, comuna Ijdileni, sat Frumusita si nu numai

Un grup de 56 pelerini  au venit in Bucuresti si au vizitat in cursul zilei Catedrala Mantuirii Neamului sau Catedrala Nationala cu hramurile Inaltarea Domnului (Ziua Eroilor) si Sfantul Apostol Andrei, Cel dintai chemat si Ocrotitorul ROMANIEI. Autobuzul cu grupul respectiv a ajuns la Biserica Acoperamantul Maicii Domnului pe la orele 19. In albumul cu fotografii observati si vizita tot la Biserica Acoperamantul Maicii Domnului cu cca. 40 minute mai devreme a parintelui arhimandrit Veniamim Goreanu, Episcopul Eparhiei Basarabiei de Sud din Republica Moldova. Parintele a fost intampinat de parintii: paroh Mihai Stavara, Gheorghita Stavara si Mina-Emilian Stavara. Pe respectivii ii astepta un drum de intoarcere la Galati.

2018 noiembrie 04 si 05, Pelerinaj la Manastirile Crangu, Pantocrator, Catedrala din Alexandria, Biserica Draganescu

Duminica 4 noiembrie, cu incepere de la 7 dimineata,

Parintele Paroh Mihai impreuna cu grupul de enoriasi din 4 noiembrie a intreprins un pelerinaj binevenit sufletelor noastre la Manastirea Crangu, Catedrala din Alexandria, pictata de Stefan Lucian, Constantin Artachino si Constantin Lucaci, Manastirea Pantocrator din Draganesti Vlasca si la Biserica Draganescu, pictata de Sfantul Ardealului, Parintele Arsenie Boca. Albumul de fotografii se refera doar la ziua de duminica 4 noiembrie, atunci cand am luat parte impreuna cu sotia mea, Diana, la acest pelerinaj. La Manastirea Crangu, parintele si enoriasele Parohiei au asigurat raspunsurile liturgice ale slujbei Privegherii (precizari in textul articolului din Ziarul Lumina din 3 noiembrie 2018 - vezi mai jos). Staretul Manastirii Crangu este Preasfintia Sa Calinic. Localitatea Crangu se afla pe DN52 la cca. 26 Km departare de Alexandria. Hramul Manastirii este Sfantul Mucenic Galaction. Acelasi hram are si paraclisul Manastirii. Pana sa ajungem la acest lacas unde s-a participat activ la slujba, parintele paroh, impreuna cu enoriasii pelerini, au rostit cuvenitele rugaciuni ale diminetii. Doamna Ada Colonelu a informat despre traseul pelerinajului. Parintele paroh a vorbit si despre Preasfintia Sa Galaction si alti parinti pe care i-a avut colegi. Apoi doamna Mari Neacsu Mihaela, rugata de parintele Mihai, a citit Acatistul Sfintilor Mucenici Galaction si Epistimia. Din articolul aparut la 3 noiembrie 2018 in Ziarul Lumina aflam ca, cu prilejul sarbatoririi Sfintilor Mucenici Galaction si Epistimia, luni, 5 noiembrie, Manastirea Crangu din Episcopia Alexandriei si Teleormanului va sarbatori hramul, fapt de altfel anuntat si de Parintele Paroh pana sa ajungem la aceasta Manastire de preacuviosi calugari. Luni 5 noiembrie insa, Sfanta Liturghie, scrie articolul, va fi savarsita de Preasfintitul Parinte Episcop Galaction, care va fi inconjurat de un sobor de slujitori. Cu aceasta ocazie Ierarhul va sfinti o racla, ce contine un fragment din moastele Sfantului Ioan Botezatorul (vedeti racla in albumul cu imagini de mai jos). Apoi va avea loc o procesiune cu sfintele moaste in jurul Bisericii Manastirii Crangu. Asa cum este traditia, in ajunul hramului se va savarsi Slujba Privegherii, se afirma in articol. Grupul al doilea de enoriasi de la Parohia noastra, desigur, a avut parte de o de suita asemanatoare de evenimente spiritual-duhovnicesti. Exista album de fotografii doar pentru ziua de duminica 4 noiembrie. Dupa Slujba, preacuviosii calugari, ca intotdeauna gazde ospitaliere, au oferit mancare calda, apa minerala plata sau carbogazoasa, vin rosu, tuturor celor veniti la slujba Privegherii, nu numai grupului din Bucuresti. Mai era un autobuz cu pelerini, care au participat la slujba Privegherii. In continuare, ne-am oprit in Alexandria, cam pe la 3 si ceva dupa amiaza. Aici am vizitat Catedrala Episcopala Sfantul Alexandru. Am ajuns apoi la Manastirea Pantocrator. Cateva informatii despre Manastire. Parintele paroh ne-a spus, ca si in alte pelerinaje intreprinse la Manastirea Pantocrartor de la Draganesti Vlasca, ca oamenii sunt mai reci si nu prea dau prin Biserici. Preasfintitul parinte episcop Galaction a avut stralucita idee de a ridica acest sfant lacas, un adevarat Spital Duhovnicesc. Spre deosebire de alte pelerinaje am vizitat si Biserica cea mare aflata in constructie. In amurg, am ajuns la Biserica Draganescu, care a fost resfintita in 30 septembrie 2018. Aici am audiat o prezentare foarte documentata a unei doamne, apoi parintele paroh Mihai a facut o scurta Ectenie si a miruit enoriasii. Dupa cum stiti este interzisa fotografierea si filmarea in incinta Bisericii.

2018 noiembrie 01, Hramul Sfintilor Cosma si Damian din Asia Mica

In dimineata zilei de joi, 1 noiembrie, a avut loc slujba Sfintei Liturghii consacrata hramului Sfintilor Cosma si Damian, facatori de minuni si doctori fara de arginti din Asia Mica. Acesti Sfinti sunt patronii casniciilor crestine si pazitorii armoniilor in familie. In prezenta unui numar nu prea mare de enoriasi slujba a fost oficiata de urmatorii parinti: paroh Mihai Stavara, Anton Maracineanu, Ioan Lupu Catalin si Mina-Emilian Stavara. Veti remarca prezenta unui numar de familisti cu copii in albumul cu fotografii atasat. Serviciul liturgic s-a incheiat cu o slujba de pomenire a celor care au plecat la cele vesnice din Parohie, clerici si mireni. Parohia noastra a oferit in doua randuri, in cursul lunii octombrie, ajutoare copiilor sarmani din satul Valea Plopului, jud. Prahova.

 

2018 octombrie 01, Hramul Acoperamantului Preasfintei de DUMNEZEU Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria

In prezenta a foarte multor enoriasi, in dimineata zilei de luni, 1 octombrie, a avut loc o slujba a Sfintei Liturghii. Aceasta a fost oficiata de urmatorii parinti: preastitul parinte Ieronim Sinaitul Episcop-vicar patriarhal de la Asezamantul Romanesc din Ierusalim; despre preasfintitul parinte Ieronim Sinaitul Doxologia, 24 Octombrie 2016, Pelerinajul la moastele Sfantului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor, este un model de marturisire a credintei), parintele protoiereu Busuioc Nectarie Florin, Protoieria 3 Capitala, parintele paroh Gheorghe Bragarea Parohia Sfantul Calinic Titan, Parintele paroh Banuta Cornel Emil Dumitru, Parohia Sfantul Sava si Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, satul Balaia, comuna Smeeni, comuna cu noua biserici Smeeni, satul Balaia, jud. Buzau, parintele Alexandru Stuparu, Parohia Sfanta Vineri, Colentina, consemnare Basilica.ro, parintii: paroh Mihai Stavara, Gheorghita Stavar, Anton Maracineanu, arhidiacon Razvan-Constantin Stefan. Atasam albumul cu imagini din timpul oficierii Sfintei Liturghii. La final s-a efectuat o slujba de pomenire. S-au impartit pachete pentru cei saraci. Dupa amiaza, cu incepere de la ora 18:20 si pana seara la orele 21:30, Parohia Acoperamantul Maicii
Domnului a organizat, in colaborare cu Primaria sectorului 3, o reuniune religioasa, cultural-educativa si patriotica. Ea s-a facut cu aprobarea Protoieriei 3 Capitala si Arhiepiscopiei Bucurestilor. La inceput, in foaierul salii multifunctionale denumite Junior, destinate exclusiv copiilor si tinerilor, a fostului cinematograf Gloria, din apropierea parcului Alexandru Ioan Cuza, domnul Ion Lungu a prezentat invitatilor un film de la Arhivele Nationale ale Romaniei, dedicat Centenarului Marii Uniri. Filmul a impresionat asistenta din foaier. La film au fost prezenti: PS Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, parintii: protopop Nectarie Busuioc, paroh Banuta Dumitru Cornel, paroh dr. Ioan Maracineanu, Gheorghita Stavar, Anton Maracineanu, Mina-Emilian Stavara, alti preoti si enoriasi. Parintele paroh Mihai Stavara a adresat numeroasei asistente calde multumiri pentru participare. Avea sa faca aceasta si la finalul manifestarii. Apoi parintele paroh a invitat la microfon pe PS Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. Acesta a rostit o cuvantare cu multe date interesante, referitoare la perioada aceasta tumultoasa in anul centenarului, la 29 de ani dupa lovitura de stat din 1989. Daca unii din dvs. nu credeti, analizati raspunsul google la criteriul neincadrat intre ghilimele dupa lovitura de stat din 1989. A urmat apoi piesa de teatru cu titlul In drum spre Iasi. Am participat actorii: Tomi Cristin, Ana Calciu, Paula Chirila. Piesa a fost urmarita cu viu interes de asistenta cifrata la peste 400 participanti. In aplauzele asistentei, actorii au primit buchete de flori. Despre doamna actrita Ana Calciu: Lumea Credintei, ale cui sunt aplauzele? – Interviu cu actrita Ana Calciu, Ziarul Lumina, 7 iulie 2016, actrita care aduce pe scena scenarii de teatru crestin, Basilica.ro, eticheta: piesa de teatru. A urmat apoi o suita de cantece religioase si patriotice intonate de Corul Solemnis. Despre: Corul Solemnis, Priviti Golgota, Corul Solemnis si Copii, Germania, Mos Craciun cu plete dalbe, Solemnis Choir. La final albumul foto . Turnul Phasael, construit de Regele David, era cea mai inalta constructie. El reprezinta desigur in mod alegoric legatura pamanteasca cu partea cereasca, cum spunea PS Ieronim Sinaitul.

2018 Septembrie 10, Luni, Deschiderea Noului An Scolar 2018-2019

Luni, 10 septembrie 2018 a inceput anul de invamant 2018-2018. Parohiei Acoperamantul Maicii 
Domnului ii sunt arondate trei Unitati Gimnaziale: Scoala Gimnaziala nr. 195, str. Lunca Bradului 2, Scoala Gimnaziala nr. 196, Federico Garcia Lorca, str. Cozla 1, Scoala Gimnaziala nr. 200, str. Postavarului 13. Am participat impreuna cu parinte paroh Mihai Stavara si domnul profesor Neculai Nastase la festivitatile de deschiderea Anului Scolar de la Scoala Gimnaziala nr. 195. Dupa intonarea Imnului National al Romaniei, o doamna din conducerea Scolii Gimnaziale a rostit o scurta alocutiune, apoi a invitat la microfon pe parintele paroh Mihai Stavara. Acesta a rostit impreuna cu intreaga asistenta Rugaciunea Domneasca si cateva rugaciuni. Parintele Mihai a indemnat pe copii sa acorde atentia cuvenita actului de invatare, sa respecte pe dascali si pe parinti. In alta ordine de idei, au rostit au asigurat prezenta parintilor Paroniei: Mina Emilian Stavara, la Scoala Gimnaziala nr. 195, Federico Garcia Lorca si respectiv Gheorghita Stavar, la Scoala Gimnaziala nr 200. Atasez albumul cu fotografii de la festivitatea desfasurata la Scoala Gimnaziala nr 195. La randul lor, fiecare parinte a indemnat pe copii sa fie avizi de invatatura, sa asculte si sa respecte pe: parintii, profesorii, invatatorii si educatorii lor. Au luat cuvantul si cate un inspector scolar desemnat de Primaria sectorului 3 la fiecare din aceste trei unitati scolare. La Scoala Gimnaziala a aparut ca surpriza un mic robot pe care il vedeti in imagini. Aparitia lui a durat putin acesta fiind destul de greu; pe cat de greu pe atat de sensibil.

2018 iulie 7, Sambata, Slujba de inmormantare a Parintelui Ioan Pascale

Dupa o indelungata si grea suferinta, parintele nonagenar Ioan Pascale a plecat la DOMNUL. A fost un mare patriot care avea o memorie exceptionala, o solida cultura. Tineretea i-a fost furata, suportand ani grei de detentie, din anii studentiei la Teologie. Veti observa din albumul cu fotografii Tricolorul cu care a fost invelit sicriul parintelui repauzat Ioan din fotografiile publicate. Slujba de inmormantare a durat mai mult decat o slujba de inmormantare pentru mireni. Au oficiat parintii parohi: Mihai Stavara, Biserica Acoperamantul Maicii 
Domnului, Titan, parintele Nicolae Gavrila, Biserica Sfantul Antonie Titan, parintele Mina-Emilian Stavara. Alaturi de rudele parintelui adormit intru Domnul s-au aflat enoriasi, ostasi; cum spunea parintele paroh Mihai, acestia au purtat sicriul cu corpul neinsufletit in jurul Bisericii la final, inainte de a fi depus in carul mortuar. Erau si doi domni dotati cu aparatura de filmare profesionala care au filmat. Exista un album cu fotografii. In alocutiunea sa, parintele paroh Mihai a spus ca l-a cunoscut in urma cu cca. doua decenii cand slujea la Biserica unde acum este paroh parintele Gheorghe Andrei, Biserica din bd. Basarabiei nr. 222. L-a cucerit finetea sa, solida sa cultura teologica si spirituala, dragostea defunctului fata de neamul romanesc. A ales sa slujeasca cativa ani la Biserica Acoperamantul Maicii Domnului, pentru ca nu numai ca era mai spatioasa, dar a fost impresionat de evlavia numerosilor mireni. Aici fericitul plecat la Domnul parintele Ioan Pascale a continuat indumnezeirea, a indrumat pe enoriasii pe care i-a intalnit in tara sau la Paris la Biserica Sfintii Arghangheli Mihail si Gavril.

2018 iulie 1, Duminica, Hramul Sfintilor Mucenici Cosma si Damian, doctori fara de arginti si facatori de minuni

Duminica, 1 iulie 2018, a avut loc la Biserica Acoperamantul Maicii 
Domnului serviciul liturgic consacrat hramului Sfintilor Cosma si Damian de la Roma. Parohul Mihai Stavara, preotul Gheorghita Stavar, preotul Anton Maracineanu, preotul Mina-Emilian Stavara si preotul Ioan Lupu Catalin au oficiat Utrenia, Acatistul si Sfanta Liturghie. Sa subliniem o prezenta numeroasa pe care o remarcati in albumul foto. La final a avut loc slujba parastasului pentru ctitorii si Adormitii Parohiei Acoperamantul Maicii Domnului, Titan. Raspunsurile liturgice au fost date de corul condus de doamna preoteasa Aurora Stavara. Au fost impartite 300 pachete unor enoriasi cu probleme sociale, de pilda si aceasta casa de copii intitulata Complexul de Servicii Casa Noastra din strada Rotunda nr. 2, sector 3. Albumul cu fotografii. In predica sa, parintele paroh Mihai Stavara a subliniat importanta hramului, amintind de Sfintii Cosma si Damian, facatori de minuni si doctori fara de arginti, praznuiti la 1 iunie (cei de la Roma), 1 noiembrie (din Asia Mica) si respectiv, din Arabia (17 octombrie). Tot in predica sa, Parintele a amintit enoriasilor prezenti despre semnificatia cinstirii sfintelor moaste, despre sectanti. A vorbit si despre un fost preot neoprotestant, care a spus ca adevarata credinta este cea ortodoxa.

2018 iunie 6, Concursul "Sfintii, prietenii copiilor", de acum la locul traditional, Biserica Acoperamantul Maicii 
Domnului, Titan

Ca si in anii trecuti (rasfoiti blogurile activitatilor Parohiei) si in acest an, numerosi elevi de la toate liceele, unitatile gimnaziale din Capitala si-au dat intalnire in ziua de 6 iunie in Biserica Acoperamantul Maicii 
Domnului. Apoi dupa ora 15, parintele paroh Mihai Stavara, parintii prezenti, doamnele profesoare au rostit impreuna cu elevii rugaciunea domneasca. A urmat un cor ce a incantat asistenta, rasplatit cu aplauze. Parintele metodist Marian Petrovici imi spunea ca era impresionat ca, la o alta intalnire desfasurata tot in acest an, au participat si multi parintii, practic cate unul la cinci elevi! Au acordat interviuri televiziunii Trinitas parintii: paroh Mihai Stavara, Constantin-Sergiu Nicolaescu, secretarul Protoieriei III Capitala. Doamnele profesoare: Alina Vulpe, director adjunct metodist, Mona Tabacu, Iuliana Rotaru si altele au rostit scurte alocutiuni fiind cuprinse de emotie. Ultima citata a spus: voi, copiii participanti la acest concurs sunteti insetati de cunoastere; va invitam sa cititi cat mai multe carti, care merita a fi citite! O echipa de reportaj a televiziunii Trinitas, a montat filmul alaturat. Asadar Patriarhia Romana, Administratia Patriarhala, Trinitas Tv, premii pentru participantii la Concursul Sfintii, prieteniicopiilor ca si albumul aferent cu fotografii. La 8 iunie a aparut un articol scris de parintele arhidiacon Stefan Sarghie, intitulat Premierea copiilor care au realizat eseuri si icoane. Multumim autorului pentru precizari: ... la editia de anul acesta (a 11-a) au participat 436 de elevi din clasele a 5-a si a 6-a, grupati in 218 echipe, de la 61 de unitati scolare din municipiul Bucuresti. Concursul s-a desfasurat pe doua secţiuni: proba de cunostințe (alcatuirea unui eseu tematic despre viata si minunile unui Sfant care a fost prezentat la ora de religie, alaturi de alte subiecte) si educatie plastica (pictarea unei icoane sau a unui tablou cu chipul unui sfant la alegere). Acest concurs suplineste lipsa Olimpiadei de Religie pentru clasele a 5-a și a 6-a si are rolul de a-i familiariza si initia pe elevi in vederea participarii la Olimpiada de Religie, care se organizeaza incepand cu clasa a 7-a.

2018 iunie 06, Slujba inmormantarii regretatei Maria Ambrozie, ctitor de Biserica

Parintele paroh Mihai Stavara luandu-si ramas bun de la aceea care a fost unul din ctitorii Parohiei Acoperamantul Maicii 
Domnului. A avut o voce aleasa. In perioada cand sanatatea s-a deteriorat si nu a mai putut veni la Biserica spre a ajuta la diversele activitati, doamna Maria a cautat sa nu supere pe nimeni. Cum spunea parintele Mihai, aceasta a suferit in tacere. A preferat sa plece la cele vesnice, indurand nemiloasa boala cu rabdare si umilinta! Doamna preoteasa Aurora a vizitat-o pe raposata Maria la spital, unde a fost internata cu cateva saptamani inainte de a pleca la Domnul. Parintele paroh a regretat-o;  se mira ca distinsa Maria s-a stins din viata asa de repede. O enoriasa, doamna Ica (vaduva), ne spunea mie si sotiei mele Diana, toti trei fiind la camera mortuara, ca onorabila repauzata, in urma cu ani, a telefonat la spitalul unde fusese internat sotul doamnei Ica. Doamna Maria a intervenit la medici ca sa se ocupe de sotul doamnei. Parintii: paroh Mihai Stavara, Gheorghita Stavar si Mina-Emilian Stavara se roaga, impreuna cu doamnele prezbitere si enoriasii, care au participat la ceremonia funerara si unii au si insotit-o pe ultimul drum, ca MANTUTORUL nostru IISUS HRISTOS sa primeasca in Rai sufletul raposatei Maria. In locul unui album cu multe imagini exista doar aceasta unica fotografie. De altfel daca rasfoiti blogurile pentru a vedea albumele foto ale pelerinajelor-excursie si nu numai, o veti vedea pe roaba lui DUMNEZEU Maria Ambrozie, modesta, introspectiva, credincioasa, neiesind in evidenta in mijlocul pelerinilor; parca il aud pe parintele paroh Mihai Stavara graind astfel.

Pelerinaj la Parohia Sfanta Cuvioasa Maica Parascheva, sat Frumusita, comuna Ijdileni

Un grup de pelerini condusi de parintii: paroh Mihai Stavara, Gheorghita Stavar au efectuat un pelerinaj-excursie prin Basilica Travel la Parohia Sfanta Cuvioasa Maica Parascheva din satul Frumusita, comuna Ijdileni, jud. Galati. Autobuzul a plecat pe la ora 14 din fata Bisericii Acoperamantul Maicii 
Domnului, Titan. Traseul a fost: Buzau, Braila, Galati, satul Frumusita, comuna Ijdileni. A urmat Slujba vecerniei la Biserica Parohiei Sfanta Cuvioasa Parascheva, unde este paroh parintele Corneliu Stavar. A doua zi a avut loc Slujba Sfintei Evanghelii. Dupa servirea mesei, autobuzul a pornit spre Bucuresti. Mai intai s-a oprit la o baza de agrement de pe malul Prutului, unde s-a facut o scurta Slujba de sfintire a acesteia. A urmat Catedrala arhiepiscopala din Galati. In Braila s-a vizitat ca si data trecuta Manastirea Sfantul Pantelimon de la Lacul Sarat. Trecand prin Slobozia, am vizitat Catedrala episcopala.  A urmat o plimbare cu barca pe canalele si lacurile din vecinatatea Murighiolului. La orele 20, autobuzul Basilica Travel a ajuns in Bucuresti la Biserica noastra. De mentionat un fapt important si anume ca au participat si cativa tineri si familii de tineri.

Inaltarea
Domnului

Conform adreselor web adica internet: Hristos se inalta, ridicand la cer firea noastra si Inaltarea Domnului (Ziua Eroilor), se sarbatoreste si Ziua Eroilor Neamului Romanesc. Sarbatoarea este este cunoscuta in popor sub numele de Ispas. In predica sa din ajunul sarbatorii, la Slujba Vecerniei, parintele paroh Mihai Stavara a explicat putinilor enoriasi prezenti despre Ispas. Atunci cand moare omul, sufletul lui ajunge in Lumina cea neajunsa! Sa privim albumul cu fotografii din ziua Inaltarii 
Domnului si sa rostim: "Hristos S-a inaltat! Adevarat S-a inaltat!" Acest apelativ se face pana in ziua de duminica 27, la Pogorarea Sfantului Duh.

Pelerinaj in TURCIA, sambata, 28 aprilie - miercuri, 2 mai

In perioada 28 aprilie - 2 mai un grup de enoriasi ai Parohiei Acoperamantul Maicii DOMNULUI, Titan, au efectuat un pelerinaj de cinci zile si patru nopti, organizat prin Basilica Travel. Pelerinajul a fost cunoscut sub denumirea de Grup "pr Stavara". Autobuzul a purces la drum inainte de ora 7 AM, pe ruta: Giurgiu - Ruse - Veliko Tarnovo - Valea Trandafirilor - Kapitan Andreevo - Kapikule - Edirne. Ajunsi la Istanbul dupa cca. 12 ore, cazarea s-a facut la un hotel de patru stele. In program a fost indicat hotelul Trend (4*), dandu-i-se si adresa. A doua zi, 29 aprilie, dupa servirea micului dejun a urmat inchinarea la Biserica Acoperamantul Maicii Domnului din cartierul Vlaherne, cunoscuta si sub denumirea de Biserica Fecioarei Maria. Enoriasii s-au inchinat cu evlavie la icoana facatoare de minuni Vlahernitissa, Vlahernskaya. Aceasta icoana a Preasfintei Nascatoare de DUMNEZEU a fost descoperita la Ierusalim de Imparateasa Evdochia, in timpul vietii Sfantului Eftimie cel Mare (20 ianuarie), in vreme ce Sfantul Iuvenalie (2 iulie) era Patriarh al Ierusalimului. Sfanta icoana a fost adusa la Constantinopol, unde Sfanta Imparateasa Pulheria a asezat-o in Biserica din cartierul Vlaherne. O paranteza: acest cartier este considerat a fi fost pe durata unui mileniu Cartierul Valahilor din Constantinopol. Tot in acelasi lacas ortodox se mai afla si Vesmantul Nascatoarei de DUMNEZEU (2 iulie). Apoi s-a participat la Sfanta Evanghelie din Biserica Sfanta Mucenita Paraschevi din Constantinopol. Sfanta Mucenita Paraschevi din Roma este praznuita in 26 iulie. In acest lacas ortodox situat in cartierul Haskoy, pe strada Kalayci Bahcesi, nr. 2, Istanbul, se afla moastele Sfintei Arghira (30 aprilie) si moastele Sfantului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului (11 august). Biserica a fost ctitorita de Sfantul Voievod Martir Constantin Brancoveanu. Se stie ca in 15 august au fost martirizati Sfantul Voievod Constantin impreuna cu cei patru fii ai sai: Constantin, Stefan, Radu, Matei si Ianache Stolnicul. Intrucat in data de 15 august este Adormirea Maicii Domnului, praznuirea celor 6 Martiri a fost amanata cu o zi: 16 august. Tot in Biserica se afla moastele Sfintei Arghira, nascuta in Prusia Bitiniei, orasul Bursa de astazi, in 30 aprilie 1692. In continuare, s-a vizitat Patriarhia Ecumenica. Aceasta este considerata in mod simbolic a fi cea mai inalta autoritate canonica a lumii Crestin-Ortodoxe. Pelerinii au sarutat raclele cu moastele Sfantului Grigorie Teologul, Sfantului Ioan Gura de Aur, Sfantului Solomon, Sfintei Eufimia si Sfintei Teofana. S-a admirat si Coloana Flagelarii. A urmat vizitarea Manastirii Izvorul Tamaduirii. Este una dintre vechile Biserici ortodoxe din Cetatea Sfantului Imparat, intocmai cu Apostolii, Constantin cel Mare. Biserica se afla in apropierea Portii Silivri si ascunde cu smerenie sub pamant, intr-un paraclis din veacul al cincilea, o apa binecuvantata de Maica Domnului, ce a dat ortodoxiei una dintre cele mai stralucitoare si mai iubite sarbatori: Izvorul Tamaduirii. Tot in paraclisul subteran se afla o icoana a praznicului, a carei vechime atinge perioada de aur a Bizantului si despre care se spune ca se curata singura. Orice interventie asupra ei in vederea restaurarii este respinsa de sfanta icoana ! In a treia zi, dupa servirea micului dejun, a urmat turul pietonal, vizitarea impozantului edificiu  arhitectonic, Catedrala Sfanta Sofia. Locasul este cunoscut si sub numele de Aghia Sofia. S-au mai vizitat: Moscheea Albastra din Istanbul si Sultan Ahmed Mosque, La Citerne Basilica  - Yerebatan Sarnici, locul fostului Hipodrom - Hipódromo Romano Estambul-Roman hippodrome Istanbul ca si aici. Fantana lui Wilhelm II - Fantana Germana se afla la nord de hipodromul din Istanbul, vis-a-vis de Mausoleul Sultanului Ahmed I, Obeliscul Egiptean, Coloana Serpuita etc.


2018 aprilie 26, Joi, Alegerea membrilor Adunarii Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucurestilor la Biserica Acoperamantul Maicii Domnului, Titan

Sa luam act mai intai de ceea ce gasim in spatiul web privitor la acest important eveniment bisericesc. Adunarea Eparhiala a Arhiepiscopiei Bucurestilor, autor Ioan Busaga, articol din Ziarul Lumina din data de 29 ianuarie 2018, dublat de semnalarea stirii din data de 27 ianuarie cu acelasi subiect, autorul, Trinitas Tv. In Biserica erau peste 6 duzini de preoti si mireni, cand parintele prof. univ. dr. Constantin Preda, prodecan la Facultatea Teologie Ortodoxa, Justinian Patriarhul, Universitatea Bucuresti a anuntat pe cei prezenti ca incep lucrarile acestei reuniuni, cu scopul votarii membrilor Adunarii Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucurestilor. Pentru inceput, intreaga asistenta a intonat cu evlavie "HRISTOS a Inviat!" A urmat strigarea catalogului. Cvorumul fiind constituit, s-a propus de catre parintele prof. dr. Constantin Preda, votarea prin ridicarea mainilor insotita de urale. Propunerea a fost acceptata in unanimitate. Au fost propusi urmatorii membrii: parintele prof. dr. Vasile Gavrila, parohul Bisericii Sfantul Neculae Ghica, paraclis universitar, fosta Biserica Ruseasca a Studentilor de langa Universitatea Bucuresti. Aceasta importanta personalitate din lumea bisericeasca este prezenta in media si are o indelungata activitate de peste doua decenii cu studentii si nu numai. A fost caracterizat drept un preot inimos, un bun patriot, care s-a interesat si se va interesa de cei care il vor alege. Cateva informatii despre parintele profesor: Mirele si mireasa se implinesc prin HRISTOS, mai multe video-conferinte, Lumina educatiei la Scoala Sfintii Trei Ierarhi din Bucuresti, autor Gheorghe Cristian Popa, 26 septembrie 2014 si Liceul Sfintii Trei Ierarhi si-a cinstit ocrotitorii, autor Alexandru Briciu, 2 februarie 2018. Parintele prof. univ. dr. Constantin Preda a mai propus pe urmatorii mireni: domnul avocat Honorius Eduard Adrian, din partea Primariei sectorului 3 al Capitalei si domnul inginer Alecu Teodor Marian, manager. In Biserica Acoperamantul Maicii Domnului, Titan, erau pregatite deja doua urne, in cazul in care participantii ar fi dorit votarea individuala. La final, au fost intonate cantari bisericesti si cuvenitele rugaciuni. La finalul consemnarii: albumul cu fotografii.

2018 aprilie 13, Vineri, Sarbatoarea Izvorului Tamaduirii din Saptamana Luminata

Vineri, in Saptamana Luminata, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii. Aceasta sarbatoare dedicata Maicii Domnului este strans legata de sarbatoarea Invierii. Este foarte importanta, deoarece ne arata pozitia si rolul Maicii Domnului in lucrarea Mantuirii. Sarbatoarea ne aminteste de o minune savarsita prin apa unui izvor, prin mijlocirea Maicii lui Dumnezeu. Peste acel izvor s-a construit o Biserica, numita Izvorul Tamaduirii si multe minuni s-au savarsit acolo spre bucuria celor bolnavi si indurerati. Cu cateva zile mai inainte de vineri, 13 aprilie, preotii Bisericii Acoperamantului Maicii Domnului, Titan, au investit o importanta suma de bani pentru achizitionarea catorva mii de recipiente de plastic cu diferite capacitati, pe care s-au lipit etichete personalizate cu numele Bisericii. Joi, 12 aprilie la trapeza se lucra cu ravna. Erau mai multe doamne enoriase, domnul profesor de fizica Neculai Nastase si alti domni, care au ajutat la pregatirea acestora. Evident, apa aflata in recipiente era deja sfintita chiar de joi, 12 aprilie. Vineri, dupa Sfanta Slujba din incinta Bisericii s-a iesit in curte. Parintii: paroh Mihai Stavara, Gheorghita Stavar si Ioan Catalin Lupu, asistati de o multime de credinciosi, au savarsit Slujba de sfintire a apei si au stropit enoriasii prezenti. In alocutiunea sa din Biserica, parintele paroh a tinut sa sublinieze ca din acest an sa mers pe ideea imbutelierii prealabile a apei in recipiente de plastic etichetate; s-a procedat la fel ca la alte Biserici si Manastiri. La predica finala a multumit credincisilor prezenti, subliniind buna comportare de care au dat dovada in decursul slujbelor de la deniile Saptamana Patimilor ca si a celor din Saptamana Luminata. Aferentul album cu fotografii.

2018 aprilie 11, Miercuri, Hramul Sfantului Ierarh Calinic de la CERNICA

Miercuri 11 aprilie, cu incepere de la orele 8 dimineata, sa desfasurat Slujba consacrata hramului Sfantului Ierarh Calinic Cernicanul. Ea a fost oficiata de catre parintii: paroh Mihai Stavara, Alexandru Stuparu, Viorel Picu si Ioan Catalin Lupu. Au participat multi enoriasi. Viata Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica. Cateva extrase: Sfantul Calinic a fost nascut in 7 octombrie 1787 in Bucuresti. S-a numit Constantin. Parintii sai, Antonie si Floarea erau foarte evlaviosi. Dupa plecarea la Sfantul Munte Athos a duhovnicescului sau Parinte, Ieroschimonahul Pimen, Cuviosul Calinic si-a pus o aspra randuiala, ca in toata saptamana sa nu manance bucate fierte la foc, ci doar paine cu apa, dupa apusul soarelui. Cuviosul Calinic a fost hirotesit Duhovnic al Manastirii Cernica la 20 septembrie 1815, de insusi Mitropolitul Tarii Romanesti, Nectarie si este randuit Eclesiarh Mare. Sfantul Calinic manca zilnic cu fratii la masa, fara sa mai aibe nimic de mancare la chilie sau sa guste ceva fara binecuvantare. Cu toate acestea, din postirea cea de 40 de zile, Cuviosul a ramas cu o permanenta durere de cap, pe care a simtit-o pana la obstescul sfarsit. Cu binecuvantarea Duhovnicului sau, Fericitul Calinic a calatorit la Sfantul Munte Athos in vara anului 1817, minunandu-se de nevointele preacuviosilor calugari atoniti. Apoi, cu randuiala lui Dumnezeu, s-a intors inapoi la metanie, luand mult folos sufletesc de la Parintii atoniti. La 14 decembrie, 1818, Cuviosul Calinic a fost ales staret al Manastirii Cernica, cu voia lui
Dumnezeu si a Sfantului Ierarh Nicolae, Patronul acestui Sfant Locas, avand doar 30 de ani. Preacuviosul obisnuia adesea sa pescuiasca in lacul din jurul Sfintei Manastirii, iar pestele pe care il prindea il dadea la obste pentru hrana preacuviosilor parinti calugari. Intr-o zi, un preacuvios calugar tanar, curatind de solzi o caracuda mica, a inceput a carti si, lovind-o cu cutitul, zicea: "Na, na! De ce n-ai adus pe tatal tau, pe mama-ta, pe mosul tau, pe stramosul tau, care aveau solzi mai mari, ca nu ma mai necajeam atata!" Apoi tot el raspundea: "Am venit si cu tata, si cu mama, si cu mosul, si cu stramosul, dar i-au luat parintii duhovnici cei din comitet si parintele staret". Aceste cuvinte au ajuns la urechile Cuviosului Staret Calinic. Atunci El, stand putin pe ganduri, pentru a inlatura orice pricina de sminteala din Manastire a zis: "De azi inainte nu voi mai pune pește in gura mea!" Si, intr-adevar, pana la sfarsitul vietii sale, nu a mai mancat niciodata peste, pazind cu sfintenie fagaduinta data. Se hranea numai cu verdeturi, si acelea o data pe zi, cu multa infranare. ... In timpul rascoalei din anul 1821, multi locuitori din Bucuresti s-au adapostit la Manastirea Cernica. Terminandu-se hrana in Manastirea Cernica, cuviosii calugari si mirenii erau amenintati de cumplita foamete. Deci, cazand Sfantul Calinic la rugaciune cu multe lacrimi in fata icoanelor Maicii Domnului si a Sfantului Nicolae si cerandu-le grabnic ajutor, indata a fost ascultat. Tot in anul 1821, un alt pasa, care isi avea tabara sa in satul Pantelimon, a rapit o preacuvioasa calugarita din Manastirea Pasarea, drept ostateca. Dar Sfantul Calinic, nerabdand ca mireasa lui Hristos sa fie in mainile paganilor, a facut jalba la stapanire si a izbavit preacuvioasa calugarita din mainile turcului. Deci, suparandu-se cumplit pasa, a hotarat sa porneasca noaptea cu armele asupra Manastirii ca s-o prade si sa-l ucida pe preacuviosul staret. Atunci Sfantul Calinic, auzind de razbunarea turcului, a facut priveghere de toata noaptea, cerand ajutorul lui Dumnezei. Si iarasi, prin minune, a fost izbavit de primejdie, deoarece chiar in noaptea aceea, pe cand pasa lua cafeaua ca apoi sa navaleasca asupra Manastirii, o sluga a sa a incercat sa-l omoare cu arma. Dar glontele oprindu-se in punga cu galbeni, turcul a scapat cu viata. Cutremurat de aceasta minune, a doua zi, pașa a trimis acei galbeni la Manastirea Cernica. Fiind chemat si propus de cateva ori sa fie Mitropolit al Tarii Romanesti, Sfantul Calinic, din marea lui smerenie, nu a primit. Dar un om vrajmas din preajma sa, indemnat de zavistnici, i-a dat otrava. Pe cand Marele Staret zacea pe patul de moarte, s-a rugat lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, Dumnezeul mantuirii mele, nu credeam si nu doream sa mor otravit". Atunci, in umbra noptii, un glas de taina i-a raspuns: "Nu vei muri de otrava! Scoala-te si fii sanatos, ca nu dupa mult timp vei fi Episcop la Ramnicu-Valcea, unde vei indrepta Biserica si clerul care este in decadere". In ceasul acela Cuviosul s-a sculat sanatos din pat si s-a dus la Utrenie, ca era miezul noptii. Pentru blandetea si sfintenia vietii sale, atat de multi preacuvosi calugari s-au strans in jurul Sfantului Calinic, incat nu mai incapeau in amandoua insulele. In anul 1850, cand a plecat ca Episcop la Ramnicu-Valcea a lasat in Manastirea Cernica peste 350 de preacuviosi calugari cu viata aleasa. Pe cand era Staret, a venit la Cuviosul Calinic pitarul Sfintei Manastiri si l-a instiintat ca s-a ispravit faina. Iar el a raspuns: "Sa avem nadejde la Maica Domnului si la Sfantul Ierarh Nicolae si nimic nu ne va lipsi". Sfantul Ierarh Nicolae, ascultand rugaciunea placutului sau, a venit imediat in ajutorul Manastirii Cernica. In ceasul acela a sosit la arhondaricul Manastirii un car cu boi incarcat cu faina. La 14 septembrie, 1850, cu sfat de obste, Sfantul Calinic a fost ales Episcop la Ramnicu-Valcea, despartindu-se cu multa durere si lacrimi de fiii sai, fiindca "n-a putut strica hatarul iubitului sau fiu duhovnicesc, Barbu Dimitrie Stirbei, Domnul Tarii Romanesti si s-a supus la voia obstestii Adunari...". Aceasta a fost nevointa si viata plina de sfintenie, precum si sfarsitul minunat al Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica, facatorul de minuni, care s-a mutat la cerestile locasuri, in ceata Sfintilor Parinti purtatori de DUMNEZEU, la 11 aprilie, 1868. Albumul cu fotografii. Semnalam ca raspunsurile liturgice au fost pe masura si au fost asigurate de catre noua domni, dupa cum urmeaza: Ioan, Vladimir, Paul, Alexandru, Andrei, David, Sofian, Grigore, George, si, fireste, de catre Parintele Mina-Emilian Stavara. Marti seara, 10 aprilie, a avut loc slujba de vecernie, oficiata de Parintele Alexandru Stuparu. La strana s-au aflat: parintele Mina-Emilian Stavara, cantorul Constantin Apetri (tata Costel) si un grup de enoriase. La finalul slujbei Parintele Alexandru Stuparu s-a referit la cateva momente din viata acestui Sfant Mare Mucenic. Mi-a ramas in minte faptul ca, otravit fiind, Sfantul Ierarh Calinic s-a rugat Sfantului Nicolae si acesta l-a mentinut in viata. Reveniti Vizitatorule la albumul cu fotografii si constatati ca la Biserica Acoperamantul Maicii Domnului cei doi Sfinti sunt alaturati. 

 
2018 aprilie 8, Duminica, Invierea Domnului

Putin inainte de miezul noptii s-a savarsit Canonul Sambetei celei Mari, apoi s-a oficiat Slujba Invierii. Slujba a fost oficiata de catre un sobor de preoti si anume: parohul Mihai Stavara, parintii: Picu Viorel, 
Gheorghita Stavar si Ioan Catalin Lupu. Acestia au invitat pe enoriasii participanti sa vina si sa ia Sfanta Lumina. In cadrul acestei Sfinte Slujbe s-a citit Sfanta Evanghelie de la Matei capitolul XXVIII, versetele de la 1-16. Sarbatoarea Invierii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos sau Sfintele Pasti este Lumina sau sensul ultim al vietii omului, al istoriei si al universului. Stim cu totii ca in cursul dupa amiezii de sambata, Lumina Sacra a fost adusa pe calea aerului din Tara Sfanta la Bucuresti, de catre o delegatie a Patriarhiei Ortodoxe Romane. Aceasta a fost condusa de PS Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar patriarhal al Arhiepiscopiei Bucurestilor si a sosit pe Aeroportul din Otopeni in jurul orei 18:45. La partea a intaia a Slujbei Invierii Domnului au asistat mii de oameni prezenti in curtea Bisericii. Albumul cu fotografii releva atmosfera de inalta traire spirituala a acestei Sfinte Sarbatori. La finalul slujbei din curte Parintele Paroh Mihai Stavara a multumit miilor de oameni pentru participare, a vorbit despre semnificatia LUMINII SACRE, faptul ca in acest an trebuie sa fim uniti in credinta si fapte, deoarece este Centenarul Marii Uniri. A semnalat celor prezenti ca pot lua de la trapeza Sfintele Pasti. Apoi slujba a continuat in incinta Bisericii.

2018 Aprilie 5, Joi, Sfanta si Marea Joi incepe cu slujba Vecerniei unita cu Sfanta Liturghie a Sfantului Vasile cel Mare

In aceasta zi se face si sfintirea unui al doilea Agnet, care va fi folosit apoi de-a lungul anului la impartasirea bolnavilor (si a copiilor). Acest moment aminteste de prezenta lui HRISTOS pe pamant la momentul Cinei cele de Taina. Randuiala celor douasprezece pericope evanghelice citite sunt: Ev 1 - Ioan 13, 31-18, 1; Ev.2 - Ioan 18, 1-28; Ev.3 - Matei 26, 57-75; Ev.4 - Ioan 18, 28-19, 16; Ev.5 - Matei 27, 3-32; Ev.6 - Marcu 15, 16-32; Ev.7 - Matei 27, 33-54; Ev.8 - Luca 23, 32-49; Ev.9 - Ioan 19, 19-37; Ev.10 - Marcu 15, 43-47; Ev.11 - Ioan 19, 38-42; Ev.12 - Matei 27, 62-66. Prezenta numeroasa. Albumul cu fotografii.



2018 Aprilie 04, Denia din Sfanta si Marea Miercuri. In Sfanta Scriptura se afla mentionate multe femei care au avut roluri importante in istoria mantuirii neamului omenesc, dar numai despre Sfanta Fecioara Maria, Maica 
Domnului, scrie ca a primit cu smerenie sa fie Nascatoare de Dumnezeu, de aceea a spus ca de acum toate neamurile o vor ferici (Luca 1, 48), pentru bucuria izbavirii din blestem si, mai ales, pentru mantuirea adusa lumii de Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Insa, tot numai despre o femeie, desi o mare pacatoasa, Insusi Domnul Hristos, inainte de Sfintele Sale Patimiri, dupa ce a fost uns cu mir de mare pret de catre aceasta, a spus: ca lucru bun a facut ea fata de Mine... Caci ea, turnand mirul acesta pe trupul Meu, a facut-o spre ingroparea Mea. Adevarat zic voua: Oriunde se va propovadui Evanghelia aceasta, in toata lumea, se va spune si ce a facut ea, spre pomenirea ei (Matei 26, 7-13). Pentru fapta ei de milostenie fata de Domnul, dar si pentru ca s-a lasat de pacat, Biserica o pomeneste in mod special in Sfanta si Marea Miercuri din Saptamana Sfintelor Patimiri in contrast cu Iuda, ucenicul Domnului, care a dat cu piciorul in Harul Apostoliei (Harul Preotiei) si a vandut pe Invatatorul sau pe 30 de arginti. Am atasat si un album cu fotografii.

2018 aprilie 1, Duminica Floriilor si semnificatia Deniilor din Saptamana Luminata

2018 Aprilie 01. Dimineata, pe podiumul instalat de cateva zile in curtea Bisericii au fost aduse Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce si icoanele. Parintele Paroh Mihai a inmanat cate o ramura de finic celor care au sarutat Sfanta Cruce, Sfanta Evanghelie, inchindu-se la icoane. Ramuri de salcii au date enoriasilor de catre oamenii Bisericii mai tarziu. Am atasat un album cu fotografii de la finalul slujbei din Duminica Floriilor. In el vedeti pe Parintii: Mina-Emilian Stavara si Ioan Catalin Lupu impartasind enoriasii. Doxologia a publicat recent acest film educativ despre Piatra Ungerii, aflata la in apropierea intrarii in Rotonda SFANTULUI MORMANT de la IERUSALIM. Denia din Sfanta si Marea Luni, 2016, parintele profesor Dumitru Benga de la Facultatea de Teologie, Denia din Sfanta si Marea Marti, Parintele Constantin Necula - Predica in Duminica Floriilor. Doxologia despre: Saptamana Patimilor si Ce sunt Deniile. Ziarul Lumina: 20 Martie 2018, Denii, Autor preot Ciprian Florin Apetrei, 4 aprilie 2018, Profesori de la Facultatea Justinian Patriarhul la Deniile din Catedrala Patriarhala, Autor Marius Nedelcu.

2018 martie 11, Schimb de mesaje dintre Parintele Arhimandrit Teofil Anastasoaie, Reprezentanul Bisericii Ortodoxe Romane la LOCURILE SFINTE si Parintele Paroh Mihai Stavara

Doamne ajuta,

Maica Domnului Iordanita sa implineasca rugaciunile tuturor credinciosilor Parohiei dumneavoastra. Ne bucuram de aducerea aminte a frumosului eveniment petrecut anul trecut. Va rugam sa transmiteti Parintelui Paroh si tuturor colaboratorilor, salutarile noastre de la Ierusalim si speram sa ne revedem cu bine.

Parintele Teofil - Reprezentantul BOR la Sfintele Locuri


Parohia Acoperământul Maicii Domnului Titan, Preot Paroh Mihai Stavara

Preacuvioase Părinte Arhimandrit Teofil

Cu deosebită bucurie trăim astăzi un an de la marea sărbătoare a Parohiei noastre, pe care ne-aţi făcut-o, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, aducând Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu - Iordăniţa, în mijlocul credincioşilor Parohiei noastre. Păstrăm vie această lucrare duhovnicească şi patriotică deosebită, şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să vă dăruiască sănătate şi rodnice împliniri în desfăşurarea lucrărilor pastorale care v-au fost încredinţate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Vă rugăm să ne păstraţi în rugăciunile Preacuvioşiei Voastre,
Cu adâncă plecăciune, Preoţii şi credincioşi Parohiei Acoperământul Maicii
Domnului Titan,
Cu smerită plecăciune, Preot Iconom Mihai Stavară


2018 Martie 11, Comemorarea fericitului intru adormire Parintele Profesor Dr. Constantin Galeriu, seara de rugaciune pentru Postul cel Mare

La ora 5 dupa amiaza, a inceput aceasta seara speciala dedicata fericitului intru adormire Parintele Constantin Galeriu, Profesor Doctor si predicator de exceptie. Bun venit pe pagina de web construita in memoria Parintelui Constantin Galeriu, marele duhovnic de la Biserica Sfantul Silvestru din Bucuresti. In aceasta resursa, alcatuita in mod profesionist, gasiti multa informatie! Vedeti si pe raposata doamna preoteasa Argentina Galeriu. Revenind la evenimentul special spiritual si cultural din Parohia Acoperamantul Maicii 
Domnului, Parintele Paroh Mihai Stavara, doamna profesor Argentina Gramada, una dintre ucenicele Parinte plecat la Domnul, a trimis din timp un anunt la multi enoriasi nu numai din Parohiile Sfantul Silvestru, Acoperamantul Maicii Domnului si la alti numerosi posesori de casute postale, cunoscuti ai inimoasei doamne profesor. Nu reproduc continutul. Dupa o scurta alocutiune, Parintele Paroh gazdă, l-a invitat la microfon pe parintele Cristian Galeriu, nepotul eruditului si rob al Domnului Constantin Galeriu. Acesta s-a referit la cateva subiecte. Merita consemnata o idee, dar mai intai, cu voia dvs., o paranteza. In alocutiunea de inceput, Parintele Mihai spunea ca, ascultandu-l pe parintele Cristian Galeriu, parca auzea glasul bunicului sau, fericitul intru adormire Constantin Galeriu. Am incheiat paranteza. Iata in esenta spusele Parintelui: Cand te nasti, in sufletul tau nu este nimeni; sufletul poate fi asimilat cu Sfanta Sfintelor, adica Sfantul Altar; botezandu-te, in sufletul tau intra IISUS HRISTOS; daca prin comportamentul tau cel lumesc, Il vei amărî pe IISUS, ba chiar IL vei alunga, aceasta este mare pacat! Inainte de a trece la o alta idee enuntata de distinsul Parinte invitat, va propun ca sa vizitati si aceasta resursa. O alta idee a parintelui Cristian Galeriu, cel invitat: referindu-se la pictura, de pe peretele naosului din partea stanga din incinta multisecularei Biserici Sfantul Silvestru, aceasta contine o icoana ce nu este zugravita in stil bizantin. Se bucura ca in Biserica Acoperământul Maicii Domnului acest important eveniment al Inaltarii Domnului este zugravit in stilul bizantin. In primul film vedeti si pictura de pe partea dinspre nord a navei Bisericii Acoperaantul Maicii Domnului. Contemplati albumul cu fotografii. Au rostit cuvinte alese in memoria fericitului intru adormire Constantin Galeriu: domnul Andrei Dirlau (acesta la final a fost cuprins de emotie pana la lacrimi!), domnul Luican Adrian, doamna Vanghelie Mihaela, doamna profesor dr. Argentina Gramada si alte doamne enoriase de la Biserica Sfantul Silvestru. In esenta, toate doamnele varstnice au exprimat in cuvinte calde incurajarile, ajutorul consistent spiritual primit de dansele de la Parintele Constantin, duhovnicul acestora. Eu si cu sotia mea Diana, am fost cu o zi inainte de ceremonia inmormantarii la Biserica Sfantul Silvestru la catafalcul marelui disparut. Ne-au impresionat atmosfera cernita, clar obscurul din interior, numarul mare de prelati prezenti. Pe fetele lor citeai regretul imens. Da! Este timpul schimbarii la fata exprimat de altfel si de marele disparut in prelegerea tinuta la Congresul cu tema: Credinciosii, societatea si statul in tarile Europei Centrale si de Rasarit, la Abatia Benedictina Ampleforth, York, Anglia, in vara anului 1990 si publicata in revista Religion in Communist Lands (Religia in tarile comuniste), vol. 19, Nr. 1-2, vara 1991, p. 66-74, Keston College. Voi mentiona cateva idei din multele si valoroasele idei: "Suntem uimiti de schimbarile epocale care s-au petrecut in 1989 in EUROPA Centrala si Rasariteana." ... "In domeniul stiintelor naturii, centrul de greutate s-a deplasat dinspre materie inspre spirit" ... "Experienta totalitara a veacului al XX-lea a fost rezultatul unui proces istoric care a inceput odata cu Umanismul Renasterii. Acest asa-zis umanism pretindea ca omul este masura tuturor lucrurilor - pretentie continuata de rationalismul iluminatului veac al XVIII-lea si de pozitivismul si materialismul ateist al veacului XIX" ... "Natura a fost postulata drept substitut al lui DUMNEZEU, iar la baza existentei, materia a fost substituita spiritului. Conceptul hibrid de evolutie a ajuns sa inlocuiasca actul divin al creatiei, umbrind relatia complementara dintre creatie si evolutie care garanteaza libertatea persoanei. Masele care au strivit individul au anihilat fiinta umana creatoare de valori. Dictatura a abolit libertatea. Ura, metamorfozata in principiu de viata, si conflictul, vazut ca mecanism al devenirii, au inlocuit iubirea ca principiu divin al existentei" ... "Analizand mai adanc, observam ca atunci cand natura devine un substitut al lui DUMNEZEU, omul devine, potrivit propriei lui opinii, un produs al naturii. Aceasta parere este contrara afirmatiei biblice ca DUMNEZEU l-a creat pe om dupa Chipul SAU si in vederea unei nesfarsite asemanari cu EL. Pentru noi, aceasta este adevarata identitate a omului; identitatea reala a omului consta in a fi chip al lui DUMNEZEU si in a se stradui sa devina asemenea CREATORULUI sau. Vazuta in acest context, in spiritul Scripturii, porunca de a stapani natura - Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti (Fac. 1:28) - pe care omul a primit-o de la DUMNEZEU, si nu de la natura" ... "Nu putem sa nu observam, de pilda, o schimbare radicala in stiintele moderne ale naturii - o deplasare dinspre o viziune preponderent mecanicista asupra naturii... caracteristica timpului si culturii noastre, catre o perspectiva spirituala" ... "Alte distorsiuni reductioniste si pseudo-stiintifice au contribuit la procesul istoric, culminand cu criza tragica a zilelor noastre. Concepte precum cele de evolutie, ideologie, dictatura, suprematia maselor; cultivarea urii intre oameni si dezintegrarea umanitatii prin conflicte fratricide" ... "Cum putem iesi din criza in care ne gasim? DUMNEZEU INSUSI ne-a dat deja o solutie - si anume, mesajul mantuirii vestit de MANTUITOR: "Pocaiti-va si credeti in Evanghelie! (Marcu 1:15)" ... "Biserica are datoria de a sluji societatea, de a-i oferi adevaratul Model sau Paradigma a vietii sociale" ... "DUMNEZEU ne-a revelat Taina PERSOANELOR TREIMII, atat in unicitatea ipostatica a Fiecareia, cat si in unitatea Lor Treimica. El nu ne-a lasat doar sa contemplam aceasta taina de la o infinita distanta. Realitatea prezentei SALE DIVINE ne-a fost revelata in chip viu in Persoana Divino-umana a Fiului intrupat, IISUS HRISTOS, Modelul nostru suprem. Mantuitorul HRISTOS, DUMNEZEU si Om, este in acelasi timp Persoana - a doua Persoana a PREASFITEI TREIMI - si Cel Care reveleaza TREIMEA - Lumina CEA in Trei Straluciri, cum spune Sfantul Simeon Noul Teolog" ... "Responsabilitatea omului fata de el insusi si fata de natura trebuie pusa sub autoritatea absoluta a Creatorului. Orice altfel de autoritate, care face abstractie de DUMNEZEU, s-a dovedit iresponsabila"

2018 ianuarie 27, Parastasul de 40 zile a robului lui 
Dumnezeu Petru Demetru Popescu

La Biserica Acoperamantul Maicii 
Domnului a avut loc sambata slujba de pomenire (40 zile) a celui care a fost scriitorul, istoricul, Petru Demetru Popescu. A oficiat parintele paroh Mihai Stavara ajutat de un parinte diacon. Din partea familiei a participat fiica cea mica, doamna Ecaterina. Invitati la acest parastas: cenaclisti de la diferite cercuri conduse de evlaviosul, carturarul, pedagogul, editorialistul, omul cu memorie fantastica, robul lui Dumnezeu Petru. Unul din cei care au luat cuvantul (vei mai jos lista) pentru cinstirea memoriei acestui distins istoric si encicloped (dupa parastas s-a mers la trapeza) spunea ca fiind asa de putintel la trup a fost poreclit sarmulita. Parinte al Patriei (vezi diploma primita post-mortem intr-una dintre fotografiile albumului de poze) a condus timp de sase ani Cercul de poezie si proza cu tentă ortodoxă. Aceasta a fost denumirea aleasa de Petre Demetru Popescu. Veti binevoi sa rasfoiti blogurile activitatilor Parohiei Acoperamantul Maicii Domnului. Avand o cultura deosebita, profesorul ne spunea la una dintre intalnirile cenaclului de la trapeza ca era la Heidelberg. Statea in fata statuii Domnitorului si a placii comemorative din Heidelberg. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a locuit ultimii doi ani ai vietii si la Florenta. Profesorul avea ochii inlacrimati cand l-a vazut un neamt in etate, trecator pe strada. De ce lacrimati domnule? Sunt roman si imi aduc aminte de faptele acestui infaptuitor al Unirii Moldovei cu Tara Romaneasca. Neamtul i-a dat profesorului o replica extraordinara: - voi, romanii! nu il cinstiti pe acest om precum noi! Acest cenaclu de la Parohia noastra se tinea in prima sambata din luna si nu era o data riguroasa. Daca la inceput participarea a fost mai numeroasa, cu trecerea anilor aceasta a scazut. Profesorul Petru a condus cenaclul si de la: Biserica de Lemn Maramureseana din parcul Titan, cu hramurile: Pogorarea Sfantului Duh si Nasterea Maicii Domnului, a carei constructie a inceput in anul 1994. Informatie despre profesorul Petru Popescu Demetru: Petru Demetru Popescu, Petru Demetru Popescu, Istoria antica pentru toti copiii, Mandricel, de Petru Demetru Popescu, Tu esti mama, Petru Demetru Popescu, In Memoriam, Petru Demetru Popescu , idem, pe facebook, EROI DE Cenaclu - Petru Demetru Popescu, youtube, Eroi de cenaclu - Petru Demetru Popescu, cateva carti ale raposatului Petru Demetru Popescu. Virtuti stramosesti si Radu de la Afumati, Domn al Tarii Romanesti. Celelalte carti au stocuri epuizate! Dupa ce am rostit rugaciunea domneasca, impreuna cu parintele paroh Mihai, a inceput servirea unei mese la trapeza. A urmat citirea necrologului de catre doamna Mihaela Stefanica. Doamna profesoara de limba franceza ne-a marturisit ca a fost rugata de domnul Petru sa conduca cenaclul de la Biserica noastra. I-a promis, deci nu poate sa il refuze! La rugamintea Parintelui Mihai au rostit alocutiuni mai scurte sau mai lungi (nu specificam gradul didactic!) urmatorii: Ioan Ratiu, Geo Calugaru, Floarea Necsoiu, Nacioiu Nicolae, Gheorghe Ticlete, Maria Niculescu, Vasile Vantulescu, Marilena Caraghiaur, Gheorghe Petu, Geo Stroe, Raluca Vlaiculescu, Magda Badoiu, Vlad Mircea Alexandrescu. La final, parintele paroh a marturisit ca acest evlavios om, Petru Popescu Demetru, l-a insufletit! A avut de invatat destule de la acest mare scriitor. A rostit un cuvant de lauda adresat doamnei Ecaterina, pentru parintii ei, robii lui DUMNEZEU, Petru si Magdalena. Ca si la cuvantarea de la finalul parastasului din Biserica, Parintele a reamintit ca profesorul s-a spovedit si impartasit inainte de plecarea in pelerinajul din Grecia. Profesorul, care scrisese destule carti poezii despre Elada, nu fususe niciodata acolo. I-a spus parintelui paroh Mihai cu un glas schimbat ca va ... pleca! Spunea parintele Mihai ca nu a inteles la inceput semnificatia vorbelor. Dumnezeu sa il ierte pe robul Petru Demetru! Albumul cu fotografii. Plecarea la cele vesnice a profesorului a fost la data de 22 noiembrie 2017.

2017 decembrie 31 - 2018 ianuarie 01, Slujba de citire a Acatistului 
Domnului nostru si slujba de Te Deum de la cumpana anilor

Cu incepere de la orele 23:15, Sfanta Slujba a inceput cu Acatistului 
Domnului nostru Iisus Hristos de catre preotii: paroh Mihai Stavara, Picu Viorel, Gheorghita Stavar. A urmat apoi slujba de Te Deum oficiata de aceeasi preoti. Conform articolului intitulat Randuiala Slujbei de Te Deum. Acatistul face parte din randuiala liturgica prin excelenta doxologica. In continuare, Parintii au rostit rugaciuni de multumire si de intrare in noul an precum si cantarea Aparatoare Doamna, urmate de cuvant de invatatura. Au participat un numar impresionat de credinciosi, mai multi decat in alti ani. Asadar, albumul foto. A urmat de invitarea enoriasilor la masa traditionala si anuntul pentru dimineata zilei de 1 ianuarie. In prima zi din an, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Taierea imprejur cea dupa trup a MANTUITORULUI nostru IISUS HRISTOS si pe Sfantul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Inainte de a ajunge la servirea bunurilor si bauturilor, parintele paroh a anuntat cand va incepe slujba de a doua zi. La final, preotii impreuna cu enoriasii au ciocnit paharul traditional si au servit prinoasele aduse de enoriasii.  

Activitatile pastorale, social filantropice si cultural-educative pentru anul 2017


2017 dec. 17, Duminica, Concertul Coralei Sfantului Apostol Andrei a preotilor si teologilor din Capitala Seara binevenita. "Hristos se naste! Slaviti-L!"

A fost cea mai numeroasa participare din istoria vizitelor traditionale a Coralei la Parohia Acoperamantul Maicii 
Domnului. Timp de o ora enoriasii au ascultat si aplaudat suita de cantari psaltice si colinde. Sa remarcam calitatea vocilor ce compun aceasta Corala. Ati remarcat desigur pe neobositul si inspiratul maestru profesorul dr. Valentin Gruescu. Albumul relevant cu fotografii. La finalul concertului rasplatit cu aplauze generoase de numeroasa asistenta, parintele Gheorghita Stavar a urat sanatate tuturor celor prezenti! Apoi Parintele Paroh Mihai a multumit membrilor Coralei, prof. dr. Valentin Gruescu incepand cu versuri; a invitat copiii participantilor sa primeasca daruri traditionale ale Sarbatorilor Nasterii Domnului. Vezi gasi in album cateva fotografii cu copiii si parintele paroh Mihai. Aceasta Corala ne-a mai vizitat in datele urmatoare: 18 decembrie 2016, 13 decembrie 2015, 17 decembrie 2014, 9 decembrie 2012.

Bradul de Craciun

Albumul cu trei fotografii ale Bradului de Craciun, in asteptarea sarbatorilor traditionale prilejuite de Nasterea 
Domnului nostru Iisus Hristos. Fotografiile le-am realizat in dupa amiaza zilei de sambata, 9 decembrie 2017.

2017 noiembrie 30, Joi, Sfanta Liturghie dedicata Sfantilor Apostol Andrei si Andrei Saguna, Slujba TeDeum
Slujba a fost oficiata de parintii care se vad in albumul cu fotografii. Raspunsurile liturgice au fost date de catre parintele paroh Mihai Stavara, domnul Constantin Apetri si enoriasii din preajma. La final a avut loc slujba de TeDeum dedicata Marii Sarbatori Nationale a Romaniei. Veti remarca numarul celor prezenti, vedeti pe: parintele Mihai, domnul cantor Apetri Constantin, enoriasi, dand raspunsurile liturgice.

2017 noiembrie 11, Sambata Sfanta Liturghie din ziua Sfantului Mare Mucenic Mina Slujba a fost oficiata de parintii: Mina Emilian Stavara, Ioan Lupu Catalin. Raspunsurile liturgice au fost date de catre Parinte Paroh Mihai Stavara si domnul Constantin Apetri si unii enoriasi. De remarcat prezenta celor trei copii la strana. Viata Sfantul Mare Mucenic Mina din Egipt si Acatistul Sfantului. Dupa Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur a urmat slujba de parastas.

2017 noiembrie 01 Miercuri, Hramul Sfintilor Cosma si Damian, doctori fara de arginti si facatori de minuni, Asia Mica

Sfanta Liturghie a fost oficiata de parintii: paroh Mihai Stavara, Gheorghita Stavar, Anton Maracineanu si Ioan Lupu Catalin. Raspunsurile liturgice au fost date de parintele paroh, domnul Constantin Apetri, o parte din corul doamnelor de la Parohia noastra condus de doamna preoteasa Aurora. Serviciul liturgic s-a incheiat cu o slujba de pomenire a celor care s-au savarsit in Parohia noastra si nu numai, mireni si clerici. A fost o participare semnificativa. Atasam un album cu imagini.


2017 octombrie 27, Vineri, Sfanta Liturgie din ziua Sfantului Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucurestilor

Sfanta Liturghie consacrata sarbatorii Sfantului Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucurestilor a fost oficiata de parintii: Gheorghita Stavar si Ioan Lupu Catalin. Dupa incheierea slujbei, la predica finala, parintele Gheorghita a anuntat ca in perioada 30 noiembrie - 3 decembrie va avea loc un pelerinaj organizat prin Basilica Travel, in Bucovina care va dura 4 zile, in perioada 30 noiembrie - 3 decembrie. Traseul este: Z1. Bucuresti, Valeni de Munte, Manastirea Cheia,  Manastirea Suzana, Sacele, Sfantu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Manastirea Izvorul Muresului, Gheorghieni, Manastirea Bistrita, Manastirea Neamt, Cazare si Cina. Z2. Mic Dejun, Manastirea Secu, Manastirea Sihastria, Manastirea Petru Voda, Manastirea Durau, Schitul Vovidenia, Schitul Icoana Veche, Manastirea Neamt, Cazare si Cina. Z3. Mic Dejun, Targu Neamt, Cetatea, Humulesti, Manastirea Varatec, Manastirea Agapia, Falticeni, Manastirea Camarzani, Manastirea Neamt, Cazare si Cina. Z4. Targu Neamt, Manastirea Horaita, Piatra Neamt, Buhusi, Bacau, Adjud, Marasesti Mausoleu, Buzau, Bucuresti. Tarif 500 lei. Asteptam inscrieri. Rugam sa va echipati in mod corespunzator intrucat este iarna!

2017 octombrie 01, Hramul Acoperamantului de DUMNEZEU Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria

A fost o zi plina de activitati religioase, social filantropice si cultural educative. In prezenta a foarte multor enoriasi, in dimineata zilei de 1 octombrie s-a desfasurat serviciul liturgic. Au oficiat urmatorii parinti: Dr. Aurel Mihai, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucurestilor, protoiereu Busuioc Nectarie Florin, Protoieria 3 Capitala, dr. Parvu Gabriel, parohul Bisericii Maramuresene din Parcul Titan cu primul hram Pogorarea Sfantului Duh. Pe langa hramul amintit, Biserica mai are si hramul Nasterii Maicii Domnului. Ca invitat a mai participat si parintele paroh Banuta Cornel Dumitru Emil de la Parohia Sfantul Sava si Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, satul Balaia, comuna Smeeni. Parohul Mihai Stavara, preotii: Gheorghita Stavar, Mina-Emilian Stavara, Anton Maracineanu, Ioan Lupu Catalin, in calitate de gazde. A mai participat si diaconul Ionut. Raspunsurile liturgice au fost date de cantaretii la strana: Constantin si Viorel. La predica finala, Parintele dr. Aurel Mihai a amintit celor prezenti despre munca plina de daruire a membrilor familiei parohului Stavara Mihai. Acestia, impreuna cu binevoitorii crestini au contribuit la ridicarea din temelii a actualului lacas de cult ortodox din str. Prisaca Dornei nr 2 - 4. Toti ati asistat, spunea Parintele Dr. Aurel Mihai la: turnarea fundatiei, ridicarea constructiei. Iata, azi aveti aceasta minunata Biserica, unde ati binevoit sa participati in numar impresionant! Au urmat slujba uzuala de parastas cat si cea a hramului Sfantul Acoperamant al Maicii 
Domnului pentru cei plecati la cele vesnice. Vizitati albumul cu fotografii. Desi duminica, numarul tinerilor si tinerelor participanti nu a fost semnificativ. Mai mare a fost numarul copiilor care s-au impartasit. Dupa slujba au fost impartite cca. 400 pachete cu merinde precum si iconite persoanelor defavorizate. Deoarece 2017 este si anul omagial al iconarilor si pictorilor bisericesti si totodata anul comemorativ Justinian Patriarhul ca si al aparatorilor Ortodoxiei in timpul comunismului in Patriarhia Romana, putin dupa orele 18:00 a inceput reuniunea religioasa si cultural-educativa, consacrata parintelui Arsenie Papacioc, Arhimandritul, cel care a suportat ani grei de detentie. Dupa cum spunea insusi parohul Mihai Stavara, in alocutiunea sa, Arhimandritul Arsenie Papacioc a patimit ca si fericitii plecati la DOMNUL: Parintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcanescu si altii in inchisorile comuniste. A fost al saptelea copil al parintilor Vasile si Stanca. Mama sa Stanca il numea Angheluș. Mai adauga parintele paroh ca acesta poate fi considerat un adevarat Sfant al ortodoxiei romanesti. Cand va voi DOMNUL va deveni sfant in calendarul ortodox ca si alti parintii, care isi asteapta canonizarea. De mic, Anghel Papacioc a dovedit o memorie bogata si o vie inteligenta, de multe ori fiind premiant. A fost membrul cercului literar constituit in jurul revistei Vraja. Tanarul Anghel a avut si aptitudini fizice, pe langa cele intelectuale. S-a calugarit de tanar la Manastirea Sihastria. A fost Egumen al acestui Locas. In 1976 ajunge la Manastirea Sfanta Maria, Techirghiol, pe care o pastoreste la sfarsitul vietii sale. Alte amanunte despre viata lui Arsenie Papacioc aflati si de aici. Ca invitati au fost: doamna Ana Calciu, actrita la Teatrul de Arta din Bucuresti, domnul scriitor Alpetrei Sorin, din Constanta, autor al cartilor: Viata parintelui Papacioc, Intre timp si vesnicie etc. Au mai participat un cor de tineri cantareti de la Biserica Icoanei, dirijat de domnul teolog Dan Vacarescu. In cadrul acestui cor mai erau prezenti: Parinte Alexandru Stuparu, Parohia Sfanta Vineri, Colentina, Parinte Mina-Emilian Stavara, Parohia Acoperamantul Maicii Domnului, preot dr. Marcel Cornel Stavara de la Biserica Icoanei. Asistenta a rasplatit cu aplauze programul sustinut de doamna Ana Calciu, cele citite de scriitorul Sorin Alpetrei si programul muzical al corului, atat la inceputul cat si la finalul acestei intalniri. Atasam albumul cu fotografii. Sa reamintim vizitatorului inchisorile Parintelui Arsenie Papacioc. Acest martir a ramas alaturi de altii un marturisitori ai credintei in anii comunismului.

2017 septembrie 23-28, Pelerinaj Grecia

Cu binecuvantarea Preafericitului Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane si cu aprobarea Arhiepiscopiei Bucurestilor, prin Agentia Basilica Travel, pelerinii indrumati de parintele paroh Mihai Stavara, vor pleca din fata Bisericii la 06:30. Traseul de cca. 750 Km va fi urmatorul: Giurgiu, Ruse, Sofia, oprire la Manastirea Rila, cea mai mare din Bulgaria, inchinare la moastele Sfantului Ioan de la Rila; in continuare se trece prin localitatile: Promahonas, Serres. Itinerariul se sfarseste la Salonic. O scurta istorie a Salonicului si Siturile arheologice, Monumentele, Catedralele, Bisericile si Muzeele sale: Palatul imparatului roman Galerius Valerius Maximianus din piata Navarino (sf. sec. 3), Arcul lui Galeriu (Kamara), Dikastiria, Baile Romane, situate la nord de Biserica Sfantul Dimitrie, Izvoratorul de Mir, Agios Dimitrios, Nymphaion, Biserica Sf. Gheorghe, Biserica Ossios David (sf. sec. 5 i.Hr.), o veche Biserica crestina denumita in engleza Chapel of the Latomos Convent – convent, cf. dictionarului McMillan, inseamna o cladire unde doamne si domnisoare se rugau si munceau impreuna. Biserica se afla in cartierul turcesc si este cunoscuta ca Epimenidou sau Kastra. Mai exista ruinele zidurilor orasului din timpul marelui Theodossios, Turnul Alb, Biserica Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir, Inchisoarea unde a fost incarcerat, torturat si inmormantat Sfantul Dimitrie, Biserica Sfanta Sofia, Panagia Halkeon, o Biserica in forma de cruce etc. Urmatoarea referinta se refera la Sfantul Apostol Pavel Vie et voyages de Saint Paul Apôtre. Numele Salonicului vine de la Thessalonica, sotia lui Cassandra, fondatorul orasului si sora lui Alexandru Macedon; cazare si servire cina la un hotel din Salonic. Ziua a 2-a (cca. 500 Km) incepe cu servirea micului dejun, participare la Sfanta Liturghie de la Biserica Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir, inchinarea la moastele Sfantului. In continuare, turul pietonal prin Centrul istoric al Salonicului. Iata o referire la Biserica Sfantul Gheorghe, cea mai veche din Grecia, construita initial in sec. V ca Mausoleu al imparatului Galeriu (Galerius). Se viziteaza Arcul lui Galeriu. Urmeaza inchinarea la moastele Sfantului Vasile cel Nou de la Biserica Sfanta Sofia (constructia in sec. 7 dupa modelul Bisericii Sfanta Sofia din Constantinopole) si la moastele Sfantului Grigorie Palama de la Catedrala Mitropolitana din Salonic, cu hramul Sfantului Grigorie Palama. Prima Biserica a fost inaltata in sec. 8. Vizitarea Turnului Alb . Urmeaza deplasarea la Atena, capitala Greciei, cazare si cina. In ziua a 3-a (cca. 140 Km) dupa micul dejun, deplasare in Portul Pireu. Se traverseaza cu feribotul in insula Eghina aflata in Marea Egee. Aici se viziteaza Manastirea Sfantului Ierarh Nectarie Taumaturgul, inchinarea la moastele Sfantului Ierarh Nectarie Taumaturgul. In continuare se face deplasarea la Nea Makri, inchinare la moastele Sfantului Efrem cel Nou din Manastirea cu acelasi nume. Ziua se incheie cu cazarea si servirea cinei la Atena. In ziua a 4-a (cca. 400 Km) dupa servirea micului dejun, urmeaza deplasarea la Kalmbaka, cu oprire in insula foarte apropiata de Atena Evia. Aceasta este a doua insula ca marime din Grecia, dupa insula Creta. Grecia are pe langa partea continentala si 2000 - 6000 insule. La Prokopion exista Biserica Sfantului Ioan Rusu; in 1951 au fost mutate moastele Sfantului; racla a fost initial in Biserica Sfintilor Constantin si Elena. In continuare, inchinarea la moastele Sfantului Cuvios David cel Batran de la Manastirea cu acelasi nume. Urmeaza traversarea cu feribotul pe traseul Agiokampos - Glyfa, se ajunge apoi la Kalambaka, aici, cazarea si servirea cinei. Ziua a 5-a (cca. 250 Km) incepe cu micul dejun. In functie de program, inchinarea la Manastirile Complexului Monahal Meteora. Meteora este al doilea centru monahal al Greciei dupa Sfantul Munte Athos. Cele sase Manastiri: Agios Nikolaos (Sfantul Nicolae), Agios Stefanos (Sfantul Stefan), Aghia Triada (Sfanta Treime), Marele Meteor - Megalo Meteoro, Manastirea Schimbarii la fata. Aceasta Manastire este prima ca marime si vechime, fiind ocupata in permanenta de la inceputurile sale, Man. Roussanou si Man. Varlaam. In traducere ad litteram, METEORA inseamna mijlocul cerului, suspendat in aer sau sus in ceruri. Astazi au ramas doar sase locase active. Urmeaza revenirea la Salonic, cu oprirea prealabila la Manastirea Sfanta Paraskevi din Valea Tembi. Aici aflati unele sfaturi si cum ajungeti la ele. Cazarea are loc la Salonic, unde veti cina. Ziua a 6-a incepe cu servirea micului dejun. Urmeaza sa parcurgeti cca. 720 Km pentru a reveni la Bucuresti.


2017 septembrie 11, Inceputului anului scolar 2017-2018

Luni, 11 septembrie 2017 a inceput noul an de invatamant 2017-2018. Pe raza Parohiei Acoperamantul Maicii 
Domnului sunt arondate trei unitati gimnaziale: Scoala Gimnaziala nr. 195, str. Postavarul nr. 13, director Voicu Stefania, Scoala Gimnaziala nr. 196, Federico Garcia Lorca, str. Cozla nr. 1, director Dragomir Ruxandra, Scoala Gimnaziala nr. 200, str. Postavarului nr. 13, director Popescu Monica Verona. Dupa intonarea Imnului National al Romaniei, au rostit rugaciunile prilejuite de acest eveniment festiv parintii: paroh Mihai Stavara (Scoala Gimnaziala nr. 195), Gheorghita Stavar (Scoala Gimnaziala nr. 200) si Mina - Emilian Stavara (Scoala Federico Garcia Lorca). Atat cadrul didactic al Scolii Gimnaziale respective cat si preotii, in scurtele lor alocutiuni, au indemnat pe scolari sa depuna efortul in vederea dobandirii cunostintelor necesare pentru viata, sa ii asculte pe profesori, pe parinti. Viitorul acestei Tari depinde de nivelul de educatie al absolventilor de: Invatamant Primar, Gimnazial general de masa, Gimnazial special, Profesional si de Ucenici, Liceal, Postliceal si de Maistrii, Invatamant Universitar de diferite porfiluri, masterat, doctorat, invatamant masterat de licenta (Bologna) etc. La final, albumul cu fotografii de la doua din cele trei Unitati Gimnaziale.

2017 august 16, Miercuri, Slujba de hram dedicata Sfintilor Martiri Brancoveni la Biserica Acoperamantul Maicii
Domnului

Biserica Acoperamantul Maicii
Domnului, Protopopiatul Sector 3 Capitala, si-a sarbatorit in data de 16 august 2017, unul dintre cele patru hramuri, anume cel al Sfintilor Martiri Brancoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai sai, Constantin, Stefan, Radu si Matei si sfetnicul Ianache. Sfanta Liturghie a fost oficiata de parintele paroh Mihai Stavara a asigurat raspunsurile liturgice impreuna cu domnul Constantin Apetri. Albumul cu fotografii releva participarea cam redusa a enoriasilor, desi parintele Gheorghita Stavar a comunicat aceasta stire cu o zi inainte enoriasilor veniti in numar impresionat la Sarbatoarea Adormirii Maicii DOMNULUI. Despre semnificatia acestei mari sarbatori ortodoxe a Sfintilor Martiri Brancoveni aflati aici. Dupa cum cunoasteti, capela mortuara are acest al patrulea hram.

2017 august 05, Pelerinaj-excursie la cateva lacasuri ortodoxe din Buzau, zona limitrofa si Vulcanii Noroiosi

Luni 5 august un grup de enoriasi ai Parohiei Acoperamantul Maicii
Domnului au efectuat un pelerinaj-excursie la cateva lacase ortodoxe din: Buzau, Manastirea Ciolpani. Pelerinajul si excursia s-au facut cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane, cu instiintarea Arhiepiscopiei. Au participat si cateva familii de tineri. Conducatorul spiritual a fost parintele paroh Mihai Stavara. La Buzau, parintelui Mihai i s-a alaturat si parintele Paroh Banuta Cornel Dumitru de la Parohia Sfantul Sava cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil satul Balaia, comuna Smeeni. Nu am participat. Aceasta va fi compensata de informatiile si adresele referitoare la obiectivele vizitate. Astfel Vulcanii Noroiosi se intind pe cca. 30 ha. in Subcarpatii de Curbura, in localitatea Berca. Descoperiti in 1867, de francezul H. Cognard, in timpul unor prospectiuni petroliere ei sunt de trei feluri: Vulcani Noroiosi, zalta simpla si crater noroiosi. Detalii . Doua scurte secvente video despre Vulcanii Noroiosi din Buzau, Romania si Eruptie mare la Vulcanii Noroiosi. In Municipiu s-a vizitat Catedrala Arhiepiscopala Inaltarea Domnului si Sfintii Trei Ierarhi, construita la initiativa Arhiepiscopului Epifanie Norocel, intre 2002-2009. Pictura a fost realizata in tehnica fresco de parintele Petre Brasoveanu din Buzau, impreuna cu ucenicii sai. S-a vorbit fara a se vizita de Manastirea Ratesti. Iata cum arata prin 2010 aceasta Manastire. Datorita unor ploi diluviene a avut loc alunecari de teren si cele 20 de preacuviaose maicute au fost mutate in alt loc pus la dispozitie de Arhiepiscopie. Iata si amplasarea pe harta a Manastirii Ratesti, in raport cu Buzaul. Parintele paroh a amintit cateva informatii despre icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului din Municipiul dar si jud Buzau precum: icoana Maicii Domnului, Schitul Cetatuia, langa Manastirea Ciolanu, com. Tisau, icoanele Maicii Domnului (cea mare, o copie minunata dupa cea de la Dalhauti si cea mai mica din altar, Manastirea Ratesti, sat Ratesti, com. Berca, icoana Maicii Domnului din Biserica satului Alunis, Biserica Sfanta Filofteia din Buzau situata in Parcul Crang, loc tamaduitor, Bisericutele rupestre din Zona Alunis, Fisici, Colti, Agaton. S-a vizitat si Manastirea Ciolanu, care e situata la cca. 40 km de Buzau. Un istoric si destule detalii aflati aici. Parintele Mihai a vorbit despre: 5 august, Inainte-praznuirea Schimbarii la Fata a Domnului si Sfantul Cuvios Ioan Iacob de la Neamt, 6 august, Schimbarea la Fata a Domnului si 7 august, Sfanta Cuvioasa Teodora de la Sihla. Conform obisnuintei, parintele paroh a recitat cateva poezii: De la margini, O! Apostoli, O! Maica buna a vietii mele!, O! Maicuta, Sfanta! si altele. Pelerinajul si excursia au adus multumire sufleteasca tuturor pelerinilor participanti.

2017 iulie 04-06, marti-joi, Pelerinaj la Manastiri, Biserici, Catedrale din nordul Dobrogei. Plimbare cu barca pe canalele si lacurile din vecinatatea-Murighiolului

In zilele de 4-6 iulie, un grup de 28 pelerini si patru preoti parohi: Mihai Stavara, Biserica Acoperamantul Maicii
Domnului, dr. Ionel Maracineanu de la Biserica Sfintilor Romani, piata Trapezului, Corneliu Stavar, Biserica din satul Frumusita, comuna Ijdileni, jud. Galati si Cornel Banuta Dumitru, Parohia Sfantul Sava, satul Balaia, comuna Smeeni, jud. Buzau, am efectuat un binevenit pelerinaj, care a adus multumirea sufleteasca tuturor participantilor. Ne-am deplasat cu un autobuz Mercedes al unei firme ce are contract cu Basilica Travel. Pelerinajul si excursia s-au facut cu binecuvantarea Preafericitului Daniel, Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane, cu instiintarea Arhiepiscopiei. Am plecat pe la 8 si jumatate, pe traseul autostrada Soarelui, soselele aferente pana in Slobozia, unde am vizitat Catedrala Episcopala Inaltarea Domnului. Acesta are hramurile Inaltarea Domnului si Acoperamantul Maicii Domnului. Remarcati imediat mana priceputa a colectivului de constructori indrumati de preasfintitul parinte Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor. Lacasul are in interior moaste ale Sfantului Apostol Andrei, Sfintilor Mucenici Zoticos, Atalos, Filippos si Kamasis (Zotic, Atal, Filip si Camasie) de la Niculitel, Sfintilor Epictet si Astion de la Halmyris (Dunavăț), Sfantului Mucenic Dasie, Sfant daco-roman, martirizat aici in secolul al IV-lea. Istoricul si alte detalii le gasiti in referinta alaturata. Despre activitatea Episcopulului Vincentiu aflati aici. A urmat vizitarea Catedralei Sfantul Ierarh Nicolae din Tulcea, Lacas Ortodox a carui ridicare a inceput in anul 1862. Este o constructie impozanta in stil Bizantin. In referinta alaturata aflati detalii despre pictura si obiectele pretioase din Catedrala. Spre deosebire de pelerinajul si excursia din 10 - 12 octombrie. In acest pelerinaj si excursie nu s-a vizitat Capela de langa Catedrala Sfantul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Dupa cca. 50 km am ajuns la Pensiunea Laguna Albastra aproximativ pe la orele 15:30. Murighiolul este ultimul loc pana unde merg mijloacele auto. Aici am stat in camere confortabile. Sa ne referim putin la mirifica Deltă a Dunării! Cateva referinte sunt necesare: wikipedia despre Delta Dunarii, intrata in patrimoniul mondial Unesco. Informatie despre Delta Dunarii in limbile: engleza: Danube Delta, franceza: Delta du Danube etc. A doua zi, 5 iulie, dupa servirea micului dejun, a urmat mult asteptata plimbare cu barcile cu incepere de la orele 9 AM, pe canalele si lacurile din vecinatatea Murighiolului: Uzlina (canal si lac), lacul Isacel, lacul Durnoliapca adica lacul Nebunu si altele. Eram in barca domnului Nelu. Acesta ne-a facut impresia unui bun cunoscator al locurilor. Despre lacurile din zona centrala a Deltei Dunarii. Harta detaliata a Deltei Dunarii. Spre finalul periplului am servit o masa pe un grind. Sa servit un borș pesăresc delicios, mujdei de usturoi. Sa retraim atmosfera mirificei Delte a DUNARII ascultand trilurile pasarelelor, inclusiv ale cucului! Dupa o scurta odihna pe la orele 16, cu ajutorul lui DUMNEZEU, am purces la Manastirea Halmyris care se afla la cca. 2 km departare de iesirea din localitatea Murighiol. Manastirea adaposteste sfintele odoare ale Martirilor Mucenici Astion si Epictet. Moastele Sfintilor Epictet si Astion au iesit la iveala singure, in anul 2001. Cum spunea parintele paroh Mihai Stavara: a fost o lucrare dumnezeiasca, petrecuta nu numai aici, ci si la Niculitel, dupa ploile diluviene din 1975. Aici, la Halmyris, momentul ales de DUMNEZEU a fost ziua de prăznuire a Adormirii Maicii Domnului, 15 august (din anul 2001). Noi am vizitat incinta de jos. Deasupra era santierul unui impozant lacas ortodox. Seara, am servit o masa copioasa dublata si de o portie de pește, varză, mămăliguță. Nu sunt gurmand! Apoi grupul vocal din Mahmudia, mai vechea cunostinta a noastra din pelerinajul 10-12 octombrie 2016, a sustinut un concert de muzica lipoveneasca. Calatorului ii sade bine cu drumul! Incepand din dimineata zilei de 6 iulie, am parasit pensiunea Laguna Albastra din Mahmudia. Am trecut prin Tulcea. Ne-a facut impresia unui Municipiu cu strazi ingrijite, cu parc industrial: Uzina Alum si Santierul Naval. Am ajuns la Monumentul Paleocrestin de la Niculitel. Au urmat: Manastirea de Calugari Cocosu. Si acum, se spune ca unii preacuviosi monahi ar auzi cantatul cocosului. Manastirea are hramurile Sfanta Treime si Sfintii Martiri Atal, Camasie, Filip și Zotic de la Niculitel. A urmat vizitarea Manastirilor de precuvioase monahii Saon, unde clopotul bate de peste o suta de ani si Celic-Dere, Manastire cu credinta de otel. Dupa vizitarea celor doua Biserici: cea mare, cu hramul Acoperamantul Maicii Domnului si cea veche, cu hramul Intrarea Maicii Domnului in Biserica, am servit in gradina o masa copioasa fara pește, dar cu o binevenita mamaliguță cu brânza dulce; anul acesta nu era peste in lac. Oricum multumim precuvioasei măicuțe Starete Adriana precum si preacuvioaselor monahii pentru ce ne-au servit. La Manastirea Celic-Dere aveti ce admira ca de altfel si la celelalte surate asezaminte din apropiere. Informatie si imagini despre moara de vant, considerata monument de arhitectura, localizarea Manastirii, 30 km departare de Tulcea, scoala de pictura aici. Cine a ascultat, a fost impresionat de cunostintele vaste ale modestei cuvioase monahii Irina, fosta Stareță, delegata de actuala Stareță Casiana, sa ne prezinte istoricul Sfintei Manastiri. Ne vorbit despre curatirea icoanei lui IISUS, istoricul acesteia, despre Sfanta Drosida, Traian; pe peretele interior din vestul naosului sunt pictate chipurile unora dintre Monarhi, apoi catedra - jiltul destinat asezarii Ierarhului din partea stanga, donat de Familia Regala. I se mai spune si scaun arhieresc. Site-ul web al Episcopiei din Tulcea prezinta si alte detalii semnificative despre Sfintele Manastiri: Celic-Dere, Cocosu si Saon. Sa reamintim ca in Manastirea Celic-Dere exista icoanele facatoare de minuni urmatoare: Iisus, care se albeste, Maica Domnului Nerosaiskaia, Maica Domnului Eleusa, Grabnic Ajutătoarea. Mai este zugravită Sfânta Drosida, fiica imparatului Traian, cuceritorul Daciei, care a primit moarte muceniceasca chiar de la tatal ei etc. Multumim lui DUMNEZEU ca totul s-a terminat cu bine si ca pelerinajul a intarit sufletele fiecaruia dintre participanti. Multumim eforturilor doamnei Ada Mariana Colonelu si ale domnului profesor de fizica Nicolae Năstase. Mulțumim parintelui paroh si celorlalti clerici locali pentru rugaciunile, dezlegările făcute în unele din Mânăstirile vizitate, prezentării unor date documentare despre Mânăstiri, Catedrale, indemnului participarii mai active la Sfintele Slujbe; daca vrem sa nu ne mai fuga gandurile la grijile lumesti, ar cam trebui sa cantam cat mai multi sau macar sa inganam, daca nu avem voce! Si ne mai explica parohul Mihai Stavara la microfonul autobuzului asezarea icoanelor unei catapetesme. Vizitati albumul cu peste 150 fotografii. Primaria comunei Murighiol traduce MURIGHIOL prin LACUL VIOLET; la fel si: resursa wikipedia in limba engleza, are aceeasi traducere Murighiol inseamna Violet Lake adica Lacul Violet. In sfarsit, De.wikipedia, deci wikipedia in limba germana foloseste cuvintele Violetter See pentru Murighiol. Das bedeutet (aceasta inseamna) Lacul Violet. Sa se cheme lacul violet si al furnicilor. Sa admiram cu nostalgia de rigoare panorame 3D VIMEO din feerica Delta a Dunarii: vimeo-1; 00:45, vimeo-2; 02:14, vimeo-3; 28:41. De fluviu subteran de sub DOBROGEA stiati? Este de fapt o zona acvifera de roci permeabile. Vizionati filmul si aflati adevarul de dinainte de 1989. De la excursie ... la pelerinaj! Trinitas TV, Manastirea tulceana CELIC DERE si-a sarbatorit Ocrotitoarea, preotul Visarion, Episcopul Tulcii si Maica Stareta Casiana, Trinitas TV, Tunderea in monahism a 3 maicute la Manastirea Saon; acelasi preasfintit Episcop Visarion si Maica Stareta Adriana, Dubla sarbatoare la Manastirea Cocos, Trinitas TV, Sarbatoarea Sfintilor Epictet si Astion la Mânăstirea Halmyris.

2017 iulie 02, Hramul Sfinților Mucenici Cosma și Damian, Doctori fără de arginți și făcători de minuni

Duminica, 2 iulie, un sobor de preoți dintre care cităm pe parintii: paroh Mihai Stavără, Gheorghiță Stavăr, paroh Ionel Mărăcineanu de la Biserica Sfinților Români, Anton Mărăcineanu, Mina-Emilian Stavără și Ioan Lupu Cătălin au oficiat: Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie și, la final, slujba parastasului pentru ctitorii și Adormiții Parohiei. Răspunsurile liturgice au fost date de corul condus de doamna preoteasă Aurora Stavără. Programul încărcat al zilei precedente a făcut ca să se amâne cu o zi sărbătorirea hramului Bisericii noastre, dupa cum mărturisea la final părintele Parohiei gazdă. Acesta a mulțumit părintelui paroh dr. Ionel Mărăcineanu, care, împreună cu fratele său, preotul Anton Mărăcineanu (apartenent Parohiei noastre) au răspuns prezent. De menționat că, părinții: paroh Mihai și Mina-Emilian Stavără (apartenent Parohiei Sfinților Români, Piața Trapezului) au fost la rândul lor preoții slujitori participanți la hramul acestei Biserici, în ziua de 22 iunie. Albumul cu fotografii al Parohiei Acoperământul Maicii
Domnului, Titan, releva numeroasa participare, în ciuda caniculei. Bibliografie: De ce Sfintii Cosma si Damian sunt numiti doctori fara de arginti, Sfintii Cosma si Damian, sarbatoriti in Biserici si Capele de spital inclusiv Biserica Acoperamantul Maicii Domnului, Titan si Basilica, Sfantul Voievod Stefan Cel Mare. Ca de obicei, la final s-au împartașit numeroși copii și persoane în etate, s-a făcut slujba de sfințire a apei (părintele paroh Mihai) și simultan, părintele Ioan Lupu Catalin a rostit împreună cu mulți enoriași rugăciuni de deslegare. Desigur, s-a ținut cont ca, 2 iulie este data când este prăznuit Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, Domnitor și Ctitor a 40 de Lacașuri sfinte. Părintele a comunicat că în perioada 4-6 iulie va avea loc prin Agenția Basilica Travel un pelerinaj la câteva Mănăstiri și o plimbare cu barca pe unele din lacurile mirifice ale Deltei Dunarii, cazarea fiind la Murighiol. Această localitate se află pe Brațul Sfântul Gheorghe, în apropiere de Mahmudia, gazda noastră din perioada 10-12 octombrie 2016 a pelerinajului și excursiei cu bărcile pe lacurile din apropierea Mahmudiei. Marele istoric Constantin C. Giurescu, în volumul al doilea al trilogiei Istoria Romanilor, ISBN 978-973-571-709-4, menționează faptul că Voievodul a fost considerat Atletul lui HRISTOS, pag. 67. Nici unul din Domnii Moldovei, n-a înalțat atâtea Lacașuri de rugăciune precum Voievodul Ștefan. Tradiția spune că după fiecare luptă Ștefan ridica o Biserică sau o Mânăstire și ea se confirmă aproape întocmai prin mărturiile documentare. ... Din pag. 68 spicuiesc că Mânăstirile pot fi împărțite pe trei categorii: Mânăstirile Putna și Volovăț (categ. 1), Neamț, Bistrița Voroneț, Tazlău, Dobrovăț și din afara țării, Mănăstirea Zografu de la Sfântul Munte (categ. 2). A treia categorie cuprinde Mânăstiri cărora Voievodul Ștefan cel Mare le-a făcut danii, dându-le sate, vii, țigani și mertice anuale cu sare, vin, ceară etc. Iar marele istoric le trece în revistă dând destule amănunte. În această a treia categorie intră Mânăstirile Moldovița, Pobrata și Humorul (pag. 71). ... Mult mai numeroase decât Mânăstirile sunt Bisericile ridicate de Voievodul Ștefan. Aproape toate au fost construite în a doua parte a domniei, după luptele cele mai mari cu turcii (pag. 73). Sunt de menționat Bisericile de la: Pătrăuți, Bădăuți (azi Mileșăuți), Sfântul Nicolae din Iași, Hârlău, cu hramul Sfântul Gheorghe, Borzești, pe Trotuș, locul unde s-ar fi născut și copilărit Domnitorul, Biserica Sfântul Nicolae din Dorohoi, din Huși, ce este din Drislivăț (pag.74), Războieni (chiar pe locul izbândei în acea crâncenă luptă cu turcii din 1496), Biserica din Piatra cu hramul Nașterii Sfântului Ioan Botezatorul (1498) și Reușeni (1503/7011). Tradițiile locale mai atribuie Sfântului Voievod și următoarele Biserici (pag. 75-76): Scânteia, jud. Vaslui, Șcheia, jud. Roman, Florești (jud. Tutova - n.n., vă rog să aveți în vedere data când s-a publicat prima ediție a monumentalei lucrari Istoria Românilor), Căpriana (jud. Lăpușna) și din Cotnari. În timpul domniei acestui Atlet al lui HRISTOS găsiți în paginile următoare destule alte denumiri de Sfinte Lăcașe.

2017 iunie 14, Concursul interdisciplinar Sfintii, prietenii copiilor a ajuns la a zecea editie, faza pe Municipiu
Miercuri, 14 iunie cu incepere de la orele 12:30 s-a desfasurat editia a X-a a concursului interdisciplinar "Sfinții, prietenii copiilor" la nivel de Capitală. Gazda a fost incapatoarea Biserica Acoperamantul Maicii
Domnului, Titan. Anul acesta am remarcat o participare mai numeroasa, decat in anii trecuti, dat fiind alegerea unei ore mai adecvate, fata de editiile a 9-a si a 8-a, din datele de 22 iunie 2016 si respectiv, 17 iunie 2015. Au fost distribuite peste 300 premii copiilor de la cele 62 unitati scolare din Bucuresti: 9 premii speciale dar si numeroase premii intai, doi, trei, numere din revista Chemarea credintei, carti de rugaciuni si altele. A dat binecuvantarea parintelui paroh. Parintele metodist Adrian Petrovici ne-a invitat sa rostim rugaciunea Tatal nostru. Anul acesta suportul logistic a fost ca de obicei unul foarte bine pregatit. Elevii premianti au fost insotiti de profesori de: religie, educatie plastica si nu numai. Au mai rostit scurte alocutiuni doamna Mona Tabacu, de la revista Chemarea Credinței, doamna Iuliana Muscalu, președinta juriului. Au mai participat parintii: paroh Ionel Maracineanu, Anton Maracineanu, Mina Emilian Stavara. Albumul cu fotografii.

2017 iunie 07, Pelerinajul de o zi la Manastirea Sfantul Dimitrie Basarabov, Lom, Ruse, Catedrala Sfanta Treime - Ruse si Manastirea Voievodala Comana

Albumul cu fotografii.

2017 mai 31, 80 de pachete pentru copii Scolii Gimnaziale nr. 200

Miercuri 31 mai; Parohia Acoperamantul Maicii
Domnului a daruit mai multor copiii din clasele primare zeci de pachete. In album se pot vedea fotografiile realizate in cateva clase ale acestei unitati de invatamant de pe raza Parohiei noastre. In acelasi album sunt fotografii ale santierului dinspre strada Prisaca Dornei 2 - 4,  unde se construieste o cladire anexa.

2017 mai 28, Pelerinajul de o zi la Manastirea Sfantul Dimitrie Basarabov, Lom, Ruse, Catedrala Sfanta Treime - Ruse si Mânăstirea Voievodală Comana

Informatii despre acestea: Manastirea Sfantul Dumitru Basarabov. Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou este considerat ocrotitorul Bucurestilor (data de praznuire: 27 octombrie), un film al redactiei Universul Credintei Televiziunea Romana despre Manastirea Basarabovo. Alt film despre Manastirea Basarabovo - Ruse, Bulgaria. Manastirea Basarabovo este la cca. 80-85 Km de Bucuresti. A treia adresa din internet se refera la Sfantul Descult al Bucurestilor Sfantul Dimitrie Basarabov, film al redactiei Universul Credintei, Televiziunea Romana. Ultima resursa se refera la Viata si minunile Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestilor (documentar TRINITAS). Holy Trinity Church, Catedrala Sfanta Treime Ruse. Manastirii Voievodala de calugari Comana, localizare.

2017 mai 25, Inaltarea 
Domnului la Biserica Acoperamantul Maicii Domnului, Titan

"Hristos S-a Înălțat !"

Numerosi creștini au luat parte la Sfânta Liturghie oficiată de catre preoții Gheorghiță Stavar si Anton Mărăcineanu. In predica sa, părintele Gheorghiță a subliniat semnificația acestui important praznic ca si jerfa adusa de catre eroii neamului românesc, care si-au dat viața pentru dragostea de Neam. Răspunsurile liturgice au fost date de corul doamnelor Bisericii condus de părintele Paroh Mihai Stavără. La finalul slujbei, in timp ce avea loc impartasirea multor enoriasi (copii, tineri și vârstinci), corul a intonat o serie de cântece patriotice: Cand a fost sa moara Ștefan, Pui de lei, Imnul Eroilor, Asa-i romanul, Treceti batalioane romane Carpatii, Noi suntem romani, Desteapta-te romane. Apoi a urmat oficierea slujbei de parastas a Eroilor Neamului Romanesc si a celor Adormiți din Parohie. Albumul cu fotografii. Părintele Paroh a citit si o poezie concepută de domnul Constantin Apetri si a intonat cântecul care se referă la versurile poeziei Cruce albă de mesteacăn, de Artur Enășescu.

2017 mai 07, Corala Sfantul Apostol Andrei a preotilor si teologilor din Capitala, CORSAA, doamna actrita Ana Calciu

Duminica 7 mai 2017 in prezenta unei numeros public venit si din alte Parohii, ne-a onorat cu prezenta Corala Sfantul Andrei a preotilor si teologilor din Capitala. Este pentru a sasea oara cand Corala a raspuns favorabil invitatiei parintelui Mihai Stavara. Corala este dirijata din 1999 de prof. univ. dr. Valentin Gruescu la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti. Pentru mai mult de o ora, participantii au aplaudat generos reusitele interpretari ale pieselor corale ca si recitarile de exceptie ale talentatei doamne Ana Calciu. Albumul cu fotografii si inregistrarile publicate ofera vizitatorului atmosfera de inalta traire spiritual-ortodoxa, un sacrament terapeutic precum este Sfanta Spovedanie de la Biserica Acoperamantul Maicii 
Domnului, Titan. De apreciat inalta calitate interpretativa, a membrilor CORSAA, unul din ansamblurile Patriarhiei Ortodoxe Romane, glasul plin de emotie a doamnei Ana Calciu, care a si prezentat programul Coralei. Au observat-o mai multi enoriasi stergandu-si discret lacrimile cand revenea pe scaun. Asistenta prezenta, membrii Coralei si domnul Valentin Gruescu au fost realmente impresionati de calitatea interpretarilor scenice ale actritei Ana Calciu. La final, Parintele Parohiei gazda a multumit invitatilor si enoriasilor prezenti, care realmente au aplaudat minute in sir dupa terminarea acestui concert de neuitat.

2017 mai 01, Pelerinii Parohiei Acoperamantul Maicii
Domnului la intalnirea Sfintilor de la Manastirea Pantocrator

Bibliografie ajutatoare:
1. Mii de credinciosi s-au rugat Sfantului Spiridon cu prilejul hramului Manastirii Pantocrator.
2. Intalnirea sfintilor la Manastirea Pantocrator.
Cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane si la invitatia Preasfintitului Galaction, Episcopul Alexandriei si Teleormanului, asa cum ne spunea Parintele, un grup de aproape 50 pelerini au mers la acest Lacas Ortodox din Draganesti-Vlasca, in ziua de luni 1 mai a.c. Conducatorul spiritual al grupului a fost paroh Mihai Stavara. Deplasarea s-a efectuat cu un autocar de la Basilica Travel, conducator, domnul Marin. Aici, la Manastirea Pantocrator, doi Sfinti, Maria Magdalena si Spiridon al Trimitundei au chemat pe multe mii de credinciosi din judetele invecinate, Capitala si din ROMANIA. De ce Sfanta Mirononita intocmai cu Apostolii Maria Magdalena este cea dintai Femeie Mironosita? Pentru ca ei i S-a aratat prima data dupa Inviere, IISUS. Ea a fost, dupa Maica 
Domnului cea mai indurerata Mironosita. Aici, a sosit din insula Corfu, de la Catedrala din Kerfyra moastele (mana dreapta) Sfantului Ierarh Spiridon al Trimitundei. Arhim. Serafim Linosforis, delegatul Mitropoliei de Kerkyra a adus moastele Sfantului Ierarh Spiridon, pentru o perioada de mai mult de cinci zile. Preasfintia Sa a transmis binecuvantarea Mitropolitului Nectarie de Kerkyra, insula Corfu, Grecia. Sfantul Ierarh Spiridon, facatorul de minuni, a fost un demn aparator al ortodoxiei, intrucat la Sinodul I Ecumenic a contribuit si el la dovedirea odata pentru totdeauna ca, Dumnezeu este Unul in TREIME. Oficierea slujbei in ziua de luni a inceput la orele 9 fix, dupa sosirea noastra acolo. Organizarea a fost la inaltime. Enoriasii au participat la slujba oficiata de PS Lor: Episcopul Galaction, chiriarhul locului, arhimandritul Serafim Linosforis, delegatul Mitropoliei de Kerkyra din Grecia, protosinghel Serdaru Sebastian, staretul Manastirii si un sobor de preoti. In albumul cu imagini il vedeti pe parinte paroh, alaturi de fete bisericesti aflate in partea stanga a altarului de vara. Racla cu sfintele odoare, de asemenea fotografiata, se afla in partea dreapta a altarului de vara. Slujba din ziua de luni s-a bucurat de participarea a peste o mie de enoriasi. Evident ca pana la sosirea la Manastire, dupa rostirea cuvenitelor rugaciuni, am ascultat pe parintele paroh vorbindu-ne despre Sfanta Maria Magdalena si pe Sfantul Ierarh Spiridon al Trimitundei. A fost citita si rugaciunea catre Sfanta Mironosita Maria Magdalena:
O, Sfanta Mironosita, intocmai cu Apostolii, Maria Magdalena! Tu, cu caldura dragostei tale pentru Hristos Dumnezeu, ai calcat sub picioare maiestriile cele rele ale vrajmasului ...


2017 aprilie 19, De la Duminica Floriilor la Invierea Domnului

Bibliografie ajutatoare:
1. Intrarea Domnului in Ierusalim.
2. Saptamana Patimilor.
3. Denia de luni seara la Catedrala Patriarhala din Bucuresti Denia de luni seara la Catedrala Patriarhala din Bucuresti.
4. Sinaxar Sfanta si Marea Miercuri (Denie). Sfantul Mucenic Sava de la Buzau; Sfantul Ierarh Vasile Marturisitorul, Episcop de Parion
5. Sarbatoarea Invierii Domnului reprezinta punctul culminant al intregii spiritualitati crestine, centrul un jurul caruia graviteaza viata tuturor celor ce traiesc impreuna cu Hristos.
Asadar, conform Traditiei, Ortodocsii sarbatoresc in Duminica Floriilor, intrarea
Domnului in Ierusalim, ca pe o sarbatoare de bucurie, dar cu intelegerea faptului ca zilele ce urmeaza sunt unele ale tristetii. Este vorba de Saptamana Patimilor. Ortodocsii din tarile care locuiesc in zone unde nu cresc palmieri sau smochini folosesc ramuri de salcie la aceasta sarbatoare. Crestinii aduc la Biserica aceste ramuri (numite, cu un nume mai vechi stalpari, de unde denumirea de Duminica Stalparilor). Dupa Sambata lui Lazar (in care se face pomenirea invierii lui Lazar de catre Hristos si fagaduinta invierii tuturor), se intra in ultima saptamana a Postului Pastilor (Postul Mare), Saptamana Patimilor sau Saptamana Mare, timp in care in slujbele bisericesti se face pomenirea ultimelor zile ale lui HRISTOS pe pamant, inainte de Rastignirea si Invierea Lui. In timpul acestei saptamani, slujbele Utreniei se savarsesc in seara zilei dinainte (sub forma de Denie), conform obiceiului vechi care spune ca ziua incepe la apusul soarelui si se sfarseste la apusul soarelui din ziua urmatoare. Slujba Utreniei (numita denie) savarsita in serile Duminicii Floriilor si a zilelor de luni si marti din Saptamana Patimilor  sunt grupate in jurul temei Mirelui, inspirate din Pilda celor zece fecioare (Matei 24, 1-13) care cheama la pregatirea pentru A Doua Venire a lui Hristos, caci "in mijlocul noptii vine furul". In Sfanta si Marea Miercuri se savarseste Taina Sfantului Maslu, in amintirea ungerii lui Hristos cu mir, in Betania. Sfanta si Marea Joi incepe cu slujba Vecerniei unita cu Sfanta Liturghie a Sfantului Vasile cel Mare. In aceasta zi se face si sfintirea unui al doilea Agnet, care va fi folosit apoi de-a lungul anului la impartasirea bolnavilor (si a copiilor). Acest moment aminteste de prezenta lui Hristos pe pamant la momentul Cinei celei de Taina. In unele locuri, dupa rugaciunea amvonului se face Slujba spalarii picioarelor, amintind de gestul lui Hristos care a spalat picioarele ucenicilor, dupa Cina. Seara se face Utrenia pentru Vinerea Patimilor, cu Denia celor 12 Evanghelii. Cele douasprezece pericope evanghelice citite sunt: Ioan 13, 31-18, 1 | Ioan 18, 1-29 | Matei 26, 57-75 | Ioan 18,28 - 19,16 | Matei 27, 3-32 | Marcu 15, 16-32 | Matei 27, 33-54 | Luca 23, 32-49 | Ioan 19, 19-37 | Marcu 15, 43-47 | Ioan 19, 38-42 | Matei 27, 62-66. Sfanta si Marea Vineri incepe cu citirea Ceasurilor Imparatesti, pana la Vecernia de vineri dupa-amiaza, in timpul careia se face amintirea coborarii trupului Mantuitorului de pe Cruce. Preotul este cel care implineste coborarea de pe Cruce: el ia trupul Mantuitorului, simbolizat de Sfantul Epitaf (panza pe care este pictata sau brodata imaginea lui Hristos) si il asaza in mijlocul Bisericii pe un fel de nasalie care inchipuie Mormantul Mantuitorului. In timpul slujbei de seara, numita Prohodul Domnului (sau a Plangerii la Sfantul Mormant), preotul ia Sfantul Epitaf, ducandu-l, in procesiune, in jurul Bisericii înainte de a-l așeza în Sfântul Altar, pe Sfanta Masă (unde urmează sa ramana pana in miercurea din ajunul Înălțării Domnului). Procesiunea, urmata de credinciosii care poarta in maini lumanari aprinse, simbolizeaza coborarea lui Hristos la iad. Sfanta si Marea Sambata: Se slujesc Vecernia si Sfanta Liturghie a Sfantului Vasile cel Mare, cu citiri din Psalmi si binecuvantarile Invierii, care amintesc de coborarea Mantuitorului la iad, semnificand Prima Inviere a lui Adam si biruinta asupra mortii. Invierea Domnului Sarbatorirea Pastilor, Sarbatoarea sarbatorilor incepe chiar inainte de miezul noptii cu Canonul Sambetei celei Mari; la inceperea Vecerniei Invierii, in Biserica este intuneric deplin. La miezul noptii, Preotul ia lumina de la candela de pe Sfantul Altar si o da mai departe credinciosilor, zicand de trei ori: Veniti de primiti lumina! Apoi, cu Preotul urmat de credinciosi ies din Biserica in procesiune cantand Invierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o lauda in ceruri si pe noi pe pamant ne invredniceste cu inima curata sa TE marim. In afara incintei Bisericii parintele paroh citea Evanghelia Invierii de la Matei 28, 1-16, da binecuvantarea Slava Sfintei si Celei de o Fiinta si de Viata facatoarei si nedespartitei Treimi, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Prima parte a albumului contine fotografii care se refera la Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor; in continuare fotografiile sunt realizate in timpul Deniilor din Săptămâna Patimilor.  Vineri, 2017 aprilie 14, ora 11, scoaterea Sfântului Epitaf. Vineri, 2017 aprilie 14, ora 18, slujba Vecerniei, Prohodul Domnului. Iata textul integral al Evangheliei Sf. Apostol Ioan, un fragment din capitolul, incepand cu versetul 19. Duminica, 2017 aprilie 16, Invierea a doua. Slujba celei de-a doua Învieri este de fapt o Vecernie specială, al cărei punct central îl reprezintă citirea textului Evangheliei după Ioan din capitolul 20, versetele de la 19 până la 25.

2017 martie 26, Pelerinaj la Manastirea Crangu si Manastirea Pantocrator

Cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Parohia noastra a organizat un pelerinaj duminica, 26 martie, la Mânăstirea Crângu. Aici a avut loc o procesiune cu Icoana făcătoare de Minuni a Maicii 
Domnului, la care au participat credinciosi din localitate si din localitatile invecinate. Preasfintia Sa Galaction, Episcopul Alexandriei si Teleormanului, inconjurat de un sobor mare de preoti si preacuviosi calugari s-au aflat in primele randuri ale acestei procesiuni devenite traditionale din anul 2007. Cu toții am participat cu multă evlavie, mărturisindu-ne credința vie și simțind că Maica Domnului ne acoperă cu rugăciunile Maicii. La intoarcerea spre București, credincioșii au vizitat si Manastirea Pantocrator din localitatea Draganesti-Vlasca. Cu aceasta ocazie, ne-am închinat la moaștele Sfintei Maria Magdalena.

2017 martie 23, Slujba de aghiazma si binecuvantare la Scoala Gimnaziala nr. 195, Titan

La cererea si invitatia cadrelor didactice, personalului ajutator, parintilor si elevilor Scolii Gimnaziale nr. 195, unitate reprezentativa a Municipiului Bucuresti din cartierul Titan, părinții: paroh Mihai Stavără, Gheorghiță Stavăr și Mina-Emilian Stavără au săvârșit slujba de aghiazmă și binecuvântare. Întrucât peste numai două zile va fi Sărbătoarea Bunei Vestiri, la final, părintele paroh a dăruit Școlii icoane si cărți, sugerând doamnei director Ștefania Voicu ca Școala să poarte în viitor hramul Buna Vestirea. A urmat un periplu prin toate salile de clasă ale acestei Unități Gimnaziale. La un grup de clase a mers părintele Gheorghiță Stavăr iar la celelalte clase ca si la cele trei sali de gimnastica părintele Mina-Emilian Stavără. Din albumul cu fotografii puteti remarca bucuria cu care au fost intampinati preotii respectivi, atat de elevi cat si de profesori. De semnalat si ca domnul primar Robert Liviu Negoiță se afla pe șantierul din curtea Școlii împreună cu muncitorii.

2017 martie 23, Pelerini in ȚARA SFÂNTĂ

Cu binecuvantarea Preafericitului Patriarh, un grup de 55 enoriasi de la Parohia noastra au efectuat un pelerinaj in Țara Sfântă, in perioada 13-16 martie a.c. Conducatorii spirituali au fost părinții
: paroh Mihai Stavără și Răzvan Negoescu, din partea Agenției Basilica Travel. De mentionat ca pelerinii au donat si o suma de bani pentru refacerea Schitului Românesc de la Iordan. Ei au putut vedea de la distanta ruinele Schitului. Aici urmeaza sa inceapa in curand derularea operatiunilor de deminare a terenului. Cu totii au revenit acasa cu bine, reintariti sufletește, mai ales ca acesta deplasare s-a efectuat in cursul Postului Mare. De altfel programul traseului este descris in blogul activităților Parohiei din anul 2016; vezi titlul Pelerinaj in ȚARA SFÂNTĂ, pachet promoțional. Pana la aceasta data nu mi-au parvenit fotografii ca sa pot publica si un album, desi am rugat enoriase pelerine sa imi puna la dispozitie asa ceva!

2017 martie 15, Liturghia Darurilor Sfintite

Miercuri dimineata s-a tinut Liturghia Darurilor mai inainte sfintite a Sfantului Grigorie Dialogul, slujba specifica Postului Mare. Iata un album cu fotografii.

2017 martie 7, Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Iordănița de la Ierusalim la Biserica noastra

Marti 7 martie a fost adusă icoana facatoare de minuni a Maicii 
Domnului, Iordănița Ioradinitssa, de la Biserica Icoanei la Biserica noastră. Mai multa informație este la adresa site-ului web al Asezamintelor Romanesti de la Ierusalim, Iordan si Ierihon. Icoana a fost intampinata de peste o mie de enoriasi si un numeros sobor de preoti si diaconi. Dupa sosirea icoanei, aceasta a fost asezata la locul pregatit cu o zi inaintea sosirii ei, urmata sobor si de peste doua sute de credincioși. Din soborul respectiv mentionam pe: Arhimandritul Teofil Anastasoaie, Reprezentatul Bisericii Ortodoxe Române la Sfintele Locuri, numit si Superiorul Așezămintelor Românești din Țara Sfântă conform site-ului web, parintii: protopop Ion Popescu, Protoieria II Capitala, protopop Nectarie Busuioc, Protoieria III Capitala, paroh Mihai Stavara, Parohia Acoperamantul Maicii Domnului, Gheorghita Stavar, Anton Maracineanu, Ion Lupu Catalin, paroh Corneliu Stavar de la Parohia Sfânta Cuvioasa Parascheva, satul Frumușița, com. Ijdileni, jud. Galați, paroh Dumitru Cornel Bănuță de la Parohia Sfântul Sava cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, satul Bălaia, comuna Smeeni, jud. Buzău, Constantin Sergiu Nicolaescu, secretarul Protoieriei III Capitală, paroh Gheorghe Andrei de la Parohia Sfantul Nicolae și alții. Dupa citirea Acatistului Maicii Domnului, bucuria celor necajiti, au urmat scurte alocutiuni. Apoi, a inceput inchinare la icoana. Mii de credinciosi nu numai din Parohia noastra, au stat cu rabdare la coada, deseori inaltand cantari si aceasta pana s-a inchinat si ultimul venit. La orele 23, arhimandritul Teofil Anastasoaie a preluat icoana si a dus-o spre inchinare la un spital. Priviti albumul relevant cu imagini.

2017 februarie 28, Canonul de pocainta a Sfantului Ierarh Andrei Criteanul

Luni a fost prima zi a Postului Mare. La Biserica Acoperamantul Maicii 
Domnului a avut loc slujba Pavecernitei Mari, prilej cu care s-a inceput cu citirea unei parti din Canonul cel Mare a Sfantului Andrei Criteanul, Arhiepiscopul Cretei. In blogul Bisericii este publicat un articol de la Ziarul Lumina, in care se denumesc duminicile Postului Mare. Acest Canon se mai citeste si in ziua de miercuri a saptamanii a cincea din Postul Mare, cand este Denie. In Ziarul Lumina exista articolul cu titlul Cand se citeste Canonul cel Mare. Parintele Gheorghita a spus de altfel in predica sa de final, ca acest Canon este un dialog al sufletului cu propria lui constiinta. Fiind un text bogat in simbolistica si plin de intelesuri, Canonul se numeste astfel datorita faptului ca are 250 de tropare, la care s-au adaugat ulterior anumite tropare inchinate Sfantului Andrei Criteanul si Cuvioasei Maria Egipteanca de catre alti imnografi. Priviti albumul cu imagini.

2017 ianuarie 22, Sarbatorirea Unirii Principatelor la Biserica Acoperamanul Maicii Domnului

Dupa Sfanta Liturghie, oficiata de parintii: paroh Mihai Stavara, Gheorghe Stavar, Mina-Emilian Stavara si Ioan Lupu Catalin, un grup de copii de la Scoala Gimnaziala nr. 200, condusi de doamna director Chiru au prezentat o sceneta din zilele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, in cinstea Unirii Principatelor. In aplauzele numeroasei asistente, parintele paroh Mihai si copii au facut o horă simbolică, ei insisi cântând aceste versuri ale bardului de la Mircești, Vasile Alecsandri. La final un scolar a citit poezia Unirea, de Virgil Carianopol, al carui text il reproduc in continuare: Cuza ne-a facut Unirea, a dat neamului prezenta. Dorobantii ne-au dat vietii pentru veci independenta. Mai-nainte Mihai Voda, ce de nimeni biruit, a luptat si intr-o tara, pe toti fratii ne-a unit. Noi, copiii Romaniei, stim ce-avem de aparat si juram la toti stramosii, sa pastram ce ne-au lasat. Sursa: http://vacante-scolare.blogspot.ro/2013/01/poezii-de-ziua-unirii-versuri-poezii-24.html. Vizitati albumul cu imagini.


2017 ianuarie 06, Slujba Dumnezeieștei Arătări (TEOFANIA, EPIFANIA, BOBOTEAZA)

În prezența numeroșilor enoriași, preoții: paroh Mihai Stavără, Gheorghiță Stavăr, Ioan Lupu Cătălin au săvârșit slujba Dumnezeieștei Arătări, desigur după serviciul liturgic. Viscolul de afară a făcut ca slujba de sfințire a apei să fie săvârșită în Biserică anul acesta, față de alți ani. Albumul cu fotografii.

2016 decembrie 31 - 2017 ianuarie 01, Slujba de citire a Acatistului 
Domnului nostru si slujba de Te Deum de la cumpana anilor

Cu incepere de la 23 si 30 minute, Sfanta Slujba a inceput prin citirea Acatistului 
Domnului nostru Iisus Hristos de catre parintii: paroh Mihai Stavara, Gheorghita Stavar si Mina-Emilian Stavara si de asemeni slujba de Te Deum. Acatistul face parte din randuiala liturgica prin excelenta doxologica. In continuare, parintii au rostit rugaciuni de multumire si de intrare in noul an precum si cantarea Aparatoare Doamna, urmate de cuvant de invatatura. Parintele paroh a subliniat importanta sfintirii timpului in Hristos Mântuitorul, Împăratul veacurilor. Au participat mai multi enoriasi decat in alti ani. In prima zi din an, cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste Taierea imprejur cea dupa trup a Mântuitorului Hristos si pe Sfantul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, parohul Mihai a spus ca slujba va incepe la orele 8, invitandu-ne sa participam. La final, clericii impreuna cu enoriasii au ciocnit traditionalul pahar de sampanie si au servit prinoasele aduse de cativa dintre enoriasi. Albumul cu imagini.

Activitatile pastorale, social-filantropice si cultural-misionare ale Parohiei Acoperamantul Maicii Domnului, 2016



2016 decembrie 25, Slujba Sfintei Liturghii din ziua intaia a Sarbatorii Nasterii Domnului, corul si botezul fetitei Jeane Maria Kubat din Franta insotita de parintii ei

Dupa Sfanta Liturghie, oficiata pe preotii: paroh Mihai Stavara, Gheorghita Stavar si Ioan Lupu Catalin, a urmat un mic concert de colinde al corului de tineri din Onesti denumit Speranta, o mai veche cunostinta a Bisericii noastre. In continuare, au sustinut un mic concert al unui grup de tineri ai Corului SOLEMNIS ai Bisericii Delea Noua - Calist, de asemeni apreciat de asistenta. Copiilor li s-au imparit cadouri la finalul micului concert de colinde. Dupa impartasirea a foarte multor enoriasi, a urmat savarsirea Tainei Sfantului Botez in credinta ortodoxa a fetitei Jeane, botezata Maria. Este fiica doamnei Mihaela Lilly si domnului Roman Kubat. Iata albumul cu fotografii. Doamna Lilly Mihaela Kubat a devenit crestin-ortodoxa in noaptea Sfintei Invieri a 
Domnului nostru Iisus Hristos, 30 aprilie spre 1 mai 2016.

2016 decembrie 24, Cu icoana Maicii Domnului cu Pruncul Sfânt la Oficiul de Asistenta Sociala Marathon

Sa ne amintim din Acatistul Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului alineatul 6 din icosul 10: Bucura-te, hranitoarea cea nevazuta a celor sarmani. Parintele paroh Mihai a mers la Oficiul de Asistenta Sociala Marathon, o mai veche gazda, vizitata impreuna cu corul Bisericii Acoperamantul Maicii 
Domnului si intr-una din zilele Saptamanii Patimilor, cand Biserica a fost gazda vizitei celor 5 pelerini ai Comunitatii Ecumenice de la Taizé, Franta. Vezi activitatile din 26 mai si respectiv 27 Aprilie - 2 Mai, 2016. Parintele a tinut o scurta slujba dupa care fiecare enorias, prezent sa servesca pranzul, a sarutat icoana cu evlavie. In alocutiunea sa, parintele Mihai a amintit de convietuirea pasnica dintre ortodocsii si mahomedanii din Romania, patronul acestui oficiu fiind un domn de religie musulmana. Urmeaza albumul cu fotografii.

2016 decembrie 18, Corul de copii la finalul Sfintei Liturghii si concertul Coralei Sfantul Apostol Andrei a preotilor si teologilor din Capitala la a cincea prezenta

Dupa ce s-a ajuns la finalul Sfintei Liturghii corul copiilor Scolii Gimnaziale nr. 196 a oferit numeroasei asistente un foarte reusit concert de colinde cu prilejul apropiatei Sarbatori a Nasterii 
Domnului nostru Iisus Hristos. Prima parte a albumului cu poze prezinta imagini. In dupa amiaza zilei, cu incepere de la 17:50, pe parcursul unei ore, in Biserica Acoperamantul Maicii Domnului au rasunat armoniile Coralei Sfantului Apostol Andrei a preotilor si teologilor din Capitala (CORSAA). Acest reputat ansamblu coral a fost infiintat in anul 1944, fiind reorganizat in 1999. Corul a fost dirijat de domnul Valentin Gruescu, conf. dr. si cadru didactic al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, sectia Dirijat Cor Academic (DCA), aflat intr-o deosebita verva! Programul a cuprins colinde, cantari monodice bizantine, armonice si polifonice, explicate cu generozitate de catre Parintele Gheorghita Stavara, in timp ce acesta ne citea dintr-un text ce prezenta compozitorul si semnificatia urmatoarei piese interpretative. Si aceasta a facut-o celei mai numeroase asistente, din istoria prezentei Coralei la Parohia Acoperamantul Maicii Domnului. Solisti au fost parintii: Mihai Stavara si Olmenisan. Toti cei 28 membri ai Coralei s-au intrecut in calitatea interpretativa. Asistenta a rasplatit cu aplauze prelungi inalta tinuta artistica a interpretarilor membrilor CORSAA. Vizitati albumul cu fotografii.

2016 decembrie 02, Pelerinaj cu copii la cinci Sfinte Manastiri din vecinatatea Bucurestilor

Vineri, 2 decembrie 2016, a avut loc un pelerinaj la cinci Manastiri: Cernica, Pasarea, Sitaru, Caldarusani si Snagov. Pelerinajul s-a efectuat cu un autocar al Agentiei Basilica Travel, cu acordul Protoieriei 3 Capitala. Conducatorul spiritual a fost parintele Mina-Emilian Stavara. De la inceput, acesta a rugat pe copii sa nu manace in autocar, sa aiba un comportament adecvat in lacasele de cult, care sa nu deranjeze pe credinciosii prezenti la slujba. La pelerinaj au participat copii de la Scolile Gimnaziale nr. 200, precum si toti cei 16 copii ai Complexului de Servicii Casa Noastra din sectorul 3, cel mai mic avand 4 ani si cea mare fiind o domnisoara de 16 ani. Informare despre acest Complex social. Inainte de a urca in autobuz, parintii: paroh Mihai si Mina-Emilian au tinut o slujba de plecare in calatorie. Parintele paroh i-a rugat pe copii sa fie cuminti, sa se roage cu evlavie pentru parinti, educatori, invatatori, profesori dar si pentru cei bolnavi. Parintele Mina-Emilian a prezentat in autocar cat si in Bisericile vizitate informatii despre locasele vizitate. Astfel, la Manastirea Cernica, din cele trei Biserici si trei Paraclise s-a vizitat Biserica cu hramul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe purtatorul de biruinta. A urmat Manastirea Pasarea. Ca si la Cernica, si aici era slujba de pomenire. Copiii au sarutat sfintele moaste din fiecare lacas vizitat. La Cernica au fost miruiti de catre parintele Mina-Emilian, iar la Manastirea Caldarusani de un preacuvios parinte calugar local. Copiii s-au inchinat la icoane si au fost linistiti. Inca inainte de a ajunge la Manastirea Cernica, Parintele Mina-Emilian a multumit domnului Stelica, pentru ajutorul total dezinteresat. Domnul este om de afaceri care a avansat suma de bani pentru procurarea celor necesare puse in pachete, dar si unul cu multa tragere de inima, un bun crestin. La Manastirea Pasarea copiii au sarutat icoanele si sfintele moaste. Urmatorul locas de cult a fost Manastirea Sitaru-Balamuci cu hramul Sfantul Nicolae. Aici s-au vizitat atat Biserica cat si Paraclisul. Dupa vizitarea Manastirii Caldarusani s-a servit pachetul cu merinde in trapeza. Inainte de a pleca din trapeza am facut curat. Apoi am purces la Manastirea Snagov. Parintele Mina-Emilian i-a invatat pe copii sa nu ia in consideratie speculatiile care circula in contextul legendei lui Dracula, aceasta pentru ca, in incinta Bisericii este mormantul Voievodului Vlad Tepes. Biserica cea mare a Manastirii Snagov are hramurile: Intrarea Maicii
Domnului in Biserica (21 noiembrie), Sfantul Voievod Neagoe Basarab, Ctitorul Manastirii (26 septembrie) si Sfantul Antim Ivireanu, staretul lacasului (27 septembrie). Sa mentionam ca Sfantul Antim Ivireanul a tiparit multe carti bisericesti în limbile romana, greaca, slavona si araba. Manastirea a implinit in anul 2008 venerabila varsta de 600 ani. Manastirea Snagov este atestata din anul 1408 din timpul domniei voievodului Mircea cel Batran. Manastirea s-a afirmat ca un adevarat focar de cultura si de misiune ortodoxa in timpul staretiei Sfantului Ierarh Martir Antim Ivireanul. Intrebati de mai multe ori de parintele Mina-Emilian daca le-a placut pelerinajul, copiii au raspuns la unison in mod afirmativ. Veti observa din album felul cum se inchina copii in Bisericile Sfintelor Manastiri. Desigur, periplul i-a obosit trupeste, pe unii dintre copii, dar i-a intarit sulfleteste si, nu numai pe ei, ci si pe insotitori.

2016 noiembrie 27, Duminica la Biserica Acoperamantul Maicii Domnului, program omagial dedicat Sfantului Ierarh Antim Ivireanul, Mitropolitul Tarii Romanesti si sarbatoririi Marii Uniri

In acest an omagial dedicat educatiei religioase a tineretului crestin ortodox si totodata a comemorarii Sfantului Ierarh Martir Antim Ivireanul la Biserica noastra a avut loc un program religios cultural de cinstire a acestui Sfant Martir. Ar trebui parcurse urmatoarele articole: Sfantul Ierarh Antim Ivireanul, Mitropolitul Tarii Romanesti, Sfantul Antim Ivireanul si tipografiile bisericesti, Cel dintai intre ucenicii Sfantului Antim Ivireanul, Sfantul Ierarh Antim, Ivireanul cu suflet de roman. De la Biserica Icoanei a venit preotul dr. Marcel Cornel Stavara, insotit de un grup de cativa coristi. S-au alaturat acestui cor si preotii: Alexandru Stuparu si Mina-Emilian Stavara. De la Manastirea Antim, Paraclis al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Romane, a dat curs favorabil invitatiei parintelui paroh Mihai Stavara, tanarul ierodiacon Antipa Burghelea. Au venit de asemeni domnul Gabriel Pletea, inspector Patrimonial religios si corul Scolii Gimnaziale nr. 200 condus de doamna Chiru Viorica, profesor de religie si director al acestei reprezentative Unitati de Invatamant de pe raza Parohiei Acoperamantul Maicii 
Domnului. In continuare, albumul cu fotografii. Dupa slujba vecerniei la care, replicile liturgice au fost date de cor, au fost invitati sa sustina un scurt program de cantece religioase si patriotice corul de copii al Scolii Gimnaziale nr 200. Parinte Mihai a multumit acestora si le-a oferit in incinta Bisericii bucate de post si limonada. Desigur, copiii au ramas in continuare sa asiste la program. Parintii: Alexandru Stuparu, Mina-Emilian Stavara si cei cativa coristi au intonat cateva cantece incheind cu: Pe al nostru steag e scris Unire si Imnul Romaniei. Dirijorul acestui cor a fost parintele conf. univ. dr. Marcel Cornel Stavara. Multumind si rostind cuvinte de inflacare, parohul Mihai a spus ca in aceasta duminica seara cinstim si pe Sfantul Ierarh Antim Ivireanul, Mitropolitul Tarii Romanesti dar si apropiata Sarbatoare a Marii Uniri, motiv pentru care au fost intonate si cantari patriotice. Parintele ierodiacon Antipa Burghelea, a rostit cateva cuvinte despre Sfantul Martir Antim Ivireanul. Cu modestia caracteristica, acest tanar cleric a rostit cuvinte ce au fost urmarite cu viu interes de asistenta destul de numeroasa. Se poate aprecia ca expunerea sa a fost una foarte instructiva. Am aflat cu acest prilej ca Biserica din Georgia este una de traditie. Toate catapetesmele Bisericilor Iviriei sunt din piatra, asa cum a fost la inceput si dupa o intrerupere de cca. un secol, catapeteasma Bisericii Manastirii Antim. Pe durata a o suta de ani catapeteasma a fost una de lemn. Am mai aflat ca vechimea locaselor de cult ortodoxe este mult mai mare decat cea a locaselor ortodoxe din Tara Romaneasca si Moldova. A mai prezentata o scurta alocutiune domnul Gabriel Pletea, inspector patrimonial. Acesta a explicat pe scurt esenta panourilor in Biserica noastra pe care, de altfel, le puteti vedea in albumul cu fotografii. Acestea contineau copii de facsimile: Pisania Sfintei Manastiri a Tuturor Sfintilor, lasata de insusi ctitorul ei, Sfantul Ierarh Antim Ivireanul, Invataturile Imparatului Vasile Macedoneanul catre fiul sau Leon, Marturisirea Dreptei Credinte, Psaltirea Proorocului si Imparatului Davidu, Dumnezeiestile si Sfintele Liturghii, Sfintele si Dumnezeiestile Evanghelii, Tomul bucuriei, Liturghierul, Evhologhionul, Invatatura pe scurt pentru taina pocaintei, Invatatura bisericeasca la cele mai trebuincioase si mai de folos pentru invatatura preotilor, Capete de porunca la toata ceata bisericeasca, Octoihul, Liturghierul, Evhologhionul, Catavasierul, Sfaturi crestino-politice catre Prea Credinciosul si Prea Inaltatul Domn a toata Ungrovlahia, Domnul Stefan Cantacuzino Voievod, Antologhionul, Marturisirea ortodoxa a lui Petru Movila, Carte sau lumina, Floarea darurilor etc. Din pacate pozele nu pot fi marite spre a putea distinge cuvintele scrise in limba ungrovlaha caracteristica anilor 1700; aceste denumiri expuse pe panourile din Biserica noastra le regasiti in referinta Viata, activitatea si opera Sfantului Ierarh Antim Ivireanul. A mai rostit o scurta alocutiune despre Sfantul Ierarh Antim Ivireanul, Mitropolitul Tarii Romanesti si profesorul de istorie Petru Demetru Popescu.

2016 octombrie 31 - noiembrie 01, Hramul Sfintilor Cosma si Damian, doctori fara de arginti si facatori de minuni, Asia Mica

Luni, 31 octombrie, a fost savarsita
slujba Vecerniei de catre parintii invitati: paroh dr. Ionel Maracineanu si Anton Maracineanu, respectiv de parintii: paroh Mihai Stavara si Gheorghita Stavar. Participarea a fost una redusa. Marti 1 noiembrie, participarea a fost mult mai numeroasa. Vedeti albumul cu fotografii. Au oficiat urmatorii preoti invitati: Mircea Tiganea, Constantin Vasica, Dumitru Catoi, respectiv de parintii: paroh Mihai Stavara, Gheorghita Stavar si Ioan Lupu Catalin. Raspunsurile liturgice au fost asigurate de parintele Mina-Emilian Stavara ajutat domnul Constantin Apetri, cativa domni precum si o parte din doamnele corului Bisericii. Serviciul liturgic s-a terminat cu slujba de pomenire a celor care s-au savarsit in Parohia Acoperamantul Maicii Domnului si nu numai, mireni si clerici. Veti remarca existenta unui cort albastru, achizitionat de parintele paroh Mihai, amplasat in partea dreapta a curtii Bisericii. De aici enoriasii au putut cumpara lumanari, candele, tamaie, carti, calendare, icoane, iconite etc.

Pelerinaj in Tara Sfanta, pachet promotional

In perioada 13 - 16 martie 2017 va avea loc un pelerinaj cu urmatorul program: Ziua I, luni: Întâlnire pe Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) – plecări internaţionale (sala de aşteptare) – la ora 05:00, cursa Blue Air 0b 169. Decolare ora 07:00, sosire pe Aeroportul Ben Gurion la ora 09:50. Deplasare la Muntele Tabor – închinare în Biserica Ortodoxă “Schimbarea la Faţă” (locul Schimbării la Faţă a 
Domnului, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului). Cana Galileei – închinare în Biserica Ortodoxă ce aminteşte de Minunea prefacerii apei în vin la nunta din Cana Galileii. Nazareth – închinare în Biserica Ortodoxă Sfântul Gavriil (cu Izvorul Sfintei Fecioare Maria) şi în Biserica Catolică Buna Vestire ridicată pe locul unde a fost casa Sfintei Familii. Cazare şi cină Nazareth/Tiberias. Ziua II,marti: Mic dejun. Deplasare pe Muntele Fericirilor – închinare în Biserica ce aminteşte de celebra Predică de pe munte a Domnului. Vizitarea ruinelor oraşului Capernaum, oraşul cel mai iubit de Mântuitorul Iisus Hristos, unde a făcut cele mai multe minuni; vizitarea ruinelor Sinagogii şi a casei unde a fost vindecată soacra Sf. Petru , închinare în Biserica Ortodoxă din Capernaum. Deplasare pe Valea Iordanului, vizitam locul real al Botezului. Închinare în Mănăstirea Sfantul Gherasim de la Iordan. Deplasare la Ierihon. Privire panoramica asupra Mănăstirii Carantania de pe Muntele Ispitirii şi închinare în Mănăstirea „Dudul lui Zacheu”, Asezamantul Romanesc de la Ierihon. Cazare şi cină la hotel Bethleem. Ziua III,miercuri: Mic dejun. Deplasare la IERUSALIM, pe Muntele Măslinilor, unde ne vom închina la următoarele Locuri Sfinte: Mănăstirea Ortodoxă a Înălţării Domnului, Mănăstirea Pater Noster (loc în care Mântuitorul i-a învăţat pe ucenicii Săi Rugăciunea Domnească „Tatăl nostru”), Mănăstirea Dominus Flevit (Domnul a plâns), Grădina Ghetsimani cu Biserica Națiunilor, ridicată pe locul în care Mântuitorul s-a rugat înainte de a fi arestat de soldatii romani, Biserica ce adăposteşte Mormântul Maicii Domnului şi Grota Trădării. Intrăm în Cetatea Ierusalimului pe poarta Sfantul Ştefan şi ne închinăm în Biserica ridicată deasupra casei în care s-a născut Sfanta Fecioară Maria, în Cetatea Antonia. Parcurgem Via Dolorosa (Calea Crucii), cu cele 14 opriri ale Mântuitorului Iisus Hristos, ajungând la Biserica Sf. Învieri (închinare la toate Locurile Sfinte: Golgota, Piatra Ungerii, Sf. Mormânt, locul unde s-a aflat Sfanta Cruce etc). Aşezământul Românesc de la Ierusalim. Cazare şi cină la hotel Bethleem. Ziua IV, joi: Mic dejun. Deplasare către Hozeva – Mănăstirea Sfantul Gheorghe (închinare la moaştele Sf. Ioan Iacob Românul). Bethleem – închinare în Biserica Ortodoxă a Naşterii Domnului, care adăposteşte Peştera în care s-a născut Domnu Iisus Hrisots şi icoana făcătoare de Maicii Domnului. Deplasare pe Muntele Sionului unde ne vom închina în Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foişorul „Cina cea de Taină” şi Mormântul Sfântului Prooroc şi Psalmist David. Deplasare la Ein Karem. Aici ne vom închina în Biserica Naşterii Sfantului Ioan Botezătorul, ridicată pe locul naşterii Sfantului. Sosire la aeroport ora 19:00. Decolare – 22:20, cursa Blue Air 0b170, sosire Bucureşti ora 01:10. Cost: 395 euro. Detaliile. Parintele Paroh Mihai a invitat pe enoriasi sa se inscrie si a facut-o inclusiv in pelerinajul din jud. Tulcea dar si in Biserica la finalul unor slujbe.

2016 octombrie 13, Cerc pastoral de poezie si proza crestin-ortodoxa, prezentarea a doua carti

In prezenta parintelui paroh, profesorul Petru Popescu Demetru a condus cercul din aceasta zi. Doamna Georgeta Vasiliu Mihaila, care este autor de carte dar si pictor de icoane, si-a prezentat doua carti, ambele aparute in editura Elisavaros Bucuresti in 2016. Cartile au titlurile: Mihai Eminescu, Martirul Romaniei si Slava 
Domnului. Albumul cu fotografii din care vedeti pe participanti, copertile fata-verso ale celor doua lucrari de referinta si icoanele. Albumul cu 8 imagini prin bunavointa domnului Ion Ratiu, realizatorul lor. Respectiva autoare are o prezenta activa pe web. Dovada unde vedeti aceleasi fotografii si locul, adica trapeza Bisericii Acoperamantul Maicii Domnului.

Pelerinaj in perioada 10-12 octombrie 2016

Un grup de pelerini de la Parohia Acoperamantul Maicii 
Domnului, Titan, indrumati de parintele paroh Mihai Stavara, au efectuat un pelerinaj la cateva Sfinte Locase din jud. Tulcea si o calatorie cu barca pe canalele Deltei Dunarii. Acestea s-au efectuat cu incuviintarea Arhiepiscopiei Bucurestilor, prin Agentia Basilica. Primul locas vizitat a fost Biserica parohiala din Valea Teilor, cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Protoieria Niculitel, parohul Ion Nicolae Sorin, Biserica din Valea Teilor. Au urmat: Manastirea Saon cu doua Biserici: cea noua, cu hramul Acoperamantul Maicii Domnului si cea veche, cu hramul Intrarea Maicii Domnului in Biserica. Stavrofora Adriana ne-a fost prezentat istoria celor 2 locase. In continuare, am vizitat Manastirea Cocosu cu hramurile: Sfânta Treime si Sfinții Martiri Atal, Camasie, Filip si Zotic, de la Niculitel si Manastirea Celic-Dere, Stavrofora Manastirii Celic-Dere fiind maicuta Casiana. Icoanele facatoare de minuni de la Manastirea Celic-Dere: Icoana lui Iisus care se albeste si icoana Maicii Domnului Nerosaiskaia, icoana Maicii Domnului Eleusa, Grabnic Ajutatoare. Mai exista: Sfinta Drosida, fiica imparatului Traian, fiica imparatului Traian, cuceritorul Daciei, care a primit moarte muceniceasca chiar de la tatal ei, Cazania lui Varlaam de la 1643, Biblia lui Serban Cantacuzino de la 1688 etc. Alte referinte instructive despre Manastiri: 2016 august 15, Prezenta arhiereasca la hramul Manastirii Celic-Dere, 2013 august 8, Manastirea Celic Dere in haine de sarbatoare, Manastirea Cocosu 1, Manastirea Cocosu 2, Manastirea Celic-Dere. La Mahmudia cazarea a fost la pensiunea Dan si Elena. Marti, 11 octombrie a fost rezervata croazierei pe canalele mirifice ale Deltei Dunarii, un adevarat colt de Rai, din vecinatatea Mahmudiei. N-ai jindui dupa un colt de Rai, de n-ai purta un strop de iad in tine! spune Radu Gyr, 1905-1975. Pelerinii s-au declarat foarte incantati de acest periplu, desi a fost o zi mohorata iar pe lacuri batea un vant uneori suparator. Luni fusese o zi insorita cu temperaturi de pana la 20 grade Celsius. Sa multimum Domnului! Iata o parte din resursele de pe internet despre Delta Dunării: canale si lacuri, harti ale Deltei Dunarii, coloniilor de pasari, zonelor de campare, zonelor protejate, obiectivelor istorice si jud. Tulcea, precum si orasul Tulcea, Harta detaliata a Deltei Dunarii, ver 1.9.2., 03.08.2016, Delta Dunării a intrat in patrimoniul universal UNESCO din 1991, cu Rezervatie a Biosferei la Nivelul National. Tot in Mahmudia, dupa periplu am fost intampinati de preotii localitatii. In acest context pana la servirea mesei, am vizitat doua Biserici ortodoxe din Mahmudia, prima, cu hramul Sfantul Nicolae de Vara, unde functioneaza parinte paroh Tanase Danut Cristian. Biserica a fost construita cu mari eforturi in perioada de dinainte de 1989 prin stradania parintelui ctitor Gheorghe Ciocanel. A urmat vizitarea celui de al doilea lacas de cult al crestinilor de rit vechi, unde am fost intampinati de Parintele Paroh. In seara zilei de marti, in ideea comunicarii interculturale, la restaurantul pensiunii unde am fost cazati a fost invitat Ansamblul Comunitatii Rusilor Lipoveni din Mahmudia. Acesta a oferit o suita de cantece si dansuri traditionale lipovenesti. Una din respectivele doamne ale ansamblului ne-a informat despre portul specific al lipovencelor (albastrul deschis, rochii lungi; a mai amintit despre semnele distinctive ale celor necasatorite fata de cele casatorite. Doar barbatii canta in Biserica). Miercuri, 12 octombrie, am plecat la Tulcea, unde am vizitat Catedrala Ortodoxa Sfantul Neculai si Biserica Paraclis Episcopal cu hramul Buna Vestirea. Cateva referinte despre cele doua Biserici tulcene: 2015 august 11, Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Celic-Dere adusa la Tulcea, Episcopia Tulcei, preasfintitul părintele Visarion, Episcopul Tulcei, cel mai intins judet din tara dar si cu cea mai mica densitate de locuitori pe km patrat, cum ne spunea părintele in Biserica Paraclis Episcopal. PS Visarion a tinut sa vina personal in Biserica ca sa se intalneasca cu noi si ne-a adresat cateva cuvinte pline de intelepciune si afectiune intr-un grai ... ardelenesc. Ne-a inmanat fiecaruia cate o icoana a Sfintilor Martiri Zotic, Atal, Camasie si Filip de la Niculitel. Situl oficial al Episcopiei ortodoxe Tulcea (Episcopia Tulcii), Praznicul Bunei Vestiri sarbatorit la Tulcea, Ziarul Lumina, 2010 martie 27, Bucurii si bune vestiri la Tulcea, autor Alexandru Chituta, Ziarul Lumina, 2014 februarie 12, In data de 11 februarie 2014 a avut loc Conferinta preoteasca in Protopopiatul Tulcea, 24 martie 2016, Buna Vestire. PS Visarion, Episcopul Tulcei, la 8 ani de la intronizare, 4 ianuarie 2013, PS Parinte Visarion a savarsit slujba Deniei Acatistului Maicii Domnului la Paraclisul episcopal din Tulcea. Apoi am pranzit la restaurantul pensiunii La Parmac din Babadag. Albumul cu imagini.

2016 septembrie 30 - octombrie 01, Hramul principal al Parohiei Acoperamantul Maicii
Domnului

În prezenţa unui numar important de enoriasi s-a desfăsurat slujba vecerniei in seara zilei de 30 septembrie. Preoţii slujitori au fost: Gheorghiţă Stavăr, Alexandru Stuparu, Daniel Goga, Daniel Bărîcă și Mina-Emilian Stavără. Replicile liturgice au fost date de parintele Mina-Emilian, cântăreţii la strană: Constantin Apetri - "tata Costel" si Viorel Popa. A doua zi, la slujba Sfintei Liturghii a fost o participare mult mai numeroasă. Serviciul religios a fost asigurat de următorii
parinti: Ioan Pascale, Gheorghiţă Stavăr, dr. Marcel Cornel Stavără, Ioan Lupu Cătălin. Raspunsurile liturgice au fost date de parintele Mina-Emilian Stavără şi 7 domni. Au urmat slujba obișnuită de parastas cât şi cea a hramului Sfântul Acoperământ al Maicii DOMNULUI pentru cei plecaţi la cele veşnice. Iată albumul revelator cu imagini.

2016 septembrie 28, Pelerinaj la Iași

In perioada 13-15 octombrie va avea loc un pelerinaj la Iasi la moaste Sfintei Cuvioase Maici Parascheva. Pelerinajul se desfasoara cu aprobarea Arhiepiscopiei Bucurestilor. Costul este de 500 lei.


2016 septembrie 25, Nunta de argint la Biserica Acoperamantul Maicii Domnului

De mai multe decenii, s-a incetatenit si la noi obiceiul ca unele familii - in Parohiile respective - sa organizeze nunta de argint la 25 de ani de convietuire, nunta de aur la 50 de ani si nunta de diamant la 75 de ani; sursa. In Biserica Acoperamantul Maicii 
Domnului, Titan s-a savarsit Taina Sfintei Cununii. Nasii perechii formate din domnul Viorel Popa si doamna Viorica Popa, impreuna vietuitori, au fost parintele Paroh Mihai si doamna preoteasa Aurora. A oficiat slujba parintele Gheorghita Stavar.

2016 septembrie 17, Taina Sfintului Botez si Taina Sfintei Cununii

In Biserica Acoperamantul Maicii
Domnului s-a savarsit Taina Sfantului Botez, slujba oficiata de Parintii: Paroh Mihai si Ioan Lupu Catalin. A fost botezata "prunca" Maria Anastasia. In continuare in acest album vedeti si Taina Sfintei Cununii, insa una mai deosebita. De fapt venerabila pereche compusa din: Domnul Constantin si Doamna Sofia (azi este Sfanta Mucenita Sofia), convietuiesc impreuna de 58 de ani! Deci este mai mult decat o Cununie de Aur. Nasi au fost nimeni altii decat parintele paroh Mihai Stavara si distinsa doamna preoteasa Aurora Stavara. Au oficiat slujba parintii Ioan Lupu Catalin si Mina Emilian Stavara.

2016 septembrie 14, Inaltarea Sfintei Cruci

Un sobor de preoti in frunte cu parintele Ioan Pascale, a oficiat slujba de Pomenire a Inaltarii Cinstitei si de viata facatoarei Cruci. Raspunsurile liturgice au fost asigurate de corul condus de doamna prezbitera Aurora Stavara. A participat un numar insemnat de enoriasi. La final, s-a savarsit o scurta slujba de sfintire a Troitei, situata acum in partea stanga (anterior fusese in partea dreapta) a curtii Bisericii, numerosi enoriasi cantand impreuna cu parintele Paroh: Mantuieste DOAMNE! Poporul tau si Binecuvanteaza mostenirea TA ! ... Iata un edificator album cu fotografii.

2016 septembrie 12, Deschiderea noului an scolar 2016-2017

Cu prilejul noului an scolar 2016-2017 preotii Parohiei 
Acoperamantul Maicii Domnului au participat la deschiderea anului scolar 2016-2017 la unitatile scolare arondate Parohiei dupa cum urmeaza: Scoala Gimnaziala nr. 195, parintii: paroh Mihai Stavara, Scoala Gimnaziala nr. 200, Gheorghita Stavar, Scoala Gimnaziala nr. 196, Federico Garcia Lorca, Mina Emilian Stavara. La fiecare unitate scolara ceremonialul a inceput cu intonarea imnului Romaniei. Cei prezenti au rostit Rugaciunea Domneasca. In scurtele lor alocutiuni, dupa citirea cuvenitelor rugaciuni, fiecare preot a indemnat pe scolari sa depuna efortul in vederea dobandirii cunostintelor necesare pentru viata, sa ii asculte atat pe profesori cat si pe parintii lor. Am insotit pe inimosul parinte Gheorghita Stavar la Scoala Gimnaziala nr. 200. Ceremonialul a inceput la ora 9 dimineata. Dupa intonarea imnului de stat al Romaniei, doamna director a rostit cuvenita alocutiune, urand copiilor si cadrelor didactice cuvinte alese la acest inceput de an scolar nou. Impreuna cu totii am rostit Rugaciunea Domneasca. In continuare, parintele Stavar Gheorghita a citit cateva rugaciuni si a dat binecuvantarea. A mai rostit o scurta alocutiune o doamna profesor de la aceeasi unitate scolara, care este si inspector scolar. Din partea Politiei Romane a fost prezent un domn subofiter. Mentionam ca vineri, 9 septembrie, cand sunt praznuiti Sfintii Parinti Ioachim si Ana, preotii Bisericii au sfintit clasele celor trei unitati gimnaziale. Iata albumul cu imagini de la deschiderea noului an scolar 2016 - 2017. In anul scolar trecut elevii de la cele trei unitati scolare au avut rezultate foarte bune la orele de religie, sub indrumarea preotilor si profesorilor de religie; ei au desfasurat activitati culturale si social-caritabile pe tot parcursul an scolar anterior. Nadajduim ca si in noul an scolar, elevii vor depune cuvenitul efort in vederea obtinerii de rezultate bune la invatatura si la dobandirea solidelor cunostinte religioase, indrumati de profesorii de religie. Sa remarcam ca in cele trei scolare, profesorii de religie au fost cooptati in Consiliile Profesorale ale unitatilor gimnaziale, dupa cum urmeaza: profesoara Ana Maria Tudor (195), profesoara Alina Vulpe, director adjunct (196), profesoara Chiru Simona (200). Cu acordul Centrului Eparhial, Parohia Acoperamanul Maicii Domnului a acordat suma de o mie lei tinerei eleve de liceu Teodora, care va suporta o interventie chirurgicala deosebita in strainatate. In sfarsit, cu prilejul acestui nou an scolar, Biserica Acoperamantul Maicii Domnului a oferit bani pentru cumpararea rechizitelor scolare pentru copii familiilor defavorizate.

2016 septembrie 9, Pelerinaj in Țara Sfântă și Peninsula Sinai, Egipt, 26 septembrie - 02 octombrie 2016

Parohia Acoperamantul Maicii Domnului a organizat un pelerinaj in perioada pe care o vedeti in titlu. S-au vizitat urmatoarele Locasuri: in prima zi, Manastirea Ortodoxa Schimbarea la Fata din Muntele Taborului, Biserica Ortodoxa ce aminteste de prefacerea apei in vin la Nunta din Cana Galileii. La Nazareth s-au vizitat Biserica Ortodoxa Sfântul Arhanghel Gavriil care are in incinta izvorul Sfintei Fecioare Maria. A urmat marea Bazilica Romano-Catolica Buna Vestirea. Cazarea a fost la un hotel din Nazaret. In ziua a doua: Biserica de pe Muntele Fericirilor, ruinele orasului Capernaum - Kfarnahum, ruinele Sinagogii si casei unde a fost vindecata soacra Sfantului Apostol Petru. Apoi s-a mers la Raul Iordan - Yardenit, dupa aproximativ 250 Km s-a trecut prin Eilat (Elat, Ailat) la vama, unde s-a intrat in Egipt. S-a innoptat la un hotel din Tana. Ziua treia inceput vizitarea Manastirii Greco-Ortodoxe Sfanta Mare Mucenica Ecaterina, unde au vietuit Sfantul Ioann Scarariul, Sfantul Nil si Sfantul Stefan Sinaitul. S-au vizitat gropnitele unde odihneste intr-o incapere cu geamuri groase Sfantul Stefan Sinaitul, Savaitul care, la etatea de 69 de ani (era anul 794 d.Hr), a plecat la Domnul. In ziua a patra s-a mers in orasul Sfanta Ecaterina (cca. 1600 m altitudine), unde s-a cazat la unul din hoteluri. Apoi de la 13 a inceput urcusul la 2688 m pe Muntele Sinai. La 19 s-a servit micul dejun.  Apoi drumul inapoi in Israel, prin Eilat. Ziua a cincea a fost rezervata unui tur de forta: vizitarea Manastirii ortodoxe a Înălță Domnului, Manastirea Pater Noster, locul unde Isus i-a invatat pe uceninii SAI rugaciunea Tatăl nostru,  Grădina Ghetsimani cu obiectivele ei, apoi micuta Biserica Dominus Flevit - Domnul a plans, somptuoasa Biserica a Natiunilor, Biserica Mormantul Maicii Domnului Grota Tradarii, apoi pe Muntele Sionului s-au vizitat: monumentala Biserica Adormirea Maicii Domnului, Fosiorul Cina Cea de Taina sau Camara de Sus, Mormantul Sfantului Prooroc David, Zidul Plangerii; la final, Biserica Asezamantului Romanesc de la Ierusalim. Ziua 6, penultima: Manastirea Sfantul Gherasim de la Iordan, Manastirea Dudul lui Zaheu cu acel interior bleu albastru odihnitor, Biserica din Asezamantul Romanesc din Ierihon (Jericho). Ziua ultima a fost cea mai obositoare! S-a vizitat Drumul Crucii al Durerii cu cele 14 opriri, dupa cum urmeaza: 1, Capela Încoronarea cu spini si Capela Condamnării (Jesus is condemned to death), 2, Punerea Crucii pe umerii lui Iisus (Jesus carries His Cross), 3, Cea dintai cadere a Domnului sub povara Crucii (Jesus falls the first time), 4, Intalnirea dintre Iisus cu mama Sa (Jesus His mother) , 5, Intalnirea cu Simon Cirineul (Simon of Cyrene helps Jesus carry His Cross), 6, Intalnirea Domnului cu curajoasa Veronica (Veronica wipes the face of Jesus Veronica sterge fata lui Hristos, ce era plina de sange si sudoare), 7, A doua cadere a Mântuitorului Iisus la pamant sub povara Crucii (Jesus falls the second time), 8, Intâlnirea Domnului cu femeile care-L plangeau (Jesus consoles the women of Jerusalem) , 9, Cea de a treia cadere a lui IISUS (JESUS falls the third time). Urmatoarele 5 Opriri se afla in incinta Rotondei Bisericii Invierii, Bisericii Sfantului Mormant; the last 5 Stations of the Cross are situated inside the Church of the Holy Sepulchre ( http://www.seetheholyland.net/via-dolorosa/ ): 10 si 11, Dezbrăcarea lui Iisus de hainele Sale pe Golgota si Rastignirea pe Cruce (Jesus is stripped of his garments and Jesus is nailed to the Cross), 12, Moartea Domnului pe Cruce (Jesus dies on the Cross), 13, Pogorarea trupului Domnului de pe Cruce si ungerea cu miresme (Jesus is taken down from the Cross), 14, Punerea Domnului in Mormânt si Invierea Sa (Jesus is laid in the Tomb). In continuare s-a mers in Palestina la Ein Karem, localitate muntoasa. Aici s-au vizitat Biserica Catolica a Sfintului Ioan Botezatorul, izvorul cu apa nepotabila Sfinta Fecioara Maria (Mary's Spring), plecarea la aeroportul Ben Gurion, inapoi la Bucuresti cale de 1658 Km cu aeronava Tarom. Parintele paroh Mihai Stavara a fost conducatorul spiritual al grupului.

2016 septembrie 5, Pelerinaj in perioada 10-12 octombrie in jud. Tulcea si in Delta Dunarii; alt pelerinaj in curs de desfasurare

Parohia Acoperamantul Maicii Domnului organizeaza in perioada anuntata un pelerinaj in jud. Tulcea si in Delta Dunarii dupa urmatorul program: Ziua 1, Bucuresti - Harsova - Manastirea Cocoşu - Manastirea Saon, Manastirea Celic Dere - Tulcea - Mahmudia, cazare, cina. Ziua 2: mic dejun, croaziera Delta pe canale si lacuri - cazare - cina festiva. Ziua 3: mic dejun - Catedrala Episcopala Tulcea - Babadag - Harsova - Bucuresti, 600 lei, aprobat de Arhiepiscopia Bucuresti. Este in curs de desfasurare pelerinajul de la Balcic, Bulgaria, care a inceput azi, 5 septembrie si se va incheia miercuri 7 septembrie.

In cursul iulie, Biserica Acoperamantul Maicii
Domnului, Titan a daruit unor familii de nevoiasi din judetul Valcea imbracaminte si merinde.

2016 iulie 22, Slujba rugaciunilor din noaptea de vineri spre sambata la Manastirea Pantocrator, Draganesti-Vlasca

Parintele Mihai  impreuna cu un grup semnificativ de enoriasi din Parohia Acoperamantul Maicii Domnului au participat la Serviciul Liturgic de noapte, ce are loc saptamanal, la Manastirea cu hramul Sfintei Mironosite Maria Magdalena. Cateva detalii despre Manastirea pastorita cu aleasa daruire de Preacuviosul Staret al Manastirii si consilierul administrativ al Arhiepiscopiei Bucurestilor, parintele Serdaru Sebastian, aflam din articolul aparut la Ziarul Lumina. Reamintim ca duminica, 29 martie 2016, am fost la acest Complex Monahal de la Draganesti-Vlasca. In Paraclisul Manastirii erau aduse si moastele Sfintei Filofteia de la Curtea de Arges. De mentionat prezenta soborului de preoti impreuna cu Inaltpreasfintitul Parinte Calinic, Arhiepiscopul Argesului si Muscelului.

2016 Iulie 12, Marti, Slujba la Biserica noastra

In prezenta unui numar restrans de enoriasi a avut o slujba dedicata praznuirii Cinstirii icoanei facatoare de minuni Prodromița, Sfântul Munte Athos. Parintii: paroh Mihai Stavara si Alexandru Stuparu au asigurat serviciul liturgic. Originalul se afla la Schitul Prodromu, Sfântul Munte Athos. Despre cinstirea acestei icoane citim mai departe dupa care urmeaza: Schitul Darvari, Prodromița care se talcuieste Înaintemergătoarea, Icoana nefacuta de mana omeneasca, Primele minuni ale Sfintei Icoane Prodromita, Troparul Icoanei Maici Domnului de la Schitul Prodromul, Sfântul Munte Athos. Priviti cele doua imagini ale unei copii a sfintei icoane din Biserica Acoperamantul Maicii Domnului.

2016 Iunie 30 - Iulie 01, Slujbele Hramului Sfintilor Cosma si Damian de la Roma

Parintii: paroh Mihai Stavara, paroh Țiganea Mircea, paroh Gheorghe Andrei, paroh dr. Ionel Maracineanu, Gheorghita Stavăr, Anton Mărăcineanu si Mina-Emilian Stavără au tinut slujba de vecernie. Multime de enoriasi au participat iar slujba s-a incheiat cu citirea Acatistului Sfintilor. Serviciul liturgic a fost asigurat de catre parintii: paroh Mihai Stavara, paroh Tiganea Mircea, paroh dr. Ionel Maracineanu, Gheorghita Stavar, Anton Maracineau, Mina-Emilian Stavara si Valerian Vasile. Participare mult mai numeroasa. In cursul Sfintei Liturghii raspunsurile liturgice au fost date de corul Parohiei condus de doamna preoteasa Aurora Stavara. A urmat traditionalul Parastas in care s-au pomenit printre altii si recentul disparut Preot Dinu Mihalache (71 ani). La predica ce a urmat parintele Paroh Mihai a anuntat ca Parohia intentioneaza sa intreprinda un pelerinaj in Tara Sfanta, Iordania si Sinai (durata de 12 zile) in luna noiembrie. Doritorii se mai pot inscrie. Totodata parohul a multumit familiei de enoriasi care a contribuit din punct de vedere financiar spre a putea fi impartite pachete, inclusiv coliva, dreptmaritorilor crestini saraci si, a indemnat ca de aici inainte sa se instituie o astfel de traditie din partea altor familii. In gradinita din fata Bisericii au fost impartite sute de pachete enoriasilor. Parintele Mihai ne-a invitat sa participam in proxima duminica a Sfintilor Romani la slujba din Biserica pastorita de Parintele Paroh Dr. Ionel Maracineanu. Albumul cu fotografii.

2016 iunie 22, Biserica Acoperamantul Maicii Domnului, Festivitate de premiere Sfintii, prietenii copiilor, a 9-a editie

Faza municipala a ajuns la editia a IX-a. In prezenta parintelui paroh Mihai Stavara si a altor preoti a inceput festivitatea de premiere a elevilor participanti la concursurile cu tematici religioase Sfintii, prietenii copiilor. Desi canicula, peste 300 din cei cca. 540 elevi premiati din clasele V - XII, de la unitatile scolare ale sectoarelor Capitalei au venit la aceasta festivitate, unde s-au impartit numeroase premii. Elevii au fost insotiti de profesorii de religie si nu numai. Au mai participat doamna profesor Vulpe, director adjunct metodist, doamna Mona Tabacu, de la Revista Chemarea Credintei. A dat binecuvantarea parintele paroh Mihai Stavara. Au mai rostit scurte alocutiuni: doamna profesor Vulpe, doamna Popa. O echipa de filmare de la Trinitas TV a fost prezenta la inceputul festivitatii de premiere. Albumul de fotografii aferent. Veti observa din album cum unii elevi se roaga la icoane.

2016 iunie 19 - 20, Participarea la Slujbele hramului Pogorarii Sfantului Duh

In intervalul 19 iunie - luni 20 iunie pelerini ai Parohiei Acoperamantul Maicii Domnului, in frunte cu parintele paroh Mihai Stavara, au mers in satul Frumusita, comuna Ijdileni, jud. Galati, la invitatia parintelui paroh Corneliu Stavar.

2016 mai 30 - iunie 03, Pelerinaj in judete din Oltenia si Ardeal

In perioada 30 mai - 3 iunie a avut loc pelerinajul la Manastiri si Catedrale din cateva judete ale Olteniei si Ardealui. El a fost realizat prin prin Agentia Basilica Travel si cu acordul Protoieriei 3 Capitala. Conducatorul spiritual a fost parintele paroh Mihai Stavara. Au mai participat si parohii: Corneliu Stavara, Parohia Sfanta Cuvioasa Parascheva din satul Frumusita comuna Ijdileni, jud. Galati, Banuta Cornel Dumitru, Parohia Sfantul Sava si Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, satul Balaia, comuna Smeeni, jud Buzau, Parintele Laurentiu, jud. Valcea precum si enoriasii Parohiei Acoperamantul Maicii Domnului si nu numai. Au fost vizitate urmatoarele Manastiri si Catedrale: Horezu (Hurez), hram: Sfintii Imparati Constantin si Elena, Lainici, hram: Schimbarea la Fata a DomnuluiIisus Hristos, Prislop, hram: Sfantul Ioan Evanghelistul; sa citim si aici, Rameti, hram: Sfintii Apostoli Petru si Pavel, Nicula, hram: Adormirea Maicii Domnului, Sfanta Ana, Rohia, hram: Adormirea Maicii Domnului, Barsana, hram: Soborul Sfintilor 12 Apostoli, Moisei, hram: Adormirea Maicii Domnului, Catedrala Ortodoxa a Incoronarii din Alba Iulia, hramuri: Sfanta Treime si Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Catedrala Romano-Catolica Sfantul Mihail din Alba Iulia, Catedrala Ortodoxa din Cluj-Napoca, hram: Adormirea Nascatoarei de DUMNEZEU. A mai fost vizitat si Cimitrul Vesel de la Sapanta. Albumul ale caror fotografii au fost realizate de domnul Tatu, participant alaturi de sotia sa la acest pelerinaj.

Joi, 2016 mai 26, Corul Bisericii Acoperamantul Maicii 
Domnului la cantina Marathon, sectorul 2

Un cor condus de doamna preoteasa Aurora a interpretat o suita de cantece religioase si patriotice, celor care abia reusesc sa aiba o masa calda pe zi, de ani de zile! Gratie benevolentei domnului patron, de religie mahomedana, care asigura de mai multi ani, hrana calda (Cantina de Ajutor Social Marathon, situata vis-a-vis de Oficiul Postal nr. 45), servesc masa peste doua sute cincizeci de batrani saraci. Albumul cu imagini.

2016 mai 12, Parastas de 40 zile pentru Dumitra Apetri, sotia cantaretului la strana Constantin Apetri, tata Costel

Joi a avut loc parastasul de 40 zile a roabei lui 
Dumnezeu Dumitra Apetri. Priviti cateva imagini din timpul slujbei oficiate de catre preotii: paroh Mihai si Ioan Catalin Lupu, urmate de o masa la trapeza Bisericii. "Hristos a inviat!"

2016 aprilie - 2 mai, Saptamana Patimilor, vizita celor 5 pelerini ai Comunitatii Ecumenice de la Taizé, Franta
Enoriasii Parohiei Acoperamantul Maicii Domnului a gazduit cinci tineri pelerini si anume pe: domnii Jan si Robert, polonezi, doamna Laura din Heidelberg, doamnisoara Ladyna din Mainz si doamna Lilly din Pontoise, Franta. Respectiva nu a fost niciodata botezata. A avut stramosi cazaci de religie ortodoxa. Ea nu a apartinut pana la 30 aprilie 2016 de nici o alta religie. De asemeni nu a avut parte in cursul vietii de vreo alta educatie religioasa. In albumul cu fotografii vedeti textul cererii in limbile romana si franceza, scrisa de doamna Lilly, Crezul in franceza, pe care l-a citit in cursul primirii Sfantului Botez in Credinta Ortodoxa, precum si copia dupa cartea de identitate. Pelerinii au dorit sa cunoasca mai indeaproape randuiala ortodoxa, viata de zi cu zi a enoriasilor din Parohiile unde au fost repartizati (vezi programul in alta consemnare) ca si in Parohia Acoperamantul Maicii Domnului. Albumul contine imagini pana vineri dimineata, 29 aprilie. Dupa sosirea grupului in ziua de miercuri dupa amiaza, 27 aprilie, acestia au fost invitati de catre Parintele Paroh la trapeza, unde s-a discutat programul diminetii de joi. Desigur tinerii au intalnit ospitalitatea stramoseasa a gazdelor. M-am oferit sa ii conduc pe pelerini la Biserica Sfantul Spiridon cel Nou, Paraclis Patriarhal, apoi impreuna cu Parintele Mihai, cei cinci tineri si familia Dima Lidia si Alexandru, doamna Ana Anghel s.a. s-a vizitat parcul Titan, Biserica de Lemn cu hramurile: Nasterea Maicii Domnului si Pogorarea Sfântului Duh. Joi dimineata, 28 aprilie, folosind metroul M1, impreuna cu cei 5 membrii ai delegatiei Taizé am ajuns la Biserica Sfantul Spiridon cel Nou. Tot in acest prim album sunt imagini de la Sfanta si Marea Joi, cand s-a savarsit Denia celor 12 Evanghelii, numita in cartile de cult Slujba Infricosatoarelor Patimiri. Cuprinsul principal al Deniei il alcatuiesc cele 12 Evanghelii, care se citesc in tot cursul slujbei, Sfanta Evanghelie fiind asezata pe analog in fata usilor imparatesti, cele 15 antifoane speciale ale zilei, scoaterea Sfintei Cruci in mijlocul Bisericii, Fericirile, cu cele noua stihiri, precum si prochimenul special impartit-au hainele Mele lorusi, iar pentru camasa Mea au aruncat sorti. Secventele filmate le-am distribuit pe cate un disc optic celor doi pelerini polonezi, Jan si Robert, vorbitori de engleza ca si doamnei Laura Brinzan, vorbitoare a limbilor romana, germana si engleza. In Sfanta si Marea Vineri pelerinii au cerut sa participe efectiv la aranjarea anaforei in cateva mii pungulete de plastic. Ei au cantat cantece din Taizé, desigur la solicitarea parintelui paroh, dupa ce enoriasii participanti la pregatirea anaforei au cantat conform ranuielii ortodoxe. Apoi parintele i-a invitat pe fiecare pelerin sa prepare in bucataria trapezei cozonacul si pasca. Bineinteles, doamna Aurica Horisca i-a invatat cu rabdare pe fiecare pelerin secretele prepararii. In albumul al cincilea al pelerinului polonez Jan Helak, vedeti imagini din bucataria trapezei. S-a vizitat apoi Clubul Seniorilor Codrii Neamtului, unde au vazut ca acest loc nu este un azil ci, din contra un loc unde batranii participa fie la pelerinaje suportate de Primaria de Sector, prin bunavointa primarului Negoita, fie recita versuri, citesc proza sau fac gimnastica etc. Dupa aceea am vizitat o doamna bolnava, aflata intr-un carut. Delegatia condusa de Parintele Paroh si cei cinci pelerini au lasat merinde doamnei bolnave aflata in scaun cu rotile. In continuare, am fost la Oficiul de Asistenta Sociala Marathon. Si aici, parintele paroh Mihai i-a rugat pe fiecare din cei cinci pelerini sa participe efectiv la operatiunile specifice din bucataria cantinei. Ultima vineri din Postul Mare este numita Vinerea Patimilor, Vinerea Neagra, Vinerea Seaca sau Vinerea Mare. Aceasta este ziua in care HRISTOS a fost rastignit si a murit pe Cruce pentru rascumpararea neamului omenesc de sub jugul pacatului stramosesc. Din acest motiv, Vinerea Mare este zi de post negru. In aceasta zi se citesc Ceasurile imparatesti, fiind o zi in care nu se savarseste Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie. Preotul este imbracat in toate vesmintele si atmosfera plina de tristete se vede si din faptul ca la aceasta slujba, aproape ca nu se canta nimic. Ceasurile se citesc din mijlocul Bisericii, in liniste profunda, tacere si tristete asteptam, la vremea pranzului, scoaterea Sfantului Epitaf. In albumul al doilea vedeti momentul scoaterii Sfantului Epitaf din Sfantul Altar al Bisericii Acoperamantul Maicii Domnului, Titan. Remarcati prezenta celor doi domni pelerini polonezi, Jan si Robert. Tanarul Jan Helak s-a inchinat la toate slujbele precum ortodocsii. La Vecernia Sambetei celei Mari exista randuiala de a se scoate Sfantul Epitaf in mijlocul Bisericii, in sunet de clopot. La aceasta slujba credinciosii aduc flori, aprind lumanari si trec pe sub Sfantul Epitaf, aratand prin aceasta ca se fac urmatori ai Mântuitorului Iisus, mor impreuna cu Hristos, trec si ei prin mormant, ca sa ajunga la inviere si viata. In acelasi al doilea album vedeti aspecte de la Denia din Sfanta si Marea Vineri, care este de fapt Utrenia Sambetei celei Mari. Ea reprezinta slujba Înmormântării Domnului nostru Iisus Hristos, avand un caracter funebru si, de aceea, frumoasele cantari ale Prohodului, cantari de jale pentru moartea si ingroparea Domnului, au loc in jurul Sfantului Epitaf, pe care este zugravita scena punerii in mormant a Mântuitorului Iisus Hristos. La aceasta slujba se canta Binecuvantarile Învierii si se face procesiunea inconjurarii Bisericii de catre preoti si credinciosi cu Sfantul Epitaf, iar aceasta intreaga randuiala simbolizeaza ducerea la groapa si inmormantarea trupului Domnului. Am inconjurat Sfanta Biserica, astfel procedand la orice slujba de prohodire a unui slujitor al Bisericii. Mantuitorul Hristos, Arhiereul Cel Vesnic, Se face incepatura tuturor, caci El este si invatatura si invatator, si Arhiereul Care aduce jertfa ce se aduce, si Calauza, si Calea ce trebuie urmata, caci Se autodefineste: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Dupa ocolirea Bisericii, Sfantul Epitaf a fost asezat pe Sfanta Masa si s-au rostit Paremiile, Apostolul si Evanghelia. Ultimul album se refera la Slujba Sfintei Invieri a Domnului, cand parintele paroh a anuntat, asistat de cateva mii de enoriasi, aflati in curtea Bisericii, pe Bd. Nicolae Grigorescu si pe str. Prisaca Dornei, ca la final, cine doreste, este invitat sa asiste la primirea Botezului in Credinta Ortodoxa a pelerinei Lilly, care se va numi Mihaela. Intrucat grupul de cinci tineri ai Comunitatii Taizé, gazduiti de Parohia noastra au fost din Polonia le urmam in limbile respective: Chrystus Zmartwychwstal!, germana: Christus ist Aauferstanden! si franceza: Le Christ est Ressuscite!, Hristos a Înviat! Le premiere album, le deuxieme album et le troisieme album. Bibliografie in romaneste. Aceasta resursa are si pagina in limba franceza. The Orthodox Easter in Bucharest 2016 Jan's photo album. Thank you very much indeed for sending us this inspired photo album as follows: Churches and Monasteries, Orthodox Theological Faculty Justin Patriarhul Bucharest, your meeting with His Beatitude, Patriarch of Romania, and a couple of touristic images and other photoalbums. CHRYSTUS ZMARTWYCHWSTAŁ! Robert Krysztofowicz sent us his own photo album entitled Ortodox Easter in Bucharest 2016.

2016 aprilie 26, Vizita la Clubul Seniorilor Codrii Neamtului si programul fratilor Comunitatii din Taizé, Franta

Parintele Paroh Mihai Stavara a primit cu bucurie invitatia membrilor Clubului Seniorilor din str. Ion Tudor nr. 4, sector 3. O doamna pensionara a rostit cuvantul de introducere citind o poezie personala. Apoi un domn pensionar a citit poezia proprie. Stradania lor a fost apreciata prin aplauze de asistenta din sala. In continuare, Parintele Mihai a subliniat importanta Saptamanii Patimilor si a indemnat pe pensionari sa participe la denii. A mai spus ca si la Biserica noastra functioneaza de cativa ani un cerc de poezie si proza cu tenta crestin-ortodoxa, condus de profesorul de istorie Petru Popescu Demetru, unde membrii citesc proza sau poeziile proprii. Totodata a informat ca Biserica Acoperamantul Maicii Domnului va gazdui cinci tineri, care vin ca reprezentanti ai unei delegatii mai numeroase a Centrului Ecumenic de la Taizé, Franta, in intervalul miercuri 27 aprilie - luni 2 mai. Parohiile Ortodoxe gazde a tinerilor acestei Comunitatii sunt: Serban Voda, Aparatorii Patriei II – Sfantul Ambrozie, Acoperamantul Maicii Domnului, Titan, Sfantul Antonie cel Mare, Titan, Sfantul Ilie Gorgani, Mantuleasa, Biserica Alba, Sfantul Mare Mucenic Haralambie Flamanda, Sfantul Stefan - Cuibul cu Barza si Sfantul Silvestru. Iata programul: Miercuri, 27 Aprilie, Primirea la Facultatea de Teologie Justin Patriarhul, Descoperirea orasului, vizite ghidate la Bisericile si alte locuri interesante. Orele 18: Sosire la Parohia respectiva si participarea la Denie, apoi intalnirea cu gazdele si cina. Sfanta si Marea Joi, 28 Aprilie: Sfanta Liturghie la Catedrala Sfantul Spiridon-Nou, Parohia Sfanta Ecaterina. Pranz servit impreuna la Centrul Cultural-Social Justin Patriarhul. Dupa-amiaza: Descoperirea traditiilor si culturii romanesti prin vizite la Muzeul Satului, Muzeul National de Arta, Muzeul National de Istorie, Palatul Parlamentului. Seara: Denia celor 12 Evanghelii (Parohia gazda), apoi cina impreună cu familia gazda. Sfanta si Marea Vineri, 29 Aprilie: Dimineata: timp liber sau ajutarea familiilor gazda pentru pregatirile de Pasti. Slujba scoaterii Sfantului Epitaf, Parohia sau o alta Biserica. Dupa amiaza: vizite sau activitati cu aspect social sau filantropic. Seara: Denia Prohodului Domnului (la Parohiile gazda). Cina impreuna cu familia gazda. Sfanta si Marea Sambata, 30 Aprilie: Sfanta Liturghie (Parohia gazda). 12.00: pranzul si intalnirea la Parcul Herestrau. Vizita la Manastirea Cernica. Seara, ora 17: intoarcerea la familia gazda pentru odihna. Miezul noptii: Sfanta Liturghie la praznicul Invierii Domnului (Parohia gazda) urmata de agapa. Intoarcere la familia ce gazduieste pentru odihna. Invierea Domnului, Sfintele Pasti, 1 Mai: 10.00, Participare la slujba in Parohiile non-ortodoxe. 12:00, Vecernia din Duminica Invierii Domnului la Catedrala Sfantul Spiridon-Nou. Pranzul la familia gazda. Audienta la PreaFericitul Parinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, pentru grupul de tineri pelerini. Ora 20.00, Rugaciunea de seara cu cantecele din Taizé la Catedrala Romano-Catolica Sfantul Iosif. Intoarcerea la familia gazda. Luni, 2 Mai, Micul dejun cu familia gazda. Plecarea. Fratii din Taizé vin din mai multe tari in pelerinaj, pentru a celebra misterul pascal, a cunoaste indeaproape pe ortodocsii de aici si de a se ruga impreuna cu acestia. Spunea Parintele ca sunt foarte modesti, ca ar fi intentionat chiar sa foloseasca propriile corturi si proprii saci de dormit. Desigur ei vor fi gazduiti in apartamentele unor familii din Parohie. Comunitatea are intre altele si o Biserica Catolica in apropiere de Lyon, unde exista si Icoane Ortodoxe. Parintele Mihai a sugerat ca ar fi bine sa vina cu acesti tineri si la acest Club al Seniorilor, vineri pe la orele 11 dimineata. Ideea a fost acceptata de cei prezenti si de catre directorul Clubului. Se va incerca si vizitarea Manastirii Pasarea. Iata un restrans album cu fotografii.

2016 aprilie 23, Pelerinajul de Florii

La orele 16:10, procesiunea, condusa de preasfintitul părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, a pornit spre Catedrala Patriarhală pe urmatorul traseu: Manastirea Radu Voda, bd. Marasesti, bd. Dimitrie Cantemir - str. Bibescu Voda, str. Serban Voda, Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou, str. Principatele Unite, str. Ienachiță Văcărescu, str. Sfânta Ecaterina, Biserica Sfânta Ecaterina, Paraclis Universitar, str. Bibescu Vodă, Colina Bucuriei, Catedrala Patriarhală.
Informatii despre Sfintele Locasuri Ortodoxe de pe traseul pelerinajului. Manastirea Radu Voda cu hramurile Sfanta Treime si Sfantul Ierarh Nectarie al Eghinei. A fost ctitorita de Voievodul Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) si doamna sa, Ecaterina, pentru a multumi lui 
DUMNEZEU ca i-a daruit victoria in lupta pe care a dat-o pe aceste locuri impotriva lui Vintila-Vornicul si Dumbrava-Vornicul. Voda a ridicat-o cu gandul de a fi Mitropolia Capitalei. La vremea intemeierii, purta numele Biserica impresioneaza prin monumentalitatea ei. Biserica Sfanta Ecaterina Bucuresti. Catedrala Patriarhala resedinta Patriarhala si Palatul Patriarhiei constituie un ansamblu de prima insemnatate al Bucurestilor, care dateaza de pe la mijlocul secolului al XVII-lea, o data cu Manastirea ctitorita in 1656 de Voievodul tarii Romanesti, Constantin Serban Basarab (1654-1658). Biserica cu hramul Sfintii Imparati Constantin si Elena a fost sfintita in 1658 de Patriarhul Macarie al Antiohiei si al intregului Orient, impreuna cu Mitropolitul Stefan al Tarii Romanesti si cu Episcopii de Ramnic si de Buzau. Sfantul Locas a fost pictat pentru prima data in 1665, in timpul domniei Voievodului Radu Leon (1664-1669). Acelasi Domnitor a hotarat, prin hrisovul domnesc din 8 iunie 1668, ca Manastirea sa devina resedinta mitropolitana. De fapt, Mitropolitul Stefan isi stabilise deja aici resedinta inca de prin anul 1661. in 1925, cand Biserica Ortodoxa Romana a fost ridicata la rangul de Patriarhie, Resedinta mitropolitana a devenit resedinta patriarhala iar Catedrala mitropolitana a devenit, provizoriu, Catedrala patriarhala, pana la edificarea unei noi Catedrale a Mantuirii Neamului Romanesc. Mai multe despre Catedrala Patriarhala. Albumul cu imagini.

Duminica, 2016 Aprilie 10 si Luni, 2016 aprilie 11, Hramul Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Ramnicului

Parintii: Paroh Mihai, Gheorghita Stavar, Alexandru Stuparu, Paroh Emil Ionescu, Parohia Ostrov, jud. Tulcea, Anton Maracineanu, Vasile Voicu au oficiat slujba de vecernie din ajunul hramului Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica. Participare restransa. La predica de final, Parinte Anton a vorbit despre acest mare duhovnic; a amintit inca o minune pe care a realizat-o Sfantul Calinic. Candva, o mama avea sase copii si era foarte bolnava. Doi dintre copii dansei erau mici. Doctorul care o ingrijea i-a spus ca nu mai stie ce sa ii faca spre a o lecui, boala fiind una terminala! Dar mama respectiva era una cu multa evlavie si frica in Dumnezu. Doamne ce sa fac? Si a urmat sfatul. A hotarat sa participe la cele trei masluri din acea saptamana adica: luni, miercuri si vineri de la Manastirea Cernica, in preajma unui 11 aprilie! Dupa cele trei masluri a mers la doctorul respectiv, ea simtindu-se deja dupa al doilea maslu mult mai bine! Acesta facandu-i analizele a constatat cu surprindere disparitia cauzei. Inlacrimat a intrebat-o: doamna Marcineanu, ce ati facut ca sa dispara boala? Si respectiva mama a parintelui Anton i-a spus de cele trei masluri la care a participat si s-a rugat cu adanca insufletire. Asadar, Parinte Anton ii datoreaza viata Marelui Sfant Calinic de la Cernica! Pe data de 11 aprilie participarea a fost mai mare. S-a oficiat Sfanta Liturghie a lui Grigorie Dialogul ori Liturghia Darurilor mai inainte sfintite si slujba de comemorare a mai inainte ctitorilor plecati la Domnul ai Bisericii Acoperamantul Maicii Domnului si a Sfantului Ierarh Calinic. Parintele Mina-Emilian Stavara, impreuna cu patru tineri domni (Vladimir, Sofian, Andrei si Emanuel Balasa) au asigurat un raspuns liturgic de exceptie, cum iti este dat sa asculti doar la Bisericile de Manastire si de Mir cu renume. Aveai impresia ca te afli in Manastirea Cernica, Horaita sau Sihastria si audiai o cantare dupa notatia psaltica. Practic ei au realizat o relatie stransa intre muzica si textul psaltic, situandu-se aproape de nivelul calitatii interpretative a membrilor Coralei preoților și teologilor din Capitala, dirijat de conf. dr. Valentin Gruescu. Este prima data in viata mea cand sunt partas la o cu totul altfel de slujba de hram! Dupa slujba de pomenire, Parintele Mihai a tinut o documentata predica despre Sfantul Ierarh Calinic, Episcopul Ramnicului. Albumul cu imagini. La Sfanta Liturghie de dinaintea pranzului, oficiata de parintii: Gheorghita Stavar, Dinu, Ioan Lupu Catalin; raspunsurile liturgice au fost date de Corul Seminarului Teologic Ortodox Liceal Sfanta Mucenita Filofteia de la Manastirea Pasarea, condus de Preacuvioasa Măicuță Anisia. Câteva fotografii.

2016 aprilie 09, Coalitia pentru Familie, Apel catre presedintii asociatiilor de locatari din Parohie

In prezenta mai multor presedinti de asociatii de locatari din Parohia noastra, dupa rostirea rugaciunii domnesti de catre parintele Mihai, s-a trecut la subiect. Parohul Mihai a explicat ca Biserica asteapta de la presedinti, deci si de la locatari, implicarea crestineasca. Domnul Ioan Popa, reprezentantul Coalitiei pentru Familie, a explicat formularul de inscriere si textul necesar explicativ pentru doritorul semnatar. In Capitala sunt doar 70 de mii de semnaturi validate. Cerem Parlamentului Romaniei sa revizuiasca Constitutia (in speta sa se adopte modificarea art. 48 alin. 1. - in loc de soti sa fie explicit stipulat barbat si femeie). Poporul roman este singurul crestinat la venirea Sfantului Apostol Cel dintai chemat Andrei. Nu suntem de acord cu termenul soti care lasa loc ambiguitatilor. Asupra noastra, a romanilor se exercita o presiune nefireasca, dirijata, bine tintita de anihilare a valorilor crestinesti de dintotdeauna. In sensul acesta au vorbit atat parintele Mihai, domnul Popa Ion, părintele Constantin Sergiu Nicolaescu, secretarul Protoieriei III Capitala, cat si domnul plutonier major Adrian Gruia, reprezentatul Politiei. Nu este o actiune de preluare de CNP pentru afilierea la partide. Trebuie atrasa atentia ca acei locatari care au semnat formularul de tip lista, sa nu mai figureze inca odata pe alta lista. CNP-ul este pe fiecare talon de pensie. Adrese ajutatoare: Coalitia pentru Familie Festival coral in Protoieria III Capitala si Parintele Gavrila Vasile, conferinte video-audio - Ortodoxia Tinerilor. Intrunirea s-a incheiat dupa o ora si jumatate cu rugaciuni rostite de parintii Gheorghita Stavar si parintele Nicolaescu, secretarul Protoieriei 3 Capitala. Albumul de fotografii Cine a votat in 2017 in Camera Deputatilor impotriva familiei traditionale.

2016 aprilie 07, de la 6 pm, Slujba tinuta de Parintele Gheorghita Stavar

Au participat cativa enoriasi. La finalul slujbei a tinut o predica despre Sfantul Mucenic Caliopie, cel rastignit cu capul in jos pentru Hristos si Sfantul Ierarh Gheorghe Marturisitorul, Episcopul Mitilenei, care a fost pe vremea imparatului Maximian, fiu al Teocliei, invatat in credinta lui Hristos, nascut in Perga Pamfiliei, crescut langa maica-sa cu dreapta credinta, nevoindu-se cu dumnezeiestile Scripturi. Priviti albumul cu fotografii. Biserica noastra obisnuieste sa ofere la cca. 60 saraci cate un pachet sau hrana calda, de luni pana sambata. Aveam sa vad personal aceste pachete luni la hramul Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica.

2016 martie 30, Coalitia pentru Familie

Enoriasi ai Parohiei Acoperamantul Maicii Domnului (doamnele: Nicolae Constanta, Birjaru Maria si domnii profesori: Nicolae Năstase si subsemnatul) au strans semnaturi ale cetatenilor interesati, rezidenti ai sectoarelor 3 si 2. Conform informatiei resursei de pe Facebook a Asociatiei pentru Ora de Religie, pana la 31 martie 2016, s-au strans cca. 2,8 milioane semnaturi atestate. Multe din cele 40 judete au liste cu peste o suta mii de semnaturi. Articolul 48, alin. 1 al Constitutiei trebuie sa stipuleze clar ca familia trebuie sa fie alcatuita doar din Bărbat și femeie.

27 martie 2016, Pelerinaj la Mănăstirile Sf. Mucenic Galaction din Crângu, din Drăgănești-Vlașca denumită Pantocrator, hram Sfânta Maria Magdalena și Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Drăgănescu
 

Parintele Paroh Mihai Stavara, conducatorul spiritual, au efectuat un pelerinaj de o zi. Pelerinajul a fost anuntat la Protoierie. S-a pus la dispozitie un autobuz de catre Agentia Basilica Travel. Primul obiectiv ortodox a fost Manastirea Sfantul Mucenic Galaction de la Crangu (jud. Teleorman). Cateva adrese din spatiul internet despre Manastirea Sfantul Mucenic Galaction Crangu: prezenta pe facebook a Manastirii, o alta resursa oficiala, articol la Ziarul Lumina, scurt film 1,scurt film 2 si scurt film 3. Prin bunavointa Preacuviosului Staret Calinic Stan, Protosinghel, s-a oferit fiecarui pelerini un pachet cu icoana Maicii Domnului, un mic pliant despre Sfanta Manastire, mancare si apa. A avut loc si o slujba de hirotonie intru preot a ierodiaconului Dumitru. Manastirea are racla cu patru sfinte moaste: Sfantul Mucenic Haralambie (10.02), Sfantul Ioan Botezatorul (07.01, 25.05, 24.06, 29.08, 23.09), Sfanta Mucenita Paraschevi de la Roma (26.07), Sfantul Episcop Clement al Ohridei, primul ierarh al Bulgariei ce a slujit, predicat si scris in limba slava (25.11). Doua mentiuni despre Sfantul Episcop Clement al Ohridei: alfa si beta. A urmat vizitarea Manastirii Pantocrator din Draganesti-Vlasca cu hramul Sfanta Mironosita Maria Magdalena, intocmai cu Apostolii (22.07). Preacuviosul Parinte Protosinghel cu numele de Sebastian Serdaru, Staretul Manastirii si consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucurestilor, pe care il vedeti in albumul cu fotografii, a prezentat evenimentele principale din viata Sfintei Maria Magdalena infatisate pe icoana Sfintei. Parintele a amintit si de aducerea pentru patru zile (16-19 octombrie 2015) a mainii neputrezite a Sfintei Mironosite Maria Magdalena, de la Manastirea Simonos Petras din Sfantul Munte Athos la Manastirea Pantocrator, precum si unde se mai pastreaza moaste ale Sfintei Maria Magdalena in Tara. Apoi Parintele a citit dezlegari. Cateva adrese: prezenta pe facebook a Manastirii, o alta, de la Agentia Basilica, apoi informatia despre Manastirea Simonos Petras, informatia de la Episcopia Giurgiului, articolul din Ziarul Lumina cu vechimea de patru secole a Sfantului Locas Ortodox si stirea Agentiei Basilica despre sfintirea Altarului de vara. A urmat vizitarea Bisericii cu Sfantul Ierarh Nicolae din Draganescu, pictata in tempera de Parintele Ieromonah Arsenie Boca, Sfantul Ardealului, dupa ce securitatea i-a retras dreptul de a mai sluji. O tanara doamna-ghid a prezentat semnificatia picturii din interior, prezentare urmarita cu viu interes de vizitatori. De semnalat prezenta pe facebook a Bisericii. Mult mai multa informatie din resurse si extrase din carti, pe care le-am citit, se afla in pagina dedicata Parintelui Ieromonah Arsenie Boca, administrata de acelasi autor al prezentei consemnari, din care au disparut toate referirile tip rating ale unor posturi de televiziune laice, spre a-l indispune pe robul lui DUMNEZEU parintele ieromonah. Evident, la fiecare obiectiv vizitat, enoriasii au lasat pomelnice si au contribuit dupa posibilitati la ajutorarea inceperii picturii Bisericii Manastirii Crangu. Vizitati albumul cu fotografii al pelerinajului.

2016 martie 25, Sfinta Sarbatoare a Bunei Vestiri:  

Parintii: paroh Mihai Stavără și Gheorghiță Stavăr au ținut o slujbă citind Acatistul Bunei Vestiri, după care, împreună cu enoriașii, au rostit alte rugăciuni în așteptarea invitaților. La predica din finalul serviciului liturgic consacrat Sfintei Sărbători a Bunei Vestiri, Parintele Paroh Mihai a anunțat enoriașii participanți să vină după amiază cu începere de la ora 17, în număr cât mai mare la Sfânta Biserică Acoperământul Maicii Domnului. La invitația parohului Mihai, Corala Brâncoveanu, dirijor, doamna Veronica Vizi, a susținut un concert de muzică bisericească cu începere de la 18:30. Corala aparține de Biserica cu hramurile: Înălțarea Sfintei Cruci, Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul și Sfinții Martiri Brâncoveni Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache Văcărescu. Între timp asistența a sporit ca număr de participanți. Vă invităm să vedeți albumul. În cuvântul de la final, Părintele Mihai a mulțumit membrilor Coralei. Totodată, a transmis urări și mulțumiri Părinților Sfintei Biserici vecine, Părintele Ilie Costescu.

2016 martie 25, dimineata si pranz, Slujba Sfintei Sărbatori Buna Vestire si parastasul de doi ani al roabei lui 
DUMNEZEU Elena (Ileana), mama părinților paroh Mihai, paroh Corneliu Stavara si Gheorghita Stavar

Serviciul liturgic al Sfintei Sărbători a Bunei Vestiri a fost asigurat de preoții: paroh Mihai Stavără, Gheorghiță Stavăr, Ioan Lupu Cătălin și Dinu. Răspunsurile liturgice a fost date corul condus de doamna preoteasa Aurora Stavără. Au participat numeroși dreptmăritori creștini. După slujbă, la trapeza Bisericii, a avut loc parastasul de doi ani al roabei
Domnului, Elena, mama părinților preoti paroh Mihai Stavără, paroh Corneliu Stavăr și Gheorghiță Stavăr. DUMNEZEU să o odihnească! Albumul de poze al acestor evenimente.

2016 martie 22, Roaba lui 
Dumnezeu Dumitra a plecat la cele veșnice

Doamna Dumitra Apetri (n. 1931) ne-a părăsit, dupa o lungă suferință. Dumnzeu să o ierte! Este soția cântărețului la strană Constantin Apetri. Un sobor format din șapte preoți (paroh Mihai Stavără, paroh Dumitru Cornel, paroh Andrei Gheorghe, Gheorghită Stavăr, dr. Marcel Stavără, Ioan Lupu Cătălin și Mina-Emilian Stavără) au oficiat slujba de înmormântare. A fost îngropată la Cimitirul Cernica cel nou. Ceremonialul funerar s-a încheiat cu un parastas la trapeză. Roaba lui 
Dumnezeu a plecat la cele vesnice, duminică 20 martie. Din păcate pozele sunt neclare, ele fiind realizate cu un telefon neperformant.

2016 martie 20, Teme duhovnicești susținute în prima săptămână a Postului Mare
In primele patru zile dedicate citirii Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul Ierusalimiteanul, la predicile finale, părintele Gheorghiță Stavăr a abordat urmatoarele teme:

a. Despre viata Sfântului Andrei Criteanul.
b. Despre rugaciune din invataturile Sfântului Ioan Gură de Aur.
c. Explicarea rugaciunii Doamne si Stapanul vietii mele.
d. Caile pocaintei: milostenia, lacrimile.

Dreptmaritorii crestini, participanti in numar impresionant de mare, au ascultat documentatele predici intr-o atmosfera de inalta traire duhovniceasca.

Activități desfășurate pe perioada lunii februarie
1. Impreuna cu preoții slujitori ai Bisericii Acoperământul Maicii
Domnului, un grup de tineri ai Parohiei s-au deplasat in localitatea Glina, unde au donat mai multor familii de nevoiasi articole de imbracaminte, carucioare, jucarii si rechizite scolare.
2. In Biserica s-au desfasurat activitatile de catehizare cu tinerii care au venit pentru primirea Tainei Sfintei Cununii. Cu aceasta ocazie au fost indrumati pentru pastrarea credintei ortodoxe stramosesti si pentru constituirea familiei crestine romanesti. Si familiile tinerilor care au dorit sa isi boteze copiii, au primit aceleasi sfaturi duhovnicesti de pastrare a credintei ortodoxe stramosesti in educarea copiilor.
3. Cateva persoane majore au fost desemnate drept persoane de incredere pentru strangerea de semnaturi in vederea revizuirii Constitutiei, ca aceasta sa specifice faptul ca familia este formata din barbat si femeie.
4. Parohia noastra a fost selectata sa primeasca in perioada pascala zece tineri din Comunitatea Ecumenica din Taizé, Burgundia, Franta. Prin coordonarea Centrului Eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Bucurestilor, preotii slujitori au contactat mai multe familii din Parohie, ce s-au oferit sa gazduiasca cu bucurie pe acesti tineri francezi.
5. Preotii slujitori ai Parohiei au fost randuiti in perioada lunii februarie sa participe la slujba dedicata pruncilor infectati cu bacteria Escherichia coli, internati la Spitalul Marie Curie din Bucuresti.
6. Parohia noastra a continuat sa sprijine pe tanarul Mihai Popescu, ranit grav acum 4 luni la Clubul Colectiv si familia sa, prin rugaciuni, grija pastoral-duhovniceasca si sprijin material-financiar.


In cursul lunii Ianuarie, din partea Bisericii noastre un grup de tineri,
impreuna cu preoții slujitori ai Bisericii Acoperământul Maicii
Domnului, Titan, au donat mai multe articole de imbracaminte, carucioare, jucarii si rechizite scolare mai multor familii de nevoiasi din localitatea Glina.

2016 ianuarie 30, Sfinții Trei Ierarhi, cor de copii adus de un reprezenant guvernamental la Parohia noastră

La finalul Sfintei Liturghii au cantat si recitat versuri un grup de cinci copii, adusi de domnul Iliescu, secretar de stat al unui minister al Guvernului. Va lasam sa vedeti fotografiile, ca sa realizati singuri incarcatura emotionala a numerosilor enoriasi prezenti, care au aplaudat minute in sir acest recital. Parintele paroh si domnul secretar au rostit scurte alocutiuni. Astfel domnul Iliescu ne-a comunicat ca acest mic grup de cinci copii face parte dintr-un cor mai mare. Acest mic grup de copii va ajunge la multe Parohii bucurestene. Astfel de la Parohia noastra vor merge si la Biserica Domnita Balasa. La invitatia parintelui Paroh Mihai, trimisul guvernamental va raspunde pozitiv pe viitor. Dupa cum sublinia parintele Mihai in alocutiunea sa, telul acestei activitati promovate de la nivelul guvernamental este acela de a atrage atentia ca, Biserica Ortodoxă Română este aparatoarea si sustinatoarea ferventa a familiei crestine traditionale, compuse din barbat si femeie. Copiii au fost rasplatiti de Parohia noastra cu daruri, iar cei doi domni insotitori au primit fiecare cate o icoana cu Sfantul Acoperamant al Maicii Domnului. Cel care a inmanat aceste daruri a fost Parintele Paroh Mihai.

2016 ianuarie 27, Poetul Mihai Eminescu evocat la Biserica Icoanei, București. Vedeti si un album de fotografii dedicate acelui eveniment din 15 ianuarie 2016 si versurile poeziei. A nu se confunda patriotismul cu xenofobia, nationalismul, sau mai nou cu suveranismul!

2016 ianuarie 24, Sfânta Liturghie, Slujba de Te Deum, concert susținut de un cor de copii de la Școala Gimnazială nr. 200.

In Duminica vindecarii Orbului din Ierihon, a 31-a dupa Rusalii, s-a savarsit Sfânta Liturghie in prezenta unei numeroase asistente.
Au oficiat parintii: paroh Mihai Stavără, Gheorghiță Stavăr si Ioan Lupu Cătălin. In cursul Sfintei Liturghii, raspunsurile liturgice au fost date de corul Parohiei condus de doamna preoteasa Aurora Stavără. La final, a avut loc Slujba de Te Deum cu ocazia Sărbătorii Micii Uniri a celor două țări, Moldova și Țara Românească. A urmat un scurt program inchinat acestei memorabile aniversari, a 157-a; un cor de copii de la Scoala Gimnaziala nr. 200, conducator, doamna Chiru, profesor de religie, a interpretat o suita cantece. Nu au lipsit cantece avand la baza poeziile lui Mihai Eminescu. Spectacolul a mers la inima dreptmaritorilor crestini, asistenta aplaudand minute in sir, apreciind stradania copiilor.  Parintele paroh a multumit copiilor si a adresat cuvinte laudative doamnei profesoare. Imaginile vorbesc de la sine.

2016 ianuarie 06, Slujba Dumnezeieștei Arătări (Teofania, Epifania, Boboteaza)

In prezenta foarte multor dreptmaritori crestini, parintii: paroh Mihai Stavără, Gheorghiță Stavăr, Miron Mărăcineanu, Ioan Lupu Cătălin si Dinu au savarsit slujba Dumnezeieștei Arătări. Se stie ca Botezul
Domnului nostru Iisus Hristos a fost savarsit in apa Iordanului, de catre Sfântul Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. In engleza ziua se cheama: Feast of the Theophany of our Lord and Saviour Jesus Christ. Botezul Domnului este descris de Sfintele Evanghelii dupa cum urmeaza: Sfantul Apostol si Evanghelist Matei (3, 13-17), Sfantul Apostol si Evanghelist Marcu (1, 9-11), Sfantul Apostol si Evanghelist Luca (3, 21-22) si Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan (1, 32-34). Dimineata Parintele Paroh a savarsit slujba de sfintire a apei. De asemenea, la finalul serviciului liturgic, toti clericii au tinut slujba in curtea Bisericii, citind din Sfanta Evanghelie. Remarcati din album numeroasa participare. Albumul de poze, iar aici este icoana Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului botezand pe Iisus in apa Iordanului.

Activitatile pastorale, social-filantropice si cultural-educative ale Parohiei Acoperamantul Maicii Domnului, 2015
 

2015 Decembrie 31 - 2016 Ianuarie 01, Slujba de întâmpinare a Anului Nou, 2016

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit ca în toate Catedralele şi Bisericile parohiale din Biserica Ortodoxă Română, să se săvârşească în noaptea trecerii dintre ani: citirea Acatistului
Domnului nostru Iisus Hristos, rânduială liturgică prin excelenţă doxologică, rostirea rugăciunii de mulţumire, a rugăciunii de intrare în Noul An (slujba Te Deum) şi a cântării Apărătoare Doamnă..., urmate de un cuvânt de învăţătură subliniindu-se importanţa sfinţirii timpului în Hristos Mântuitorul, Împăratul veacurilor. Au participat cca. 60-65 dreptmăritori creştini; slujba a fost ţinută de către parintii: paroh Mihai Stavără, Mina Emilian Stavără si Ioan Lupu Cătălin. Parintele paroh Mihai a subliniat în predica de final importanţa acestei întâmpinări, amintind cum s-a hotarât ca Anul Nou să se sărbătorească la 1 ianuarie. Albumul foto. La final, preoţii împreună cu enoriaşii au ciocnit tradiţionalul pahar de vin şi au servit din prinoasele aduse de unii dintre enoriaşi.

2015 decembrie 13, Corala Sfântul Apostol Andrei a preoților si teologilor din București pentru a patra oară la Parohia noastră

La invitatia Parintelui Paroh Mihai, Corala Sfântul Apostol Andrei a raspuns afirmativ, venind pentru a patra oara la Parohia noastra. In prezenta unei numeroase asistente, la orele 18 a inceput concertul de colinde si muzica psaltica. Concertul a durat putin peste o ora. Fiecare piesa corala era anuntata in prealabil de catre părintele Ciprian Tudor. Corul a fost condus ca de obicei de domnul prof. dr. Valentin Gruescu, prof, la Universitatea Națională de Muzică din București. Asistenta a apreciat calitatea interpretarilor membrilor Coralei. Solisti au fost parintele paroh Mihai si parinte paroh Iacob Ormenișan. Intr-un fel, solisti au fost toti membrii Coralei si inimosul dirijor prof univ dr. Valentin Gruescu. La final, parintele paroh Mihai l-a invitat pe profesorul pensionar Petru Demetru Popescu sa faca o prezentare a ultimei carti cu rugaciuni versificate, pe intelesul copiilor. Nadajduim ca fotografiile vor reda cat de cat atmosfera acestei seri cu totul speciale a Întampinarii Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos si Anului Nou 2016. Enoriasii din Parohia noastra cat si cei din alte Parohii, au intampinat cum se cuvine pe Iisus Hristos, Cel Care se naste in ieslea de la Betleem, dar, Care trebuie sa se nasca si in sufletul fiecaruia dintre noi! In acest fel se exprima parintele paroh, adresandu-se dreptmaritorilor crestini dupa terminarea concertului, multumind membrilor Coralei.

2015 noiembrie 29, Sfinta Liturghie si slujba de Te Deum a Zilei Naționale a României

Au oficiat Parintii: Paroh Mihai, Gheorghiță, Ioan Lupu Cătălin si Dinu. Participare numeroasa. La final, dupa Sfânta Împărtășanie a urmat slujba de Te Deum inchinata Sarbatorii Zilei Naționale a României. Un grup de elevi ai Scolii Gimnaziale nr. 200, unitate scolara arondata Parohiei Acoperământul Maicii Domnului au sustinut un mic concert coral. La final, corul condus de inimoasa doamna Chiru, profesor de religie, a fost aplaudat de asistenta prezenta. Profesorul de istorie Petru Demetru Popescu a tinut o scurta alocutiune despre insemnatatea istorica a acestei mari sarbatori a Unirii. In cursul Sfintei Liturghii raspunsurile liturgice au fost date de corul Parohiei condus de doamna preoteasa Aurora Stavără. De altfel, acest cor a intonat la final imnul national si cateva cantece patriotice. Fotografiile aferente. Pe langa pozele realizate de administratorul acestei resurse, in album se afla si un numar semnificativ de poze, trimise prin bunavointa doamnei profesor de religie Chiru, Scoala Gimnaziala nr. 200, Titan, Bucuresti.

2015 noiembrie 15, Sfânta Liturghie duminicală, Pastorala Sfântului Sinod, cererea benevolă de afiliere la A.P.O.R., sector 3 a enoriașilor

La predica duminicala, Parintii au dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prilejuite de inceperea Postului Nașterii 
Domnului (2015). La sfarsitul Sfintei Liturghii, părintele paroh a facut cunoscut enoriasilor initiativa A.P.O.R., sector 3, privitoare la chemarea parintilor si celor care doresc sa militeze pentru educatia religioasa in scoala, sa se inscrie in aceasta Asociatie, ca ea sa devina un for cat mai reprezentativ in societatea actuala. Scopul Asociatiei Parintilor pentru Ora de Religie in scoli este de a intari educatia moral-religioasa a tinerilor romani. In acest sens, parintele paroh a prezentat enoriasilor continutul formularului pentru inscriere cat si adresa oficiala insotitoare a acestui forumular. Va rugam inscrieti-va prin intrarea la adresa de mai sus sau fie doar prin trimiterea unui mesaj la casuta postala aporsector3@gmail.com. Pace si binecuvantare!

2015 noiembrie 11, Seară culturală la Colegiul Matei Basarab

Parintii: protoiereu Florin Nectarie Busuioc, paroh Mihai Stavără, doamna Magda Catone, actriță la Teatrul Național I. L. Caragiale, doamna Camelia Raicu, președinta A.P.O.R. sector 3, clerici apar in acest film difuzat de postul de televiziune Trinitas in data de 11 noiembrie. Filmul are durata de 4 minute si 15 secunde si a fost mutat in arhiva televiziunii. Dupa serata culturala, clericii Parohiilor Protoieriei sector 3, in frunte cu parintele protoiereu Florin Nectarie Busuioc, a participat la o discutie cu elevii si profesorii Colegiului. S-au abordat chestiuni legate de educatia familiala, apropierea parintilor si tinerilor de DUMNEZEU.

2015 noiembrie 7, Cerc de poezie și proză cu tentă ortodoxă

Cercul, desfasurat la trapeza Bisericii, are ca indrumator pe profesorul de istorie Petru Demetru Popescu; acest cerc s-a tinut cu regularitate in prima sambata din fiecare luna si in actualul an bisericesc. 2015 a fost al saselea an de existenta. Observati in aceasta pagina ca prima sedinta a avut loc in 27 septembrie 2009. La intalnirea din 7 noiembrie s-au tinut momente de reculegere pentru victimele de la Colectiv, pentru roabele lui DUMNEZEU: Natalia Eminescu, al carui bunic Matei Eminescu a fost frate cu marele poet, Constanta Matei, Lizeta Coanda. Evident, profesorul Popescu a vorbit si despre Sfinții sarbatoriti in cursul lunii. S-au citit poezii, proza si rugaciuni scurte precum aceea a Sfântului Filaret al Moscovei si aceea adresată Maicii 
Domnului de către Sfântul Serafim de Sarov.

2015 noiembrie 1, 2. Albumul foto - Hramul Sfinților Cosma si Damian, doctori fără de arginți și făcători de minuni.

2015 noiembrie 1, Preasfințitul Episcop-vicar Timotei Prahoveanul la Parohia nostră, Sfânta Liturghie, hirotonia întru preot a diaconului Mina Emilian Stavără, slujba de pomenire a ctitorilor, donatorilor și enoriașilor

Cu ocazia celui de al doilea hram al Parohiei Acoperământul Maicii 
Domnului, Sfinții Cosma si Damian, Doctori fără de arginți, raspunzand invitatiei preoților si credincioșilor Parohiei noastre, Preafericitul Patriarh Daniel a delegat pe PS Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pentru oficierea Sfintei Liturghii cat si pentru hirotonirea intru preot a părintelui diacon Mina Emilian Stavără, fiul cel mare al părintelui paroh Mihai Stavără. La sosirea înaltului prelat, care a avut loc in jurul orei 9:15, toti preotii si credinciosii s-au aflat in curtea Bisericii parohiale. Raspunsurile liturgice au fost date de catre corul condus de doamna preoteasa Aurora Stavără. Multe credincioase au fost impodobite in frumoase costume. Soborul preotilor a fost format din părintele protoiereu Busuioc Nectarie Florin, preot paroh Mihai, preotii: Alexandru Stuparu, dr. Marcel Cornel Stavără, fiul cel mai mic al părintelui paroh Mihai, Fănel Tudorache, preotul militar Lucian Bostan,, Gheorghiță Stavăr, Anton Mărăcineanu, diacon Mina-Emilian Stavără. Dupa citirea Sfintei Evanghelii, PS Timotei Prahoveanul a predicat credinciosilor parabola bogatului nemilostiv si a săracului Lazăr, indemnand pe enoriasi la practicarea milosteniei si a dragostei fratesti fata de cei saraci, neputinciosi ori aflati in suferinta. In acest context PS Sa a dat citire cuvântului Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române referitor la nefericitul accident petrecut in București, cand datorita unui incendiu si-au pierdut viata multi tineri, multi suferind arsuri de diverse grade de gravitate, fiind internati in spitalele bucurestene. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, a adresat cuvânt de mângâiere familiilor îndoliate, a participat la funerariile unei victime și a adresat și cuvânt de nădejde creștină pentru cei cu arsuri de diverse grade. In continuarea Sfintei Liturghii, dupa momentul "heruvic", potrivit randuielii tipiconale, a avut loc hirotonia intru preot a părintelui diacon Mina-Emilian Stavără. Deosebit de emotionant atat pentru candidat cat si mai ales pentru multimea credinciosilor a fost citirea marturisirii si juramantului de credinta a noului chemat la Taina Preoției. Fratele său, preotul dr. Marcel Cornel Stavără si nu numai precum si multi credinciosi au avut lacrimi in ochi. Dupa ritualul hirotoniei, in incheiere PS Timotei Prahoveanul a iesit in fata Sfântului Altar si a intrebat pe credinciosi, daca dau marturie despre noul candidat, daca este vrednic de Taina Preoției. La raspunsul cu bucurie al tuturor ca "vrednic este!", PS Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar patriarhal al Arhiepiscopiei Bucurestilor l-a invesmantat pe Parintele Mina-Emilian Stavără cu insemnele preotiei: epitrahilul, brâul și felonul. Din partea Preafericitului Patriarh Daniel, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, PS Timotei i-a inmanat un Liturghier urandu-i preotie vrednica la Biserica Sfinților Români. De la aceasta Biserică a Sfinților Români a fost transferat la Biserica Acoperământul Maicii Domnului, Titan, parintele Anton Maracineanu, cu incepere de la aceeasi data (teoretic 1 noiembrie a.c.). Noul candidat, noua doamna preoteasă Monica-Daniela si intreaga familie au sarutat cu profund respect mâna PS Sale Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar patriarhal al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Dupa slujba de hirotonisire, noul hirotonit a primit locul de intaietate, dupa PS Sa, Episcopul-vicar patriarhal Timotei Prahoveanul in soborul de slujitori. La momentul Sfintei Împărtășanii, foarte multi copii si adulti au tinut, avand dezlegare de la duhovnicii lor, sa primeasca Sfânta Taină, atat pentru Sărbătoarea Hramului cat si pentru bucuria noului hirotonit. Album foto. Parintele Paroh, in interviul acordat televiziunii Trinitas s-a referit la cele consemnate mai sus. In plus, se spera ca pictura Bisericii (se lucreaza la zona cafasului) sa se termine pana la Paști (1 mai 2016).

2015 octombrie 31, Preasfintul Episcop-vicar Timotei Prahoveanul la Parohia nostră

Parintele Paroh Mihai ne-a anunţat că duminică, 1 noiembrie 2015, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Episcop-vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureştilor ajutat de un sobor de preoţi şi diaconi. Va fi prezentă şi o echipă de filmare a postului de televiziune Trinitas TV. De fapt, părintele paroh ne spusese la finalul predicii de duminică, 24 octombrie, despre acest eveniment, invitându-ne să participăm cât mai mulţi.

2015 octombrie 16, Pelerinaj şi excursie

În perioada 13 şi 14 octombrie a.c., s-a efectuat un pelerinaj-excursie prin Basilica Travel la Parohia Sf. Cuvioasă Maica Parascheva, Frumuşiţa-Ijdileni, Galaţi. În prima zi s-a vizitat Catedrala Episcopală din Slobozia, al cărui al doilea hram este Acoperământul Maicii
Domnului, primul fiind Înălţarea Domnului. S-a admirat Lacul Sărat, supranumit şi Marea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. În Brăila s-au vizitat: Catedrala Naşterea Domnului şi Biserica Greacă, ridicată între anii 1862-1872 de arhit. A. Ioanidis, pictura realizată de: Gheorghe Tăttărescu (altar 1890), Kiareys (1901, naos) şi D. Belizarei (1946, pronaos). A urmat o oprire la Galaţi la Catedrala Arhiepiscopală cu hramurile Sf. Andrei şi Sf. Nicolae. S-a ajuns în satul Frumuşiţa din comuna Ijdileni, la Biserica Sfânta Cuvioasă Maică Parascheva, Parinte Paroh Corneliu Stavăr. În prezenta mai multor preoţi a avut loc slujba de vecernie, urmată de masă. A doua zi, enoriaşii din satele comunei şi cei din Bucureşti au participat la slujba Sfintei Liturghii de hram, agapa. Apoi s-a revenit în Bucureşti trecând prin Galaţi, Brăila şi Slobozia. Nu am participat si nici fotografii nu am primit.

2015 octombrie 1 - septembrie 30, Miercuri, Hram Acoperământul Preasfintei de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioarei Maria

 
Cu ocazia Sfintei Sărbători Acoperământul Preasfintei de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioarei Maria, la invitația părintelui Corneliu Stavăr, parohul Bisericii cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva din Ijdileni-Galați. Urmează ca un grup de pelerini din Parohia noastră să participe la sărbatoarea hramului din 14 octombrie de la Parohia din Ijdileni. Aceste reciproce vizite au devenit de acum tradiționale. Slujba de vecernie a fost oficiată de părintii: Mihai Stavără, Corneliu Stavăr, Alexandru Stuparu, Gheorghiță Stavăr, diacon Mina Emilian Stavără. Joi, 1 octombrie, la slujba Sfintei Liturghii s-au adăugat și preoții: Dr. Marcel Cornel Stavără, Ioan Lupu Cătălin, domnul Alexandru Stavăr, absolvent teologie. Din albumul cu fotografii apreciați participarea dreptmăritorilor creștini la cele două slujbe de miercuri și joi. Serviciul religios s-a încheiat cu slujba de pomenire a adormiților. Înainte însă,
Părintele dr. Marcel Cornel Stavără a rostit o foarte instructivă predică, plină de idei. Să reținem că Maica Domnului la Catolici este o ființă care s-ar fi născut fără păcatul strămoșesc, că ea egalizează lucrarea ei cu cea a Fiului ei si a Sfântului Duh. Catolicii au făcut-o împreună-răscumpărătoare cu Fiul și împreună-mijlocitoare cu El. În concepția dogmatică ortodoxă, Sfânta Fecioară Maria a fost aleasă de Dumnezeu să-L nască pe Fiul Său (Fiul Omului), fără a fi fost nevoie ca ea însăși să se nască fără păcatul originar; pentru alte detalii consultați aceasta referinta. Nu a fost o încercare de răbdare (răbdarea este o virtute a noastră, a creștinilor, ci o binevenită completare a bagajului de cunoștinte de spiritualitate ortodoxă a noastra. Părintele a subliniat semnificațiile acestei mari sărbători, explicând diferențele dintre felul în care noi, ortodocșii si catolicii o vedem sub toate aspectele pe Maica Domnului. Ea nu este "co-mântuitoare" deci așezată pe același plan cu Iisus. În altarele Bisericilor catolice, Maica și Iisus apar în icoane separate. La ortodocși Maica Domnului Platytera este icoana de pe bolta Altarului, adică mijlocitoarea intre noi pamantenii si Cel de Sus. Canonizarea la Catolici începe de la vârf spre bază, adică spre credincioși. La Ortodocși este invers: de la poporul credincios la forurile conducătoare ale Bisericii Ortodoxe (vezi cazul așteptatei canonizării a Ieromonhului Arsenie Boca). Între Iisus și noi, rugatorii, Maica Sa, Sfinții, sunt mijlocitori, ne ajută ca rugăciunile noastre, ne-utilitariste, să fie întărite în fața Mântuitorului Iisus. Hristos a luat sufletul Maicii Sale, apoi și trupul în Cer. Nu Maica Precistă a avut puterea de a săvârși această minune. Maica Domnului este sărbătorită, venerată nu din anul 911 d.Hr, ci chiar din sec. I d.Hr. Rugăciunile noastre sincere nu ar fi așa de bine primite de Judecătorul cel veșnic, dacă mijlocitorii (a nu se înțelege interpușii): Maica, Sfinții și îngerii nu ar contribui și ei prin rugăminți.

2015 septembrie 14, Înălțarea Sfintei Cruci
Părintele paroh Mihai Stavără şi părintele diacon Mina Emilian Stavără, Biserica Acoperământul Maicii Domnului, Titan, Bucureşti, Protoieria III Capitală, au participat azi, albumul foto, la deschiderea anului şcolar 2015-2016, la Școlile arondate Parohiei: Şcoala nr. 200, Şcoala nr. 195 (Hamburg), Şcoala Federico Garcia Lorca. Părinții au rostit rugăciuni împreună cu copiii, profesorii, părinţii şi au dat binecuvântare, urându-le copiilor să aibă rezultate bune la învăţătură, să asculte de părinți și de cadrele didactice. Pe lângă pozele realizate în album se află și un număr semnificativ de fotografii, trimise prin bunavoința doamnei profesor de religie Chiru, Școala Gimnazială nr. 200, Titan, București.

2015 august 31 - 03 septembrie, Pelerinaj și excursie prin Agentia Basilica Travel

Nu am participat la acest pelerinaj excursie dar am primit aceste fotografii prin bunavointa domnului profesor Neculai Năstase care le-a preluat de la octogenarul domn Tatu. Impresiile din acest pelerinaj aparțin doamnei Lucica Beldeanu. Enoriașii Parohiei Acoperământul Maicii 
Domnului vin regulat la Biserică, după programul știut, se roagă la icoanele lui Iisus, Maicii Domnului și Sfinților pentru care avem o mare evlavie, ne facem rânduiala rugăciunilor acasă, dar, la un moment dat, am dori a ne întâlni cu Dumnezeu și Sfinții în locuri mai retrase: Mânăstirile, Schiturile din inima codrilor, uitați parcă de Domnul, unde s-au nevoit pustnicii, unde a ars flacăra Voievozilor neamului nostru, unde s-au jertfit generații pentru credință și neam. Așa a apărut ideea pelerinajului, de care voiesc să aștern unele impresii în cele ce urmează. Cu un an în urmă am fost pelerini la Mânăstirile și Schiturile din jud. Neamț, iar acum, programul stabilit cu Părintele Paroh Mihai și consilierii Bisericii a fost mai amplu; el a cuprins mai multe regiuni geografice ale României, precum: Muntenia, Valea Teleajănului, cu Mânăstirea Suzana și Mânăstirea Cheia, oprindu-ne în drum la Mânăstirea Ghighiu. Ardeal, Sfântul Gheorghe, Miercurea Ciuc, Gheorghieni - Lacul Roșu, oprindu-ne la Izvoru Mureșului, Moldova, cu Mânăstirile cele mai reprezentative: Bistrița, Horaița, Văratec, Agapia, Neamț, Sihăstria, Secu, Comarazani, Bucovina, cu Mânăstirile: Humor, Voroneț, Moldovița, Sucevița, Putna, Chilia Sfântului Daniil Sihastrul, Dragomirna. Întoarcerea spre casă Gura Humorului - București a fost cu oprire la: Catedrala Arhiepiscopală a Romanului și Bacăului Sfânta Parascheva de la Roman, jud. Neamț. Mausoleul Eroilor de la Mărășești, jud. Vrancea, Catedrala Arhiepiscopală Înălțarea Domnului și Sfinții Trei Ierarhi de la Buzău, jud. Buzău. În acest pelerinaj am fost însoțiți de Parintii: Paroh Mihai Stavără, Gheorghiță Stavăr, Paroh Corneliu Stavăr, Parohia Sfânta Parascheva satul Frumușița, comuna Ijdileni, jud. Galați și Paroh Dumitru Cornel, satul Bălaia, comuna Smeeni, jud. Buzău, precum și de doamnele preotese Aurora și Cristina. Călătoria noastră a fost pregătită din timp, cu efortul celor din Comitetul de Organizare: cazare, masă asigurată pentru 3 nopți și 4 zile. Trebuie amintit că, afară de închinarea la Sfintele Lăcașuri, programul a mai avut pregătit pentru drumurile lungi, între obiective, expuneri scurte pe teme religioase, utile tuturor, precum: Istoricul sărbătorii Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului. Despre marele istoric Nicolae Iorga, la trecerea prin Vălenii de Munte. Prezentarea Mânăstirii Dragomirna (Ziarul Lumina). Studiu teologic despre Maica Domnului. O altă notă distinctă a călătoriei noastre a fost și cea turistică, fiind prezentate informații despre localitățile cele mai importante pe unde treceam - istoric și realizări economice din trecut sau muzee existente. De asemeni, nu s-a omis cinstirea memoriei marilor duhovnici trecuți la Domnul ca și a unor personalități teologice, a le cinsti memoria cu Ectenii de pomenire la mormintele lor. Mânăstirile vizitate, parte sunt fie Voievodale, parte Ctitorii ale evlavioșilor cunoscuți, parte ctitorite de nevoitori necunoscuți, în mijlocul munților. În majoritatea Sfintelor Mânăstiri vizitate se găsesc icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, Sfintei Ana și ale altor Sfinți Români. La toate s-au adus făcut cântări de laudă, rugăciuni, ne-am plecat capul și genunchii cu pioșenie. Părinții au făcut Ectenie la mormintele sfinte: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare (Mânăstirea Putna), am aprins lumânări la mormântul Sfântului Daniil Sihastrul (Mânăstirea Voroneț). Mai în toate Mânăstirile se găsesc racle cu sfinte moaște ale diverșilor Sfinți Români și nu numai, sau moaște întregi – Sfântul Iosif (Mânăstirea Văratec). Priviti fotografiile din album.

2015 august 16, Hramul Sfinților Martiri Brâncoveni

Dupa Sfânta Liturghie, oficiată de Parintii Gheorghiță Stavăr si Ioan Lupu Cătălin, in fata unui numar mare de enoriasi, au oficiat o slujba la capela mortuara cu hramul Sfinților Martiri Brâncoveni Constantin Vodă cu cei patru fii ai sai: Constantin, Ștefan, Radu, Matei si Ianache stolnicul. Albumul aferent. Parintele Paroh Mihai, care a oficiat sambata, 15 august, Sfânta Liturghie, a anuntat la predica finala, de aceasta sarbatorire a celui de al patrulea hram al Sfintei noastre Biserici, rugand pe enoriasi ca, fiecare dupa posibilitati, sa contribuie pentru efectuarea lucrarilor de pictura a altarului capelei mortuare.


2015 iunie 30 și iulie 01, Festival Coral în Protoieria III Capitală, la Parohia Acoperământul Maicii Domnului, Titan, București

Cu ocazia unuia din cele 4 hramuri, cel al Sfinților Cosma si Damian, făcători de minuni. In stirea video sunt si interviurile
părinții: paroh Mihai Stavără, Constantin Sergiu Nicolaescu, secretar la Protoieria III Capitala si interpretarile cateva coruri participante ale Parohiilor, ce au raspuns pozitiv chemarii Bisericii gazda, cu ocazia hramului Sfinților Cosma si Damian. In Biserica s-a oficiat serviciul religios; participanti parintii: protopop Ion Popescu (Protoieria II Capitală), protoiereu Busuioc Nectarie Florin, Alexandru Stuparu, paroh Ionel Chințoiu, paroh Ion Mărăcineanu, părintii conducători de coruri: Ioan Gheorghe Teugea, Ionel Chințoiu, Valentin Dumitru Bușe. Din partea gazdelor părintii: paroh Mihai Stavără, Gheorghiță Stavăr, părintele diacon Mina Emilian Stavără. De la Biserica Icoanei, impreuna cu părintele protopop Ion Popescu au mai participat părinte dr. Marcel Cornel Stavără. In album vedeti enoriasii participanti de la mai multe Parohii. La Trinitas TV s-a difuzat stirea Festival Coral in Protoieria III Capitală atat marti seara cat si miercuri dimineata, 1 iulie. Corurile participante au primit fiecare diplome. Asa cum spunea părintele Mihai, corurile Parohiilor nu se intrec in sensul lumesc, preotii nu sunt competitori, ci se roaga unii pentru altii; nu este competitie decat a fiecarui enorias corist, cu sine insusi, ca sa fi bine placut lui Dumnezeu, Maicii Sale tuturor Sfinților, in incercarea sa de autodepasire. Asadar corurile particiante au fost de la: Parohia Sfanta Fecioara Maria (paroh Ioan Gheorghe Țeugea), Parohia Sfintii Apostoli Petru si Pavel (părintele paroh Ionel Chințoiu), Parohia Sfinții Români (părintele Paroh Dr. Ion Mărăcineanu), Parohia Soborul Maicii DOMNULUI (Parintele Paroh Valentin Dumitru Bușe), Parohia Acoperământul Maicii Domnului (paroh Mihai Stavără). In dimineata zilei de miercuri 1 iulie au avut loc Sfânta Liturghie si parastasul.

2015 iunie 21, Spectacol-eveniment organizat de Asociația de Părinți pentru Ora de Religie

Organizația Sector 3 în colaborare cu Parohia Acoperământul Maicii
Domnului, Titan, cu participarea actorilor de la Teatrul National I. L. Caragiale, Bucuresti: doamnele Magda Catone, Ana Calciu, domnul Tomi Cristin si a corului de la Scoala Gimnaziala nr.92, conducator doamna prof. Rozalia Rusu, invitati enoriasii Parohiei, gazde părintii: paroh Mihai Stavără si părintele diacon Mina Emilian. Parintele Paroh a cantat impreuna cu actorii si enoriasii Sub milostivirea Ta. Actorii au pus sufletul cand au recitat versurile: Nasterea Domnului (Ion Pillat dupa Balada Populara), Lumina Lina, Psalm, (ambele, poetul Ioan Alexandru), Patru brazi (Vasile Voiculescu), Umilinta (Ana Blandana), Pocainta (Zorica Latcu), Stegarul (Costache Ioanid), Eu exist (Ion Niculescu), Cantecul potirului (Nichifor Crainic), corul de copii ai Scolii gen. nr. 92: Sfinte Dumnezeule, Troparul Sfinti Cruci. Copii Maria si Stefan Pop-Coman, Ridica-voi ochii mei, aceeasi scoala. Reuniunea desfasurata sub Sfantul Acoperământ al Maicii Domnului, s-a incheiat de catre părintele paroh, care impreuna cu invitatii, au cantat Nu uita ca esti roman (Nicolae-Furdui Iancu). Parintele Diacon Mina a asigurat un reusit fundal sonor, in timp ce doamna actrita Ana Calciu a declamat Psalmi. Dupa impartirea cuvenitelor atentii a urmat o masa la trapeza Bisericii. Fotografiile noastre si articol la Ziarul Lumina.

2015 iunie 17, Faza pe Muncipiul "Sfinții, prietenii copiilor"
Aceasta faza municipala a ajuns la editia a VIII-a. In prezența părintelui paroh, părintele protopop Florin Nectarie Busuioc, Protoieria III Capitală ( http://basilica.ro/un-nou-protopop-in-sectorul-3-capitala-105637.html ), gazda fiind ca de obicei Parohia Acoperamantul Maicii 
Domnului, Titan București, a inceput festivitatea de premiere a elevilor participanti la concursurile cu tematici religioase "Sfinții, prietenii copiilor". Peste 400 elevi din clasele V - XII din toate sectoarele Municipiului au venit la aceasta festivitate, unde s-au impartit numeroase premii. Albumul cu fotografii. Au mai fost și preoții: Gheorghiță Stavăr, Marian Petrovici, inspector scolar de religie, părintele diacon Mina-Emilian Stavără si alti clerici. De asemeni citam pe: doamna profesor Alina Vulpe, director adjunct metodist, numerosi profesori. Au dat binecuvantari părintii: paroh Mihai Stavără, protoiereu Florin Nectarie Busuioc. De asemeni au rostit scurte alocutiuni: părintele metodist Marian Popovici, doamna profesor Alina Vulpe. Echipa de filmare de la Trinitas TV a luat interviuri, in curtea Bisericii, părinților protopop si paroh ca si a unora dintre copiii premiati. Cf. Trinitas (miercuri, 17 iunie 2015, la editia de ora 6:30 PM a Jurnalului Trinitas s-a difuzat filmul acestei festivitati), au participat 68 de institutii de invatamant din Capitala.

2015 iunie 11, Festivitatea de premiere la Biserica Acoperământul Maicii Domnului

Cu incepere de la orele 18 s-a desfasurat in incinta Bisericii Acoperământul Maicii 
Domnului, Titan, festivitatea de premiere a elevilor participanti la Olimpiada Mestesugurilor Traditionale Romanesti, etapa pe Municipiu. Merituosii castigatori ai Premiului I Special vor fi insotiti de catre cel putin unul din parinti pentru a stabili impreuna cu organiztorii detaliile plecarii la Etapa Nationala a Olimpiadei Mestesugurilor Traditionale Romanesti de la Sibiu. Dupa cum observati in albumul cu poze, parintii nu au venit. Desigur aceasta situatie se va remedia, Inspectoratul facand diligentele necesare de luare a legaturii cu familiile premiatilor. Mai semnalam ca participarea din acest an a fost mai redusa, decat in alti ani. Aceasta deoarece elevii, asa cum spunea Parintele Diacon Mina Emilian, nu s-au anuntat intre ei ca sa participe. Parintele Paroh Mihai a multumit celor prezenti si i-a indemnat sa participe la orele de religie sa se apropie de DUMNEZEU, Maica SA și Sfinți. A mai anuntat ca duminica, 21 iunie cu incepere de la ora 18, actori de la Teatrul Național si un cor de copii vor participa la Biserica noastra.

2015 iunie 9, Pelerinaj și excursie prin Basilica Travel

In perioada 2 - 5 iunie, un grup de pelerini de la Parohia Acoperamantul Maicii Domnului, si nu numai, au efectuat un pelerinaj-excursie. Agentia Basilica Travel a pus la dispozitie un autobuz Mercedez-Benz Setra. Conducatori spirituali au fost Parintii: Paroh Mihai Stavără si Paroh Dumitru Cornel, satul Bălaia, comuna Smeeni, jud. Buzău. Traseul si ordinea vizitarii obiectivelor a fost: marti, 2 iunie, centura Bucuresti, pana in apropiere de Pitesti, apoi spre Slatina, Mânăstirea Clocociov, Mânăstirea Brâncoveni, Catedrala Madona Dudu, Catedrala Mitropolitana (ambele Craiova), Orșova, cazare la hotelul Meridian, masa de seara la hotel; miercuri, 3 iunie, participare la Slujba Liturghiei de la Manastirea Sfanta Ana, croaziera de 15 km dus-intors pe Dunare (pana in dreptul Manastirii Mranconia), pana la Cazanele vechi am admirat: peisajul, masa lui Traian, statuia de 55 m a Regelui Decebal. La bordul vasului am servit un pranz pescaresc. Apoi am plecat spre Hateg. Am oprit la Manastirea Piatra Scrisa - scurta slujba; cu gandul de a ajunge la pensiunea Cora, urmand ca a doua zi, dis-de-dimineata sa mergem la Mânăstirea Prislop, am fost insa sfatuiti de cei de la pensiune, sa mergem in aceeasi dupa-amiaza la Mânăstirea Sf. Ioan de la Prislop. Asa ca am purces direct la Manastire; pana la sarutarea crucii Ieromonahului Arsenie, parohii impreuna cu enoriasii am cantat cantari si rostit rugăciuni; apoi am facut parastasul inchinat Părintelui Ieromonah Arsenie si Măicutelor plecate la cele veșnice si celor impreuna cu dânșii. A urmat vizitarea pesterii unde s-a nevoit Sfântul Ioan de la Prislop; apoi am ajuns la pensiunea Cora (Hațeg), unde am servit masa de seara si am fost cazati; joi, 4 iunie, dupa servirea micului dejun, am vizitat Castelul Corvinilor - Hunedoara, am servit un pranz la o pensiune. Spre seara am ajuns la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Cazarea a fost la Academia Sâmbăta de Sus din curtea Sfintei Mânăstiri. Dupa servirea cinei, enoriasii condusi de un comitet (format din parintele paroh Mihai, doamna prof. univ. dr. Lizeta Coanda si doamna Paraschivescu Natalia, presedinta Fundatiei Altair) a impartit pelerinilor cate doua diplome, acatist si iconite. Locul ceremoniei a fost in Aula Academiei. Seara am mers la izvorul de apa potabila si totodata si locul sacral al Părintelui Cuvios Ieromonah Arsenie Boca; aici s-a tinut o slujba; s-a vizitat mormantul fericitului intru adormire, Arhimandritul Teofil Părăianu; vineri, 5 iunie, micul dejun, participare la serviciul religios de la Biserica Mânăstirii (cea situata la etaj, cea veche era in renovare). Am plecat de la Manastirea Brânconveanu. Mai departe, am trecut pe langa Castelul Bran, am intrat in jud. Argeș, am admirat măreția Munților Bucegi și Făgăraș, a zonei metropolitane Brașov, a satelor argeșene; am oprit la Monument, unde am cantat (ca de altfel, si in autobuz, cantece patriotice). Tot la Mausoleul de la Mateias, inchinat Eroilor cazuti in anii Primului Razboi Mondial, Parohii au tinut o scurta slujba de comemorare. A urmat vizitarea Schitului rupestru Nămăiești - slujba, apoi am ajuns pe la 9 seara in fata Bisericii noastre, venind tot pe centura aglomerata a Bucurestilor. Albumul cu fotografii al pelerinajului si excursiei din 2 - 5 iunie 2015.

2015 aprilie 17, Al treilea concert susținut de Corala Ortodoxă Sfântul Apostol Andrei a preoților și teologilor din Capitală la Biserica Acoperământul Maicii Domnului

Vineri dupa amiaza, cu incepere de la orele 18, a sustinut un concert renumita Corala Ortodoxă Română Sfântul Andrei a preoților și teologilor din Capitală. Dirijor este prof. univ. dr. Valentin Gruescu de la Universitatea Națională de Muzică București. In album remarcati asistenta numeroasa. Corala a raspuns invitatiei facute de catre
Parintele Paroh Mihai Stavără (component al renumitului grup coral), pentru a treia oara la Parohia nostra. Faimoasa Corală are o existență de peste 7 decenii si a mai sustinut la Parohia noastra un concert de colinde, in ziua de duminica dupa amiaza, 9 Decembrie 2012. Vezi mai jos in aceasta fila de activitati ale Parohiei in dreptul acestei date. Multumim tuturor membrilor Coralei pentru clipele de inalta traire spirituala oferite. Multumim si numerosilor enoriasi participanti, care au aplaudat copios interpretarile de o aleasa tinuta artistico-spirituala. Prezentator: părintele Nicolae Burlan, soliști: părintele paroh Olmenișan si părintele diacon Mina-Emilian Stavără. Album foto.

2015 aprilie 10 - 13, Pregătirea anaforei la trapeză, sfințirea ei de către parintele paroh

Vineri dimineata un grup de enoriasi ai Parohiei Maicii Domnului, Titan au ajutat la pregatirea anaforei Sfintelor Pasti. La orele 11 a inceput Slujba de dimineata din Sfanta si Marea Vineri. Parintele paroh Mihai Stavără a sfintit anafora. Au fost cinci mii de pachetele, fata de trei mii cinci sute, in 2014. Albumul foto dupa cum urmeaza: imagini de la pregatirea painilor pentru anafora, claca efectuata in mod dezinteresat de enoriasi, in trapeza Bisericii Acoperământul Maicii DOMNULUI, inclusiv sfintirea anaforei, Slujba Vecerniei (a celei de a doua Învieri, Învierea mică) si Sfintei Liturghii de luni 13 aprilie. Cele trei slujbe din zilele de 10, 12 si 13 aprilie au fost savarsite de catre: Parintii: paroh Mihai Stavără, Gheorghiță Stavăr si Ioan Cătălin Lupu. Luni 13, Slujba a fost dedicata Sfântului Calinic de la Cernica, unul din hramurile Parohiei noastre. Tot in album este o fotografie a venerabilei doamne Stefania Zenaida Aida, decana de varsta a Parohiei Acoperamantu Maicii Domnului, Titan.

2015 aprilie 4 de Florii, Sâmbăta lui Lazar și 5 Aprilie, Duminica a șasea din Post

Intrarea Domnului în Ierusalim Pelerinajul din București a ajuns la a opta ediție. Cititi cuvantarea Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. De avut in vedere si aceasta referinta in care se spune printre altele: "Apoi, Preasfintia Sa si preoții slujitori au impartit pelerinilor ramurile de salcie si, in jurul orei 16:15 s-a plecat in procesiune pe urmatorul traseu: strada Radu Vodă, bulevardul Mărășești, bulevardul Dimitrie Cantemir, strada Bibescu Voda, strada Șerban Vodă. Pelerinajul a fost deschis de toaca, urmata de Monahi care purtau Sfanta Cruce, ripide si steaguri bisericesti, dar si de diaconi cu cadelnite. In continuare a urmat soborul de preoti, purtand ramuri de finic in maini, impartiti pe Protoierii (Protoieria Sector 1, Protoieria Sector 2, Protoieria Sector 3, Protoieria Sector 4, Protoieria Sector 5, Protoieria Sector 6 din Capitala, Protoieria Ilfov Nord si Ilfov Sud) preotii de caritate din Bucuresti (spitale, azile de batrani, unitati militare, penitenciare si cimitire), preotii profesori ai Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din cadrul Universității București, dar si consilierii, vicarii eparhiali si patriarhali. In continuarea procesiunii, icoana Sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim a fost purtata pe umeri de catre clerici din cadrul Protopopiatelor Sectoarele 3 şi 4 Capitală, insotita de șase Monahii cu cățui de la Mânăstirea Pasărea. Apoi, a urmat preasfintitul părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Corul Seminarului Teologic Ortodox din București, elevii seminaristi, iar miile de credincioși care au tinut in maini ramuri de finic si stalpari au incheiat procesiunea. Sarbatoarea Intrării Domnului în Ierusalim reprezinta in Arhiepiscopia Bucureștilor, ca de altfel in ultimii ani si in intreaga tara, prilejul organizarii de pelerinaje si procesiuni ample, in cadrul carora clerul si credinciosii ortodocși marturisesc impreuna, prin rugaciuni si cantari bisericesti, credința ân Jertfa și Învierea Mântuitorului Iisus." Albumul cu fotografii de la slujba din duminica a șasea din Post, Intrarea 
Domnului în Ierusalim. Părinții: paroh Mihai Stavara, Gheorghiță Stavăr, Ioan Catalin Lupu, savarsesc slujba sfintirii ramurilor de salcii.

2015 ianuarie 6, Bobotează, Ziua Dumnezeieștii Arătări

Albumul cu imagini de la slujba tinuta de parintii: paroh Mihai Stavără, Gheorghiță Stavăr, Ioan Lupu Cătălin si parintele diacon Mina-Emilian Stavără, in prezenta unui numar mare de enoriasi. Slujba a avut loc la finalul serviciului religios din ziua de 6 ianuarie 2015, ziua Botezului  Domnului, Boboteaza - 
Ziua Dumnezeieștii Arătări.

Slujba la cumpana anilor 2014 - 2015

Decembrie 31, Miercuri - Ianuarie 01, Joi, cca. 40 - 45 credinciosi au tinut sa fie prezenti la slujba de la cumpana anilor 2014-2015 oficiata de catre Parintii: paroh Mihai Stavara, Gheorghita, parintele diacon Mina-Emilian Stavara. S-a citit Acatistul 
DOMNULUI IISUS HRISTOS; la final am rostit impreuna Rugaciunea Domneasca. A urmat o predica a parintelui Mihai. Apoi drept-maritorii crestini au fost invitati de preoti sa ciocneasca un pahar simbolic de vin; s-au servit: cozonac, prajituri, fructe. Albumul cu imagini. 

Activitatile pastorale, social-filantropice si cultural-educative ale Parohiei Acoperământul Maicii Domnului, 2014 si 2013

 
2014 Decembrie 31 - Ianuarie 01, Miercuri spre Joi, Slujba la cumpăna anilor

Un numar de cca. 40-45 credinciosi au tinut sa fie prezenti la slujba de la cumpana anilor 2014-2015 oficiata de catre: parohul Mihai Stavără, preotul Gheorghiță Stavăr si parintele diacon Mina-Emilian Stavără. S-a citit Acatistul Domnului Iisus Hristos; la final am rostit impreuna rugăciunea TATAL nostru. A urmat o predica a părintelui Mihai. Apoi dreptmaritorii crestini au fost invitati sa ciocneasca un pahar de vin; s-au servit: cozonac, prajituri, fructe. Album.

2014 decembrie 21, Corul Speranta de la Onesti - scurt program de cantece vechi la Biserica noastră, dupa slujbă

La finalul Sfintei Liturghii sustinuta de parintii: paroh Mihai Stavără, Gheorghiță Stavăr si Ioan Lupu Cătălin Ion, inimosii membrii ai grupului coral Speranta, din Onești, au sustinut un concert de colinde si vechi cantece moldovenesti. La inceput au fost prezentati de catre parintele paroh Mihai Stavără. Membrii grupului coral au fost aplaudati pentru sufletul pus in interpretarea repertoriului de cei aproape 250 enoriasi. S-au efectuat donatii in bani. Albumul foto. Acest grup coral a fost primit si la Patriarhia Ortodoxa Romana in data de 18 decembrie 2014, cf. acestei adrese. Inainte de a sosi la Biserica Acoperământul Maicii Domnului Titan, respectivii au concertat la o Biserica din nordul Bucureștilor, de la noi urmand a merge la alta Biserica.


2014 decembrie 17, Concertul corurilor de elevi de la 12 școli din sectorul 3

La Biserica Acoperamantul Maicii
Domnului, Titan, a avut loc miercuri editia devenita traditionala a concertului corurilor de elevi de la 12 scoli din sectorul 3 ( Scoala nr. 54, Scoala Gimnaziala nr. 67, clasa pregatitoare, Scoala Gimnaziala nr. 200, Scoala Generala nr. 16, Scoala Gimnaziala Federico Garcia Lorca, Liceul Teoretic Dante Alighieri, Scoala Gimnaziala nr. 112, Scoala Gimnaziala Mihai Botez, Scoala Gimnaziala nr. 92, Liceul Teoretic Decebal ) si de la Scoala Speciala Gimnaziala de copii cu deficiente de vedere din sectorul 2. Biserica a rasunat de glasurile cristaline ale copiilor, unele scoli prezentand reusite aranjamente scenice, vestind astfel Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Evenimentul este popularizat de Arhiepiscopia Bucurestilor si la Protoieria III Capitala sub numele de "Hristos se naste, slaviti-L!" Incinta Bisericii a fost la fel de plina ca in ziua de duminica dupa amiaza, 9 decembrie 2012, cand, la invitatia parintelui paroh Mihai Stavără, a venit Corala Ortodoxa Sfantul Apostol Andrei a preoților și teologilor din Capitală. Este a doua vizita la Parohia noastra! Sub indrumarea parintelui profesor metodist Marian Petrovici si prin munca plina de rabdare a doamnelor si domnilor profesori, copiii s-au intrecut pe ei insisi. Cinste tuturor copiilor si dascalilor indrumatori.  Albumul foto.

2014 decembrie 14, Sfânta Liturghie din a 28-a duminică după Rusalii. Ansamblul Flori de Cantec Romanesc din MARAMURES.

Denumita si Duminica Sfinților Strămoși, slujba a fost oficiata de Parintii: Paroh Mihai, Gheorghiță Stavăr, Lupu Cătălin Ioan. Au participat un mare numar de dreptmaritori crestini (cca. 400). Am fost instiintati inca din duminica 27-a dupa Rusalii de catre Parintele Paroh de invitarea ansamblului FLORI DE CANTEC ROMANESC din Maramures. Cei trei barbati si trei doamne au incantat auditoriul, pana la lacrimi, prin colindele si cantecele vechi religioase cu rezonanta specifica ardeleat aceste discuri optice, invitati si de catre parintele Mihai. S-a aplaudat indelung acest vibrant concert; in final cei sase au fost condusi de catre Parintele Paroh Mihai si de doamna Stefania Mariana Ada Colonelu, ca de obicei, inimoasa. Enoriasii au apreciat calitatea artistica a interpetarilor. Respectivul ansamblu urma sa viziteze si alte lacase ortodoxe din Bucuresti. Arhiepicopia Bucurestilor a pus la dispozitie un microbuz. Dupa plecarea acestuia a continuat slujba cu Sfanta Taină a Împărtașaniei și o slujbă de pomenire a morților. Evident aceste activitati sunt cunoscute de catre Protoieria III Capitală și Arhiepiscopia Bucureștilor. La predică, Parintele Paroh a anuntat din nou ca, miercuri, 17 Decembrie, cu incepere de la orele 16, vor veni la Biserica, elevi din scolile Capitalei, care vor sustine traditionalul concert de Colinde de Crăciun. In plus, ne-a anuntat ca, in Duminica dinaintea Nașterii Domnului, Biserica Acoperamantul Maicii Domnului va rasuna de cantece altor tineri si varstnici (dar tineri la suflet) colindatori.
Albumul cu fotografii. 

2014 noiembrie 5, Pelerinaj de o zi

Parohia Acoperămânatul Maicii
Domnului a organizat un pelerinaj aprobat de Arhiepiscopia Bucureștilor la Mânăstirea Crângu. La revenire s-a vizitat si Biserica Drăgănescu, pictată de fericitul întru adormire Arsenie Boca. Au participat 50 pelerini insotiti de Parintele Paroh Mihai Stavără.

2014 octombrie 07 - 10, Pelerinaj și excursie de 4 zile prin Basilica Travel

La initiativa inimoasei doamne pelerine Mariana-Stefania Ada Colonelu, sustinuta de urmatorii pelerini: domnul profesor de fizica Nicolae Nastase, sotia sa, doamna Fotinia, doamna Zaruhi Nedelea. Pelerinajul-excursia a avut loc in perioada 07 - 10 oct. 2014 în Ardeal (cca. 1300 km), câteva Mânăstiri, Salina Turda. S-a folosit un autobuz al Agentiei Basilica Travel. Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae, Șcheii Brașovului, unde ne-a întâmpinat părintele prof. univ. dr. Vasile Oltean. Despre Mânăstirea Sighișoara cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Mânăstirea păstrează în racle moaște ale Sfântului Dumitru și ale Sfinților Mucenici ucisi în Sinai și Rait. Mânăstirea e una de Preacuvioși Călugări. Am fost la Mănăstirea Rohia, Nicula, la Mânăstirea Recea, unde Părinții Mihai și Gheorghiță au făcut Ectenie la mormintele celor care s-au săvârșit: Părintele Ioan Iovan, marele duhovnic al României. Stareță este preacuvioasa stavroforă Cristina Chichernea. Mânăstirea Recea - Maramureș, denumită și Capela Sixtină a Transilvaniei este situată la cca. 15 km de Târgul Mureș. Are hramul Nașterea Maicii Domnului. Mânăstirea Râmeț a fost înființată în sec. XIV și este ctitoria Călugarilor Ghenadie și Romulus. Actualmente este Mânăstire de maici. Biserica veche are hramurile Izvorul Tămădurii, Nașterea
Domnului și Sfântul Nicolae. Biserica nouă are hramurile Adormirea Maicii Domnului și Sfinții Apostoli Petru si Pavel. La Alba Iulia, printre altele, am vizitat: Catedrala Încoronării cu hramul "Sfânta Treime", construită cu sprijinul Casei Regale a României, Catedrala Romano-Catolică cu hramul "Sfântul Mihail", Porțile Cetății, am privit Șanțurile Cetății. Alba Iulia se mai numește Alba Carolina și Cetatea Alba Carolina. Înainte de sosi la Sibiu, am locuit la un hotel și de acolo am urcat cu autobzul la 1350 m altitudine la Schitul Păltiniș. La Sfânta Mânăstire Cozia; Sfânta Mânăstire Turnu nu a putut fi vizitată datorită faptului că drumul de acces nu permitea accesul autobuzelor, cum era autobuzul Agenției Basilica Travel.Albumul cu 292 fotografii.

2014 octombrie 01, Hramul principal al Parohiei Acoperământul Maicii 
Domnului , Titan

Seara au oficiat Sfanta Slujba a Vecernei urmatorii Parintii: Paroh Ionel Chințoiu - Biserica cu hramurile Sfântul Ioan Botezătorul si Sfinții Apostoli Petru si Pavel, Fane - Biserica din Periș, Paroh Gheorghe Andrei - Biserica Sf. Nicolae Balta Alba, Paroh Paul Lepădatu - Biserica Sf. Mercurie, Tiganea Mircea - Biserica Doamna Ghica, Alexandru Stuparu, Paroh Corneliu Stavăr - Biserica sat Frumușița, comuna Ijdileni, Galați, Mihai Stavără, Biserica Acoperământul Maicii
Domnului Titan, Gheorghiță Stavăr, Biserica Acoperământul Maicii Domnului Titan, Parintii Diaconi: Ion, Biserica Sfantul Ilie, Mina-Emilian Stavără, Biserica Acoperământul Maicii Domnului Titan, cca. 150 de credinciosi. La predica, Parintele Paroh Mihai a anuntat programul zilei de 1 octombrie si anume: slujbele vor avea loc intre orele 8 si 12; dupa amiaza se va citi Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului (cum se face in mod traditional). Parintele a tinut sa sublinieze ca Acatistul nu s-a citit marti pentru a nu lungi slujba). Parintele Paroh a multumit colegilor clerici urand dreptmaritorilor crestini din Parohiile care au cinstit cu prezenta aceasta Sfântă Sărbătoare sănătate, pace și bucurii. In dimineata zilei de 1 octombrie au avut loc slujbele: Utreniei, Sfintei Liturghii, oficiate de Parintii: paroh Paul Lepădatu, paroh Tiganea Mircea, paroh Corneliu Stavăr, Gheorghiță Stavăr, Ioan Cătălin Lupu, dr. Marcel Cornel Stavără - Biserica Icoanei, părintele diacon Mina-Emilian Stavără, domnul teolog Alexandru Stavără, fiul părintele paroh Corneliu Stavără, peste 200 de enoriasi. La final a predicat părintele dr. Marcel Cornel Stavără. In continuare un numar semnificativ de credinciosi au primit Sfânta Împărtășanie. Apoi s-a oficiat o slujba de parastas, in care s-a anuntat si recentul plecat la cele vesnice, Parintele Nicolae Corneanu - Timisoara. Cca. 25 elevi din clasele mici ale Scolii nr. 196, Federico Garcia Lorca, arondata Parohiei Acoperamantul Maicii Domnului , Titan, condusi de doamna profesor Ana Elena si alte profesoare au recitat poezii, in aplauzele celor de fata. Copiilor li s-au inmanat iconitze de catre Parintele Paroh Corneliu Stavăr. In curte, la trapeza Sfintei Biserici Acoperământul Maicii Domnului, trapeza ce are hramul Sfinților Martiri Brâncoveni, au fost distribuite 300 de pachete si coliva. In continuare, albumul cu imagini.

2014 iunie 30 - iulie 1, Slujbele dedicate hramului Sfinților Cosma și Damian, Doctori fără de arginți și făcători de minuni

Priviti albumul cu fotografii din timpul slujbelor. Luni seara au oficiat slujba părintii: paroh Mihai Stavără, Gheorghiță Stavăr, Alexandru Stuparu, părintele diacon Mina-Emilian. La final, predica a fost tinuta de
părintele paroh, care s-a referit la acesti minunați Sfinți; oamenii, carora le facusera bine, tamaduindu-i sufleteste si trupeste, i-au ferit, fiind arestati altii, in locul Sfinților. Dar Sfinții s-au aratat cu curaj si au cerut ca sa fie ei cei martirizati. Marti dimineata, participare numeroasa. Au oficiat părintii: paroh Mihai Stavără, paroh Bănuță Dumitru Cornel Emil, satul Bălaia, com. Smeeni, jud. Buzău, Gheorghiță Stavăr, părintele diacon Mina-Emilian Stavără. Răspunsurile liturgice au fost date de către corul condus de doamna preoteasă Aurora Stavără. Sfânta Liturghie s-a incheiat cu o slujba de pomenire a Sfinților făcători de minuni. La predica, părintele paroh a repetat cele spuse la predica de luni seara. In plus, a mentionat ca este si ziua de pomenire a Sfântului Leontie de la Rădăuți. A mai spus: noi credinciosii, in aceasta viata, ne imbracam in straiele ceresti. Murind, nu suntem uitati de Dumnezeu, ci ne bucuram precum Sfinții făcători de minuni și toți Sfinții de binefacerile cerului. Sa ne purtam cu blândete, să luăm Duh Sfant, sa nu ne ferim în a ne mărturisi credința ortodoxă, in fața sectanților, care ne condamna ca ne închinăm la sfintele moaște. La ambele predici s-a specificat faptul ca in cursul slujbelor s-au citit paremiile, fragmente din Vechiul Testament.

2014 iunie 7, Mosii de Vara. Parastas pentru toti enoriasii adormiti ai Parohiei
La trapeza a avut loc parastasul pentru cei plecati la Domnul din Parohia Sfantul Acoperamant al Maicii
Domnului, Albumul foto.

2014 iunie 5, Festivitățile de premiere cu prilejul Olimpiadei Mesteșugarilor Tradiționali Români, etapa pe Municipiul București

Parintele paroh Mihai Stavără a rostit rugăciunea Tatăl nostru, apoi a multumit Celui de sus pentru ca si anul acesta Biserica Acoperământul Maicii Domnului, a fost aleasa drept gazda a acestei editii a olimpiadei. In scurta sa alocutiune, doamna profesor coordonator Liliana Tremurici de la Scoala Gimnaziala Liviu Rebreanu, sect.3, a afirmat ca in 2014 au fost premiati 120 elevi, fata de 80, in 2013. Distinsa doamna a urat elevilor mult succes si staruinta in ridicarea nivelului de iscusinta dar si a aprofundarii cunoasterii culturii tradionale romanesti. Scoala respectiva aceasta resursa pe spatiul web. Observati citatul lui Lucian Blaga: INVATAT ESTE OMUL CARE NU TERMINA NICIODATA DE INVATAT. Adaugam noi din CARTEA INTELEPCIUNII LUI ISUS, FIUL LUI SIRAH (ECLESIASTICUL) urmatoarele versete, demne de retinut! FIULE! DIN TINERETILE TALE ALEGE INVATATURA SI PANA LA CARUNTETILE TALE VEI AFLA INTELECIUNE. (6,18) DE VEI VREA, FIULE, VEI INVATA SI, DE VEI PUNE SUFLETUL TAU, ISCUSIT VEI FI. (6,33). Albumul foto.

2014 aprilie 11, Slujba hramului Sfântului Calinic Cernicanul la Biserica Acoperământul Maicii Domnului
Albumul cu imagini de la sfanta slujba a hramului Sfintei Biserici Acoperământul Maicii 
Domnului. Au oficiat părintii: paroh Mihai Stavără, Ion Pascale și Gheorghiță Stavăr. La final slujba de pomenire a Sfântului Calinic de la Cernica. Participare relativ numeroasă.

2014 martie 25 (Buna Vestire) și 2014 februarie 17
am fost nevoit sa renunt la albumul foto care infatisaz doua momente legate de plecarea la cele vesnice ale roabei lui Dumnezeu, Gherghina (mama Gilda). Familiile parinti: paroh Mihai Stavără si Gheorghiță Stavăr s-au ocupat de parastasele de trei si respectiv patruzeci de zile ale defunctei venerabile mame Gilda (Gherghina). Domnul să o odihnească !

Sfânta Liturghie la Biserica Parohiei Acoperământul Maicii 
Domnului. Au oficiat:  parintii: paroh Mihai Stavără, Gheorghiță Stavăr, diacon Mina-Emilian Stavără, adica gazdele; de asemeni și de părinte dr. Marcel Cornel Stavără, de la Biserica Icoanei din București. Participare numeroasa. Invitatiei parintelui paroh Mihai Stavără, i-a raspuns pozitiv corul Symbol, trimis de Patriarhia Ortodoxă Română. Acest cor a fost infiintat in anul 1990 de catre profesorul Jean Lupu, cu binecuvântarea Părintele Patriarh Teoctist. Mai bine imagini decat vorbe! De mentionat ca, in predica sa, parintele paroh a punctat marea dragoste a Mântuitorului Iisus Hristos fata de toti cei zece vindecati. Doar unul dintre leprosi a participat si pe el, Iisus nu numai ca L-a vindecat, ci L-a si mantuit! Oamenii, a adaugat parintele paroh, doar la nevoie cer sprijinul semenilor, ii cauta, ii vor in preajma, altfel noi pacatosii ne ignoram. Cei noua leprosi, dupa vindecare, s-au imprastiat, fiecare la interesele proprii. Sa luam aminte ca trebuie mereu sa fim atrasi de DUMNEZEU si nu numai cand vrem vindecare si mantuire! Permanent sa ne iubim semenii!

2014, Ianuarie 6, Luni, 2013 / 2014 Decembrie 31 / Ianuarie 01, Șapte zile pline de Sfinte Sărbători

Marti 31 spre Miercuri 01,
Parintii au citit Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos; apoi părintele paroh Mihai Stavără și părintele Gheorghiță Stavăr, au continuat cu cele rânduite de o astfel de Slujba din noaptea de la cumpana anilor 2013 - 2014. Participare: cca. 60-65 enoriasi. Albumul foto.

2013 Decembrie 7, Sâmbătă, Pelerinaj de o zi la Curtea de Argeș la Sfânta Liturghie cu închinare la sfintele moaște ale Sfintei Filofteia
Enoriasii Parohiei Acoperământul Maicii 
Domnului, avand conducator spiritual pe Parintele Paroh Mihai Stavără, au facut deplasarea cu un autobuz, inchiriat de la o agentie de turism atestata. Evident pelerinajul a fost cu binecuvantarea Patriarhiei. Am avut afis timp de cateva saptamani, expus la locuri vizibile. In aceeasi zi de 7 Decembrie 2013, cu incepere de la orele 16:15 s-a desfasurat ultima intalnire a Cercului de poezie creștin-ortodoxă, la trapeza Bisericii, îndrumător: profesorul Petru Demetru Popescu.

2013 Noiembrie 28, Joi, Apropiata Sărbătoare a Sfântului Neculae
Cu această ocazie a avut loc preselectia unor coruri ale elevilor scolilor arondate Parohiilor Protoieriei 3 Capitală. Albumul de poze.


2013 Octombrie 13, Duminică și Octombrie 14, Luni, Pelerinaj la Parohia din Frumușița, Ijdileni, Galați
Cu binecuvantarea Protoierie 3 Capitala 50 enoriasi, însoțiți de părintii paroh Mihai Stavără și Ion Pascale au efectuat un pelerinaj la Parohia Sfânta Cuvioasă Maica Parascheva, ca raspuns la pelerinajul pe care enoriașii din acest sat l-au efectuat, la hramul principal al Parohiei din București. Albumul cu fotografii.

2013 octombrie 1 - septembrie 30, Hramul Sfantul Acoperământ al Maicii Domnului

Slujba de seara a fost urmata de un concert denumit "Sub milostivirea Ta, Maica". Au sustinut un concert de muzica bisericeasca si psaltica urmatoarele Coruri: Corul de maicute "Cuvioasa Maica Parascheva" de la Mânăstirea Pasărea, Corul Bisericii cu hramurile Sfântul Ioan Botezătorul Dristor si Sfinții Apostoli Petru si Pavel,
Parintele Paroh Ioan Chințoiu, recital de poezii pregatite de prof. Chiru, Scoala Gimnaziala nr. 200 (poeziile au fost intercalate cu prezentarile corale), Corul Parohiei Înălțarea Sfintei Cruci si Sfântul Ilie Tesviteanul, Corul Parohiei gazda și un cor de psalți ai Patriarhiei, condus de părintele profesor arhidiacon Ștefan Răzvan Dumitrescu. Prezentarea a făcut-o părintele paroh Mihai Stavără. La final, Părintele paroh a inmanat diplome. Participare numeroasă mai ales la slujba din ziua de 1 Octombrie. Vezi albumul foto.


2013 septembrie 14, Sfânta Liturghie consacrată prăznuirii Sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci

În album sunt şapte fotografii, şase din ziua de 14 septembrie şi ultima, din ziua de 1 septembrie, începutul Anului Bisericesc Ortodox. Desigur şi Vineri, 13 Septembrie s-a oficiat o slujbă religioasă. Serviciul a fost asigurat de
părintii: paroh Mihai Stavără, Gheorghiță Stavăr şi diacon Mina-Emilian Stavără. La finalul slujbelor din 13 şi 14, părintele paroh a anunţat că vor sosi la noi, pentru hramul de la 1 octombrie cca. 40 enoriaşi din Galaţi; pe aceştia îi vom găzdui ca si în anii trecuţi. Părintele ne-a îndemnat ca să contribuim fiecare după posibilităţile noastre materiale, în efortul de întrajutorare al sinistraţilor din judeţele Galaţi, Tulcea, Constanţa, Vrancea, ce au fost afectate de recentele inundaţii.

2013 septembrie 7, Cerc de poezie crestina la trapeza Parohiei

Sâmbătă, la orele 16:30 a reinceput Cercul de poezie creștină, îndrumator: profesorul Petru Demetru Popescu.

2013 august 16, Mobilier bisericesc nou primit la Biserica

Vedeti acest album cu mobilierul bisericesc care contine si cateva fotografii din 19 aprilie 2013, cu aceeasi tematica. Se pot observa: cele doua scaune arhieresti, cele doua baldachine, primele cinci strane pentru credinciosi, apoi randul intreg de strane pentru credinciosi montat pe partea stanga a Bisericii, in cursul saptamanii ce a precedat Liturghia din ziua de 15 August Sărbătoarea Adormirii Maicii 
Domnului.

2013 august 15, Controlați-vă sănătatea la MEDAS

Actiuni filantropice (Nota: termenul filantropie este preferat de Biserica Ortodoxa iar caritate, de Biserica Catolică. Pentru conformitate, IPS Părintele Daniel Ciobotea, Întâistătătărul Bisericii Ortodoxe Române și Patriarhul României, "Mesaj la cea de a XIII-a Adunare Generala Ordinara a a Sinodului Episcopilor Catolici, Vatican, 7-28 octombrie 2012", Ziarul Lumina, Miercuri, 17 octombrie 2012, 13 septembrie 2013). Dupa Sfanta Liturghie, consacrata Marii Sarbatori a Adormirii Maicii 
Domnului, s-a servit o masa calda pentru enoriasii asistati social ai Parohiei la trapeza Bisericii; de asemenea in cursul saptamanii ce a precedat marea sarbatoare s-au distribuit pachete.

2013 iunie 30 - iulie 01, Hramul Sfinților Cosma și Damian, doctori fără de arginti și făcători de minuni

La Slujba Vecerniei au participat
părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, trimisul special al Patriarhiei Ortodoxe Române, părintii parohi: Gabriel Pârvu - Parohia Pogorârea Sfântului Duh, dr. Ion Mărăcineanu - Parohia Sfinții Români,  Dumitru Cornel Bănuță Emil - Parohia din satul Bălaia, comuna Smeeni, Buzău, Ionel Chințoiu - Parohia Sfântul Ioan Botezătorul si Sfinții Apostoli Petru si Pavel, părintele Alexandru Stuparu. Gazdele au fost părinții: paroh Mihai Stavără, Gheorghiță Stavără, diacon Mina-Emilian Stavără. Dupa Slujba Vecerniei a avut loc o manifestare culturala sustinuta de patru coruri de enoriasi de la Parohiile: Sfântul Ioan Botezătorul, Tuturor Sfinților, Pogorârea Sfântului Duh și Nașterea Maicii Domnului, Parohia Acoperământul Maicii Domnului. In programul sustinut de corurile reunite ale Parohiilor Pogorârea Sfântului Duh și Sfinții Români evidențiem cântări psaltice printre care: "Troparul Pogorârii Sfântului Duh", "Troparul Sfinților Români", "Axioane" etc. Din programul sustinut de corul Parohiei Sfantul Ioan Botezatorul amintim cantarile: "Lumina lina - din cadrul Vecerniei", "Ca Pre Împăratul" - de la Sfânta Liturghie si cantarea "Hora Unirii", dirijor fiind cantaretul bisericesc al acestei Parohii. Corul Parohiei gazda a cuprins in repertoriul sau: "Fericirile", "Troparul Sfintilor Cosma și Damian" si piesele patriotice: "Când a fost să moară Ștefan", versuri Șt. O. Iosif, "Imnul Romîniei". In pauze, părintele paroh a declamat poezii precum "Otirul", de Radu Gyr etc. In incheierea acestei manifestari religioase si culturale, părinte arhimandrit Veniamin a binecuvântat si incurajat astfel de manifestari, care au un puternic impact spiritual asupra credincioșilor. Gazdele au rasplatit pe toti coristii cu diplome de participare, felicitand si urand ca astfel de manifestari sa intre in traditia cinstirii hramurilor bisericesti. Luni, 1 iulie, Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiata de un impresionant numar de preoți și Diaconi, avand in frunte pe părintele protoiereu Pompiliu Dinu. Nu mai pot recupera albumul care se referea la ambele slujbe din seara de duminica, 30 iunie si luni, 1 iulie 2013.

2013 iunie 19 si 18, Hristos s-a înălțat! Festivitate de premiere a elevilor bucureșteni

La Biserica Acoperământul Maicii
Domnului, Titan, Protoieria 3 Capitala, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor participanti la Olimpiada Meșteșugurilor Tradiționale Românești, etapa pe București. Organizatori au fost: doamna inspector Elena Stefan, doamna director Elena Tremurici, Școala Gimnazială Liviu Rebreanu, doamna profesor Monica Verona Popescu, Școala Gimnazială nr. 200. In cele 19 imagini puteti admira iscusinta talentatilor elevi crestini, ravna profesorilor care i-au indrumat ca si participarea masiva. S-au inmanat 78 mentiuni, premii III, II si I. Au participat părintii: paroh Mihai Stavără, Gheorghiță Stavăr, diacon Mina-Emilian Stavără (acestia trei, in calitate de gazde), Marian Popovici, inspector scolar de religie, paroh dr. Ion Mărăcineanu - Parohia Sfinții Români, doamna director adjunct metodist Alina Vulpe, domnul Virgiliu Gheorghe, de la revista Familia Ortodoxă. Acesta din urma a punctat care sunt efectele negative exercitate de folosirea excesiva a internetului si a retelei de socializare facebook, asupra sufletului tuturor (copii, adolescenti, parinti, bunici). A fost o valoroasa expunere a acestui modest om, specialist in psihologie si licentiat in fizică. Părintele paroh a apreciat cele spuse de catre domnul Virgiliu Gheorghe, expunerea fiind ascultata atent de participanti. Albumul foto. Premiile au constat si din publicatii cu CD-uri ale revistei Familia Ortodoxa, care se tipareste cu binecuvantarea IPS Părintele Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților.

18 iunie 2013, Hristos S-a Înălțat! Comunicare

Părintele paroh Mihai a mers la Busteni, la Sfânta Mânăstire Caraiman, care aparține de Arhiepiscopia Bucureștilor. Aici la 17 si 18 iunie 2013 a avut loc un Cerc Pastoral al preoților Protoieriei 3 Capitală. Dezbaterile au privit o tema de insemnatate pentru viata Bisericii din toate timpurile: rolul mirenilor sau al laicatului in viata Bisericii.

2013 mai 5, A Doua Înviere a Mântuitorului Iisus

Slujba celei de a doua Învieri unde s-a citit Evanghelia in cateva limbi si anume, părintii: paroh Mihai Stavără in: romana, latina, idiș și germană, Alexandru Stuparu in: engleză, spaniolă, italiană și Gheorghiță Stavăr, în greacă.
Albumul foto.

2013 martie 25, Sarbatoarea Buna Vestire la Parohia Acoperământul Maicii Domnului

Slujba s-a bucurat de participarea a numerosi mireni. Au oficiat părintii: paroh Mihai Stavără, Gheorghiță Stavăr, Alexandru Stuparu, diacon Mina-Emilian Stavără. La final, a avut loc un parastas consacrat memoriei celor plecati la cele vesnice, Domnul sa ii odihneasca! Dupa slujbă s-a servit o masă la trapeză, la care au participat peste 70 enoriasi: Părinte paroh Mihai Stavără cu doamna prezbitera Aurora, organizatoarea tuturor celor necesare (si nu au fost putine activitatile!),
părintele Dan Gheorghe de la Biserica Mărcuța, Pantelimon - hramul Sfinților Arhangheli Mihail si Gavriil, ctitorită la 1587 de Marele Logofăt Dan, fiul Voievodului Mihnea Turcitul (cei doi preoți au inceput prin a rosti rugaciunile de la inceputul mesei, impreuna cu toti invitatii), ăreotul Gheorghiță Stavăr si doamna prezbiteră Cristina (aceasta din urmă, împreună cu doamna prezbiteră Aurora si de cateva doamne enoriase, au ajutat la servitul mesei), diaconul Mina-Emilian Stavără. Astfel de mese sunt organizate la trapeza Parohiei Acoperământul Maicii Domnului ori de cate ori este posibil peste an. Am fost nevoit sa renunt la albumul foto. Celor carora nu au putut veni din varii motive, li s-au asigurat bucatele necesare. 

Datele cercului pastoral de poezie și proză creștin-ortodoxă, condus de dl. prof. Petru Demetru Popescu
2013 martie 9, februarie 9, ianuarie 12 au fost date cercului pastoral de poezie si proza crestin-ortodoxa. Tema sedintei din 9 februarie a fost poezia iernii.


2013 ianuarie 1 - 2012 Decembrie 31, Bradul care strajuiește cu ocazia Sfintelor Sărbători ale Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos

Iata imaginea bradului din Biserica langa icoana Acoperamantul Maicii DOMNULUI. Acesta a strajuit in perioada Sfintelor Sarbatori ale Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Un brad semet destul de impodobit, ce da speranta unor ani mai buni pentru România!